Astfel, cerințele poporului de a restabili drepturile și libertățile omului încălcate de fascism au fost primul motiv pentru includerea dispoziției privind drepturile și libertățile în Carta ONU. Al doilea a fost că menținerea păcii și securității internaționale este inseparabil legată de protecția libertăților și a drepturilor democratice.
Declarația a proclamat drepturile personale elementare: viața, libertatea și inviolabilitatea personală; privind protecția împotriva sclaviei, tortura și tratamentul inuman; dreptul la inviolabilitate a onoarei și reputației, viața personală și familială, domiciliul și corespondența; dreptul de a-și apăra drepturile, inclusiv printr-o instanță independentă și imparțială.
Drepturile și libertățile politice civile sunt enumerate în art. 13-21 din Declarație. Printre acestea: dreptul la cetățenie, la ședere, la părăsirea țării și la azilul politic; dreptul la proprietate și la căsătorie; libertatea de gândire, conștiința și religia, convingerile, asamblarea și asocierea pașnică; universal și egal prin vot secret.
Adoptarea Declarației Universale a confirmat posibilitatea cooperării între statele cu diferite sisteme sociale în domeniul drepturilor omului. Statele membre ale ONU au reușit să ajungă la un acord cu privire la acele principii comune pentru a le ghida în interesul respectării drepturilor omului. Sa stabilit care drepturi și libertăți fundamentale ar trebui să fie respectate universal.
În țările socialiste, în practică, drepturile omului au fost supuse ideologiei, în timp ce în țările lumii occidentale o astfel de subordonare lipsea. Aceste și alte diferențe au afectat activitățile practice pentru protecția drepturilor omului. Cu toate acestea, atât propaganda ideilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, cât și cooperarea privind soluționarea drepturilor omului au continuat și au avut rezultate. În viitor, consolidarea drepturilor omului poate fi împărțită în următoarele etape:
• Recunoașterea drepturilor omului și consolidarea garanțiilor drepturilor unui cetățean în constituțiile și legislația postbelică din multe țări;
• Au fost adoptate primele acte internaționale la nivel regional (Declarația americană privind drepturile omului și drepturile omului din 1948, Convenția europeană privind protecția drepturilor și libertăților fundamentale, 1950);