Capitolul 17-a arătat că, în conformitate cu teoria performanței pe termen limită de stare de echilibru competitiv de durată caracterizată prin aceea că întregul produs, fără reziduuri de distribuție fisionabil între proprietarii de trei factori de producție și de valoarea profiturilor nete de afaceri este zero. Existența profitului net pentru unele entități economice contravine însăși esenței abordării de echilibru. Cu toate acestea, acest lucru teoretic „dispariția“ a profiturilor, ceea ce contrazice în mod evident realitățile economiei riu-noapte, în care de afaceri și profit ca motiv principal său este importantă. Prin urmare, economiștii au căutat să dea un fenomen de profit o explicație specială. Se poate distinge două abordări de bază ale acestei probleme: profitul este tratat fie ca produs marginal al unui factor de producție specific, fie ca un venit rezidual.
Reprezentanții prima abordare absentat antreprenor „organizarea producției“ realizate (Marshall) sau „competențe antreprenoriale“ la factorii de producție și schi- |; ish „normale de profit“ produs marginal al acestui factor, i) dnako această interpretare încă de la început a atras critici altor theo-Rheticus . Astfel, K. Wicksell a crezut că cel de-al patrulea factor pro-m propus nu este supus unei determinări cantitative exacte. FE Edgeworth a subliniat că nu corespunde criteriilor pentru divizibilitatea și omogenitatea infinită necesară pentru
Conceptul de productivitate marginală. Se poate adăuga că piața abilităților antreprenoriale nu poate fi numită competitivă tocmai datorită eterogenității lor pronunțate.
În acest capitol vom arunca o privire mai atentă la al doilea grup de teorii, pat considerate un profit „curat“ ca un venit rezidual, care este de aproximativ în același timp, formează un surplus de peste si peste AL costurilor și ternativnymi Gatokae după plata tuturor costurilor de producție reale. venit Et pentru antreprenor devine performanța i funcția lor specifică, antreprenorială, care, desigur, ar trebui să Otley în mod apreciabil de funcțiile proprietarului sau managerul de resurse, care sunt plătite sub formă de interes (sau chirie) și salarii> control. În istoria gândirii economice, teoria antreprenoriatului și a profitului a ocupat un loc oarecum periferic. Rep; Acest lucru sa datorat faptului că nu au fost distribuite în Anglia, țară care de mult timp era lider în știința economică. Poate că a fost faptul că este pe perma- kosh orice formă de întreprinderi capitaliste în care antreprenorii ( «antreprenor» sau «Unternehmer») nu proprietarul sovpadas al întreprinderii. (În Franța, de exemplu, termenul "antreprenor" a fost folosit pentru a desemna fermierii care au achiziționat de la stat<па право на сбор от его имени налогов и податей.) Кроме того, англи! ские экономисты, видимо, исходили из того, что механизм конкуре! i ции гладко функционирует сам по себе и не нуждается в личных ус и лиях предпринимателей, чтобы привести спрос и предложение в ран новесие, в то время как теории предпринимательства неизменно дел,\ ют акцент на личном, субъективном аспекте этого занятия: предпрп нимательство — не массовое, а «штучное», всякий раз индивидуальное явление. Так или иначе, среди первых теоретиков предприниматель ства преобладают немцы и французы.
În plus, trebuie remarcat faptul că primii teoreticieni ai antreprenoriatului, de regulă, s-au implicat în această afacere.