dependența genetică de opiu
receptorii opioizi sunt împărțiți într-un număr mare de tipuri b, c, d, e, f, m, k, și etc. Printre acestea sunt subgrupe (e) și mai mică de, de exemplu, D1, D2 etc.
Cele mai importante sunt m, d și k. Fiecare receptor joacă un rol relativ specializat. De exemplu, se crede că mu-receptorii sunt responsabili pentru euforie, motilitatea scăzută a tractului gastrointestinal, receptorii delta provoacă predominant anestezie etc.
Principalul model pentru dezvoltarea dependenței de droguri la opioide este în principal în ceea ce privește interacțiunea cu receptorii mu, este pentru ei are cea mai mare afinitate pentru morfină, și chiar mai mult - heroină, care depășește morfina de câteva zeci de ori. Această tendință este trasată atât în opiaceele clasice, cum ar fi morfina, cât și în opioidele care intră în consumul nemedical (fentanil, tramadol etc.).
Astfel, dacă încercăm să înțelegem cauzele dezvoltării dependenței de opiu la nivelul psihofiziologiei individului, vom ajunge la concluzii destul de interesante cu privire la cauzele dezvoltării dependențelor în general. Imaginați-vă un defect genetic al sistemului opioid, care afectează dopaminergicul. O astfel de persoană, care se confruntă cu o deficiență relativă a dopaminei, poate fi înclinată la senzații acute și extreme, pe care acest defect îl va compensa. În acest caz, predilecția sa poate fi o gamă largă de lucruri: sporturi extreme, alcool, stimulente (amfetamină, metamfetamină etc.), el poate ajunge la dependența de opiacee. De regulă, dependența de droguri, cauzată de o predispoziție genetică, este mult mai dificilă decât dependența de droguri fără o predispoziție adecvată. Aceasta se datorează unei deficiențe mai acute a endorfinelor datorate disfuncției receptorilor în perioada de retragere a opioidului. Faptul este că opioidele exogene provoacă opresiunea sintezei endorfinelor. Odată cu eliminarea medicamentului, endorfina rămâne inhibată pentru o perioadă destul de lungă. Lipsa de analgezice proprii și controlul schimbului de peptide opioide provoca un sindrom de retragere, care se manifestă prin dureri intense musculare, violare majore gastro-intestinale de muncă, disforică extrem de ascutite (tulburare de dispoziție), tulburări de somn, ciclu menstrual și alte funcții biologice. Acest sindrom demonstrează perfect legătura strânsă dintre toate sistemele neurotransmițătoare ale creierului și ale corpului. După un timp, endorfinele încep să fie sintetizate din nou, sensibilitatea receptorilor opioizi este normalizată treptat, iar balanța este restabilită într-o anumită măsură.
Printre altele, opioidele exogene au un efect mutagene, care este documentat în numeroase studii. În special periculoasă este acceptarea opiaceelor în primul trimestru de sarcină. Acest lucru poate duce atât la nașterea moartă, cât și la numeroase malformații congenitale.
Excepțiile opioide au partea opusă a acțiunii asupra genomului: schimbă expresia regiunilor sale individuale.
În special, modifică activitatea funcțională a sistemelor de conducere ale creierului. Opioidele sunt capabile să modifice sinteza proteinelor care reglează distrugerea neurotransmițătorilor și eliberarea lor în cleftul sinaptic. De asemenea, s-au constatat încălcări în ceea ce privește mecanismele de plastic și sistemul de detoxifiere al organismului. Măsura în care expresia genomului este perturbată depinde de durata narcotizării, de tipul și doza medicamentului, de durata sindromului de întrerupere, de factorii genetici (inclusiv de starea receptorilor opioizi)
Pur și simplu, datorită recepției lungi a opioidelor exogene, are loc modularea, adaptarea genelor legăturilor corespunzătoare ale acestui sistem. Deși nu este complet clar până la capăt dacă aceste schimbări au caracter tranzitoriu sau rămân pe viață și chiar pot fi moștenite. Având în vedere posibilitatea nașterii unei mame a unui copil care a luat o opiacee în timpul sarcinii, având o dependență de droguri împotriva ei, există motive să se încline la cea de-a doua opțiune, dar întrebarea necesită cercetări suplimentare.