Aliaje, sisteme omogene macroscopice, compuse din două sau mai multe metale (mai puțin metale și nemetalice) cu proprietăți metalice caracteristice. Într-un sens mai larg, aliajele sunt orice sisteme omogene obținute prin topirea metalelor, nemetalilor, compușilor anorganici etc. Multe aliaje (de exemplu: bronz, oțel, fontă) erau cunoscute în antichitate și aveau deja aplicații practice extinse. Semnificația tehnică a aliajelor metalice se explică prin faptul că multe din proprietățile lor (rezistență, duritate, rezistență electrică) sunt mult mai mari decât cele ale metalelor pure care le compun.
Clasificarea aliajelor
Potrivit naturii metalului de bază, se disting aliajele neagră (baza este fierul (Fe), aliajele neferoase (baza - metale neferoase), aliajele rare de metal, aliajele metalice radioactive.
-Prin numărul de componente, aliajele sunt împărțite în două, triple, etc;
- prin structură - omogenă (omogenă) și eterogenă (amestecuri), constând din mai multe;
- pe proprietățile caracteristice - rezistente la coroziune, rezistente la temperaturi scăzute, rezistente la temperaturi ridicate, rezistente la căldură, solide, antifricțiune;
- aliaje cu proprietăți speciale și altele.
- Potrivit tehnologiei de producție, se disting turnarea (pentru fabricarea pieselor prin turnare) și deformabile (forjate, ștanțate, laminate, presate și alte tipuri de presurizare)
Proprietăți Proprietățile aliajelor depind nu numai de compoziție, ci și de metodele de prelucrare termică și mecanică a acestora: răcire, forjare etc. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, căutarea unor noi aliaje practice practice, conduse de încercări și erori. Numai la începutul secolelor XIX-XX. Rezultatul descoperirilor fundamentale din domeniul chimiei fizice a determinat doctrina regularității dintre proprietățile metalelor și proprietățile aliajelor formate din ele, influența mecanică, termică și alte influențe asupra lor.
