imunitate funcțională
Pentru prima dată în acest tip de imunitate a fost formulată în termeni foarte generali în deciziile Curții din Belgia (1857) și Curtea de Italia (1883). Acest tip de imunitate se bazează pe principiul delimitarea funcțiilor statului privind drept public și de drept privat. În cazul în care statul acționează ca un suveran, și anume acționează ca puterea suverană a mass-media, se bucură întotdeauna de imunitate, inclusiv în sfera dreptului privat. În cazul în care statul acționează ca o persoană privată, atunci nu are imunitate. Cu alte cuvinte, în funcție de funcțiile îndeplinite de către statul poate acționa fie ca o autoritate suverană, publică media sau ca persoană privată.
Se crede că o imunitate pe deplin funcțional se bazează pe: legea Statelor Unite „a imunității unui act stat străin 1976, prevede imunitate de stat în instanțele canadiene, în 1982 un act de Australia“ Cu privire la imunitatea unui stat străin“, 1884
Cu toate acestea, imunitatea funcțională în forma în care este formulată în jurisprudența într-o serie de legi naționale, are o serie de dezavantaje semnificative.
În primul rând, nu există nici o doctrină sau jurisprudență, sau legi care ar stabili anumite, sau cel puțin cu un grad ridicat de securitate, în cazul în care activitățile statului ca suveran, și în cazul în care - ca o persoană privată. Pe măsură ce aceste criterii sunt numite natura operațiunii sau scopul acesteia.
Luați în considerare aplicarea unor criterii obiective, cum ar fi: statul are imunitate, în cazul în care operațiunea efectuată de acesta nu au un scop comercial, și, pe de altă parte, în cazul în care scopul activităților comerciale, dreptul la imunitate nu este. Dar, din punct de vedere al scopului de a stabili dacă drept privat sau a unei tranzacții comerciale încheiate de guvern cu persoane fizice, cum ar fi construcția și achiziționarea unei nave de război. Nu există nici o îndoială că, indiferent de o tranzacție privată sau operațiune sau angajat la stat, acționează întotdeauna în starea în beneficiul societății și a statului, și nu în beneficiul persoanelor fizice. Utilizarea unor criterii obiective, precum și nu dă rezultate obiective.
Astfel, teoria imunității funcționale nu este în măsură să prezinte criterii care să facă distincția clară între activitățile statului suveran și private.
Formularea art. 251 din Codul de procedură Arbitrazh, după cum urmează: „Un stat străin, acționează ca un purtător de putere, are imunitate juridică ...“ poate fi interpretat ca un pas în direcția imunității funcționale. În același timp, indiferent de activitățile de stat nu se realizează, întotdeauna acționează ca o putere purtătoare, astfel încât poate fi cu greu argumenta fără rezerve coroborării în acest articol din legislația românească a imunității funcționale.