Eticheta de vorbire. Cultura vorbire. Legile de dezvoltare a limbii române moderne.
Eticheta de vorbire - un set de reguli lingvistice, formulele utilizate în diferite situații de comunicare cu anumite intenții: să salut expresii de adio, cereri, scuze, mulțumiri, felicitări, etc, care constituie, de asemenea, o caracteristică a fiecărei limbi .. De exemplu, gradul sau raportul de curtoazie pentru frumusețe, care în diferite culturi au diferite mijloace de expresie. Până de curând întrebări kontaktoustanavlivayuschie: Cum faci. Cum te simți? ar putea transforma pentru drepturile românești într-o parte semnificativă a conversației, deși în alte limbi pe care ei sunt eticheta, formalitate.
Cultura Speech - o componentă integrantă a culturii naționale în ansamblu. Legile de dezvoltare a limbii române moderne ca un fenomen cultural văzut în unele dintre tendințele. observăm că în procesul de comunicare: 1) dorința de a reduce, a costurilor, simplificarea vehiculelor lingvistice utilizate; 2) liberalizarea totală a limbii. Aceasta este, interacțiunea dintre stiluri diferite, și este convergența diferitelor forme de existență limbajului. Potrivit academicianului VG Kostomarov, liberalizarea moderne limbii române literare manifestat prin următoarele:
1) în cuvinte semantice săgeata de rețea volum de expansiune ...;
2) în renașterea cuvintelor învechite, dregătorul, doamnelor și domnilor, tutore ...;
3) apariția tumorilor în crearea de cuvinte noi: perestroika, întreprinderile umbră ...;
4) într-un împrumut larg asociat cu obiecte noi sau fenomene de fapt:, scanner de privatizare. ;
5) în revitalizarea vocabularului religios: Patriarhul, biserica, hagialâcul, Mass ....
La dezvoltarea limbajului este influențată takiefaktory ca:
2) dezvoltarea științei și culturii;
3) schimbări teritoriale și schimbările în cercul de vorbitori nativi;
4) creșterea și activități media.
Limba română - limba națiunii ruse. Nation (lat.plemya, oameni) - o comunitate constituită istoric de persoane, pe teritoriul comun, relațiile economice, limbă literară, caracteristici culturale și caracterul.
Limba română - limba internațională, una din cele șase limbi ale ONU. Cea mai comună este a cincea ca marime din lume (primul - Chineză (1000000000), al doilea -. Engleză treia - hindi și urdu, a patra - spaniolă).
Printre numărul mare de limbi cunoscute din lume românească disting prin prezența caracteristicilor lor specifice lingvistice - fonetic, gramatical, lexical-semantică. Ele definesc specificul naționale ale limbii române și face una dintre cele mai dificile din punct de vedere al învățării, iar pentru vorbitorii nativi creează anumite dificultăți în învățare străine.
Caracteristici fonetice ale limbii române. Română consoană. deoarece acolo este dominat de consoane. El cea mai mare parte forelingual de articulație activă diferită, în mișcare de accent și tonul bogat, transmițând toate nuanțele de semnificație, emoție, și condiția umană.
Lexiconul limbii noastre este caracterizată prin bogăția, expresivitate (transmisie nuanțe delicate stare de emoție) și deschidere, care sunt exprimate în, natura evolutivă actualizate în mod constant, în contrast cu gramatica, care este mai conservatoare și mult mai puțin susceptibile de a schimba.
Vorbind osintaksise (studiul structurii vorbirii conectate) Notă: limba română este diferită o anumită libertate în alegerea ordinea cuvintelor. Dar, în conformitate cu regulile generale de aranjament de cuvinte, părți ale propunerii nu este formală, ci un caracter distinctiv.
2. Caracteristicile comparative ale conceptelor de „limbaj“ și „discurs“.
3. Caracteristicile comparative ale vorbirii și scrisului.
4. Definiția „comunicare verbală“ și „situație de vorbire.“
5. Caracteristicile conceptului de „cultură de vorbire.“
4. Limba de sistem. nivelurile de limbă. Unități de limbă. Relația dintre unitățile lingvistice.
1. Este cunoscut faptul că principalul mijloc de comunicare în societatea umană este limba. În mod tradițional, caracteristic orice limbaj natural este dat prin discursul său opoziția. Aceasta înseamnă că noțiunea de „limbaj“ și „discurs“, deși este un fenomen comun, departe de a fi identice: fiecare are propriile sale caracteristici specifice, care să permită o distincție clară între ele.
Care sunt aceste caracteristici și care este raportul dintre concepte de date în ceea ce privește locul lor în procesul de comunicare?
La început, încercați să definească esența limbajului. În primul rând, limba - aceasta este un cod special sistem de conectare. prin care se determină locul său în lume. Persoanele care primesc și prelucrează informațiile despre obiectele și fenomenele realității, să opereze semne lingvistice, totalitatea care reprezintă un anumit concept.
