DoindoEuropean languages of Greece.
Pre-indo-populație de Grecia și insulele din jur vorbesc limba încrengătura chino-caucaziană. Cea mai veche (cunoscut) este considerat Cretan limba hieroglific de la sfârșitul 3-lea - începutul doilea mileniu î.Hr.. (. 17 BC): În plus, deplasarea unei limbi altă scriere de desen Phaistos disc, Creta liniara scriere A (1700-1600 BC.), Care a avut două variante, numite limba Cipru-Minoicul (15 -16 c. BC) și insulare miraculos conservate Eteocypriot (pana la 6 in. BC).
Sino-caucazian (filiala Hutto-Hurithic) a inclus și limba orașului Troia (3000 î.Hr.), iar cealaltă populație din vestul Mării Asiei, carieni. lelegra (leleges), probabil pelasgieni din Peninsula Peloponez (în opinia multor alți oameni de știință, limba pelasgilor este o ramură a grupului anatolian). După distrugerea Troiei și troienii migrația vest etrusci având limbi (8 in. BC) Retov (3-1 in. BC) și limba Lemnos (I-lea. BC).
Toate aceste limbi au fost înlocuite de un discurs indo-european.
Perioade de dezvoltare a limbii grecești.
1. Perioada cea mai veche.
Începând cu primele monumente scrise ale literei B creto-miceneene lineare B (sec. XIV-XII î.Hr.) până la apariția vechii alfabete grecești la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al VIII-lea. BC În această perioadă apar epocile eroice ale lui Homer, care ne-au atins într-o expoziție ulterioară a secolului al VI-lea. BC
2. Perioada clasică.
Începe cu crearea dialectelor literare antice grecești în secolele VIII-VII. BC și continuă până când dialectul attic se răspândește în secolul al IV-lea. BC aproape pe întreg teritoriul locuit de greci. În această perioadă, în curs de dezvoltare literatura de specialitate cu privire la toate cele patru dialecte literare: Ionice (Herodot), Attic (Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan), Dorian (Simonides), Eoliene (Alcaeus, Sappho).
3. Perioada elenistico-romană.
Perioada comună pentru toți grecii limbii este koine, care a ieșit din dialectul attic, care a devenit larg răspândită în timpul lui Alexandru cel Mare (secolul IV î.Hr.). Koine a fost un dialect urban attic cu elemente ale dialectelor ionice și ale altor dialecte. A introdus reguli stricte, orientate spre dialectul clasic attic. Limba vorbită a străzilor grecești era foarte departe de el. De la 2 la 4 secole. BC Grecia era subordonată Romei, limba oficială fiind limba latină. În unele regiuni s-au păstrat dialectele dialectului.
În secolul al IV-lea. BC Stăpânirea romană a fost eliminată, capitala a fost mutată în Constantinopol, însă limbajul latin a fost înlăturat abia în secolul al VII-lea. BC În această perioadă, în sintaxa greacă și sistemul de conjugare, caracteristicile caracteristice ale așa-numitei. Sindicatul lingvistic balcanic. Se poate vorbi despre existența unei singure limbi grecești de limbă mijlocie, ale cărei dialecte datează din perioada elenistico-romană, în special lui Koine. Din secolul al XI-lea. a început o puternică influență turcă - limba greacă a împrumutat multe cuvinte care denotă fenomenele aduse din Orient.
În epoca micenelor, grecii învață litera literară cretană și creează primele documente. Cu toate acestea, scenariul cretan era incomod pentru fonetica complexă greacă. Declinul scenariului cretan a căzut asupra distrugerii orașului Mycena de Doriani. În secolul al VIII-lea î.Hr. Grecii împrumută scrisoarea feniciană și o adaptează. În ciuda introducerii semnelor pentru sunete vocale, în noul alfabet nu exista semne de punctuație și o distincție între vocale lungi / scurte.
În perioada clasică, alfabetul grecesc a existat în mai multe forme:
1). Arhivele albe din Insulele Egee.
2). Alphabets of policies din Asia Mică. Ulterior, s-au folosit ca bază termeni chirilici, grecești moderne, scriere coptă, armeană și gotică.
3). Alfabetele din Balcani și politicile de pe peninsula Apenină. Au început literele Etrusce, Latine și Runic.
Cronologia și dialectologia limbii grecești
Grupul Dorian (din 1150 î.Hr.)
Sudul Peloponezului, unele insule din Marea Egee, Epirus, Insulele Ionice din nord.
Diferențele dialectelor Dorian de la Măstirea:
Păstrarea unei lungi / a / unde în mansardă a apărut o deschidere lungă / e /.
Difuzorul diftong / ae / in / a /, în timp ce în pod / ae / a dat / e /.
Trecerea diftoților / eo / și / ea / to / i0 /, iia /.
Sunetele Dorian / e / și / o / corespund diphthongs-urilor / ei / and / ou / (în esență, se referă la încheierea cazurilor).
Un scurt / a / în Dorian corespunde unui pod scurt / e / in
Conservarea lui / -tt /, unde / -si / are loc la mansardă.
Combinația pre-rusesc "ss" înainte de vocală corespunde cu mansarda "s".
Păstrarea inițială / w / (/ f /), care este absentă la mansardă.
Unele diferențe în morfologie și vocabular.
• laconic (în dialectul laconic vorbit în Laconia (Sparta), în coloniile din sudul Italiei - Tarentum și Herakleia).
Limba vorbită de Grecia pe baza dialectului ionic-attic. A început să se dezvolte sub Alexandru cel Mare. Sfârșitul epocii Koine este corelat cu formarea Constantinopolului și cu schimbarea centrului elenismului în Asia Mică. "Koine" este "generalul".
În această perioadă s-au produs schimbări puternice în Koine de la limba apropiată grecului antic, până la un nou stat în mai multe etape.
În prima etapă, distincțiile dintre vocale lungi și scurte (până în secolul al 2-lea î.Hr.) au fost șterse.
Din secolul al II-lea. BC există o tranziție de la un accent muzical la unul intonațional.
Pierderea totală a respirației și diffongurile lungi, care au încetat să fie afișate pe litera și pronunțate.
Stimularea diphtongurilor, pierderea componentei nazale în unele vocale.
Medieval / bizantin (330-1453 d.Hr.)
În perioada bizantină, limba greacă a fost influențată în mod semnificativ de limba latină, exprimată atât în gramatică, cât și în vocabular. Au apărut schimbări semnificative în fonetică, în special în dialectele din Asia Mică. De exemplu, tranziția / performanțele / în / theta /, / k / și / p / in / x /, / n / -> / m /. Bizantina este considerata o continuare a traditiei atticului. Recomandarea cu alte limbi ale regiunii balcanice (uniunea lingvistică balcanică).
Noile limbi și dialecte grecești (intră în folosință încă din secolul al XIII-lea)
Originar în dezintegrarea grecului bizantin, multe dintre ale căror dialecte sunt suficient de izolate. Teritoriile grecești au obținut independență sau, așa cum se întâmplase cel mai adesea, au căzut sub dominație străină.