Capitolul 1. Conceptul de manageri de arbitraj
Convențional, lucrările existente în prezent pot fi împărțite în direcția și performanța de economiști individuale, adaptate la problema de insolvabilitate (faliment) legal. În studii separate în raport cu întreprinderile care sunt în proces de faliment, se aplică termenul de „control de arbitraj“.
Într-adevăr, dacă ne referim la gestionarea pe termen, gestionarea procesului nu se încheie în mod automat cu adoptarea unei declarații de insolvabilitate (faliment). Ea dobândește noi caracteristici și funcții. Astfel, controlul de arbitraj, în opinia noastră ar trebui să fie considerată ca o formă specifică de gestionare a crizelor.
Controlul compromisorie - un sistem de metode pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a deciziilor de management legate de punerea în aplicare a procedurilor aplicate în cadrul legislației privind insolvența (faliment).
Scopul managementului de arbitraj - satisfacerea maximă a cerințelor creditorilor întreprinderii sau prin restabilirea solvabilității sau lichidarea acestuia. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar pentru a rezolva următoarele sarcini: să analizeze motivele pentru excesul de cheltuieli peste venituri; pentru a alege forma cea mai optimă de guvernare; pentru a evalua gradul de dezechilibru în sistem; determina dimensiunea evenimentelor viitoare.
Prin urmare, controlul de arbitraj are mai multe diferențe de la normal: aprobat de calificare special - arbitraj; membrii săi au interese conflictuale; Ea are o legislație interval de timp clar definit; complexă a activităților definite de lege; Aceasta a efectuat în absența substanțială a fondurilor.
Controlul de arbitraj, în opinia noastră ar trebui să aibă două funcții principale. În primul rând, buna funcționare a mecanismului de „mâna invizibilă“. Întreprinderea modernă se bazează pe separarea drepturilor de proprietate și de gestionare. În acest context, controlul de arbitraj ca parte a legii falimentului medieze între controlul exclusiv asupra mișcării proprietății „deficitare“ ale unei întreprinderi și necesitatea de a delega utilizarea lui „secundar“. Acest lucru reduce costurile de tranzacție. Ca parte a managementului de arbitraj creditorii au dreptul de a „cumpăra înapoi“ resursele lor de la companii aflate in insolventa, pentru a le utiliza mai eficient. Aceasta este, în acest caz, creditorii au dreptul de a re-investi în întreprinderea insolvabilă.
În al doilea rând, în cadrul gestionării arbitrajului ar trebui să pună în aplicare un control adecvat al debitorului, precum și transferul de autoritate de la fostul guvern, în cazul unei decizii de lichidare.
Instituția de faliment este relativ nou pentru sistemul de reglementare românesc. Cu toate acestea, în institutul de faliment pre-revoluționară România a fost suficient de dezvoltată. În terminologia de pre-revoluționară pentru managerii de arbitraj modern a fost folosit termenul pur românesc - „mandatar“. Mandatarul ales din rândul pledanți - avocați. Scopul principal al mandatarului, mandatarul a fost de a asigura legalitatea tuturor acțiunilor întreprinderii insolvabile.
1. Controlul de arbitraj - este un tip specific de activitate, care este managementul debitorului în punerea în aplicare a procedurilor de faliment judiciare. Caracteristici de management de arbitraj sunt determinate de legislația privind falimentul.
2. Gestionarea crizelor, la rândul său, presupune administrarea unei persoane juridice în condiții nefavorabile. În același timp, noi nu neapărat vorbim despre faliment, situația de criză pot apărea și dincolo. Falimentul - este întotdeauna o criză, ci o criză - nu este întotdeauna faliment.
3. Entitatea de comandă este numai în interesul său și în conformitate cu obiectivele stabilite în documentele de constituire. In timp ce un control de arbitraj urmărește obiectivele definite în Legea privind falimentul, precum și în interesul tuturor participanților la faliment.
4. Gestiunea activelor - un fel de proprietate altei persoane în beneficiul unui terț. Această proprietate, și nu o entitate juridică, ca și în cazurile anterioare.
Astfel, termenul „lichidatorul“ are o istorie lungă de evoluție. Acest lucru ne dă un motiv să credem că în momentul în care legiuitorul are deja cunoștințe și competențe suficiente pentru a identifica cu exactitate scopul și statutul directorului de arbitraj de gestionare a legilor nou-înființate.
Revizuirea în conformitate cu licența dreptului de arbitraj în timpul exercitării competențelor este baza pentru îndepărtarea instanței de arbitraj a administratorului de faliment pentru a-și exercita atribuțiile (paragraful 2 al art. 19 din Legea privind falimentul).
O persoană care a obținut o licență de arbitraj, este obligat să se înregistreze în cel puțin o instanță de faliment, în scopul propus pentru care se angajează să-și îndeplinească obligațiile administratorului de arbitraj, notificând FSFR Romania (FSFR Agenția Teritorială România) (punctul 3 al art. 19 din Legea privind falimentul).
Remunerarea managerului de arbitraj pentru fiecare lună de exercitarea competențelor sale stabilite în suma stabilită de adunarea creditorilor și (sau) sunt aprobate de către tribunalul arbitral. În cazurile prevăzute de legile federale și alte acte juridice din România, managerul de arbitraj să instaleze o remunerație suplimentară plătită ca urmare a activității sale (revendicarea 1 și 2 al articolului 22 din Legea privind falimentul).
Cu excepția cazului în care se prevede altfel prin acordul cu creditorii, aceste recompense, a atras lichidatorul pentru a se asigura activitățile sale sunt plătite din activele debitorului (alineatul 3 al articolului 22 din Legea privind falimentul).
În funcție de procedura de faliment sunt următoarele tipuri de arbitraj:
1) Administratorul temporar
2) Controlul administrativ
3) Controlul extern
4) Controlul competitiv