Un alt exemplu frapant. romanul scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez „Un veac de singurătate“, a spus despre modul în care oamenii, ca urmare a unor boli și-a pierdut memoria, nu a putut numi subiectul și nu au știut ce este și de ce este nevoie. Atunci când unul dintre personaje au observat că își amintește cu greu numele lucrurilor familiare, el le sunt atașate etichete, cum ar fi „ore“, „de masă“, „ușă“, „perete“, „pat“. Pe gâtul vacii a închis o tabletă cu inscripția: „Aceasta este o vaca, aceasta ar trebui să fie mulse în fiecare dimineață pentru a avea lapte, iar laptele ar trebui să fie fiert cu cafea pentru a obține cafea cu lapte.“
Astfel, cuvântul ca și codul de limbă asociat cu cunoștințele noastre despre lume, gândurile și sentimentele, experiențele noastre, și, prin urmare, în măsură să „înlocuiască“ acele lucruri despre care vorbim. Cuvântul și limba în ansamblu - acesta este instrumentul cel mai delicat de exprimare și modul perfect de comunicare.
În plus, limba - un sistem (de la Systema greacă -. Ceva întreg, compus din părți). Și dacă da, atunci toate părțile componente nu ar trebui să fie un set aleatoriu de elemente, iar unele dintre ele set ordonat.
În ceea ce apare limba de sistem? În primul rând, că limba are o organizare ierarhică, cu alte cuvinte, acesta a alocat diferite niveluri (de la cel mai mic la cel mai mare), fiecare dintre care corespunde unei anumite unități lingvistice.
Următoarele niveluri ale sistemului de limbaj sunt de obicei disting: fonematic morphemic isintaksichesky,, lexicală. Numele și descrie unitățile lingvistice corespunzătoare.
Fonem - unitatea elementară, indivizibile și non-semnificative, servește pentru a distinge minime unități semnificative (morfeme și cuvinte). De exemplu: Port - vector unitate folosit, de o sută de litri - stu l.
Morfem - unități semnificative minime, să nu folosească propriile lor (prefixul, rădăcină, sufix, care se încheie).
Word (token) - o unitate de servire pentru numele obiectelor, procese, fenomene, sau semne ce indică spre ele. Acesta este minim nominativ (nominativ) unitatea de limbă, constând dintr-un morfem.
nivel sintactic corespunde la două unități lingvistice: fraze și propoziții.
Fraza - o combinație de două sau mai multe cuvinte, între care există un sens și / sau relații gramaticale. Fraza, cum ar fi cuvântul, - o unitate de nominativ.
Propunerea - unitatea sintactică de bază, care conține un mesaj despre ceva, întrebare sau motivație. Această unitate este caracterizată printr-un sentiment de înregistrare și completitudine. În contrast cu cuvântul - unități nominative - o unitate de comunicare. așa cum este folosit pentru a transmite informații în procesul de comunicare.
Între unități de sistem lingvistic stabilit o anumită relație. Hai să vorbim despre ele mai în detaliu. „Mecanismul“ al limbii se bazează pe faptul că fiecare unitate de limbă vine în două rânduri care se intersectează. Un rând, linie, orizontală, observăm direct în text: seria sintagmatică, care combină un nivel de unitate (din limba greacă sintagmei - ceva conectat.). În acest nivel inferior sunt unități de construcții pentru unități de nivel superior.
Un exemplu de relații sintagmatice poate servi ca compatibilitatea sunetelor: [Dl.órut m # 923; puțá]; compatibilitatea cuvintelor gramaticale și morfeme: juca fotbal, joacă vioara; albastru minge, notebook-ul albastru, un pseudonim + + ferestre; birou compatibilitate lexicală, care lucrează la masă, o masă de mahon - „piesă de mobilier“, o masă boierească, de masă dietetice - „produse alimentare“, „produse alimentare“, biroul de pașapoarte, face referire la tabelul - „Departamentul instituției“ și alte tipuri de relații de unități lingvistice .
Al doilea rând - un non-linear, vertical, fără observarea directă. Această serie paradigmatică. și anume această unitate și alte unități de același nivel asociat cu acesta într-un fel sau altul de asociere - o similitudine formală, de fond, contrastul și alte relații (din paradeigma greacă -. de exemplu, proba).
Cel mai simplu exemplu de relații paradigmatice - o paradigmă (model) declinare sau conjugare cuvinte: casa,
o ... Paradigmyobrazuyut interdependente valori ale aceluiași cuvânt ambiguu (tabel - 1. Mobilier SUBIECT; 2. produse alimentare, produse alimentare; 3. Departamentul instituției); seria Sinonim (rece, rezervat, imperturbabil, chiar și-temperat, calm); cupluri antonim (lat - îngust, deschis - închidere); unități din aceeași clasă (verbe de relație denumirilor de mișcare, nume de arbori și altele asemenea), și altele.
Din aceasta rezultă că unitățile lingvistice sunt stocate în conștiința noastră lingvistică, nu în mod izolat, ci ca elemente interdependente ale „bloc“ original - paradigme. Utilizarea acestor unități în același discurs este determinat de proprietățile lor intrinseci, locul ocupat de una sau de cealaltă unitate, printre alte unități din clasa sa. O astfel de depozitare „material lingvistic“ este un convenabil și economic. În viața de zi cu zi, de obicei nu observați orice paradigme. Cu toate acestea, ei - unul dintre fundamentele limbii. Nu este un accident, atunci când un student face o greșeală, profesorul îi cere să refuze sau conjugat sau acel cuvânt, pentru a forma forma dorită, pentru a clarifica sensul alege cuvântul cel mai potrivit rând sinonime, cu alte cuvinte, se referă la paradigma.
Deci, limba sistemului se manifestă în cadrul organizațiilor sale de nivel, existența unor diferite unități lingvistice, care sunt interconectate în anumite privințe.