În romanul „Mireasa Tokyo“ de cel mai bine vandut Regina Amélie Nothomb spune despre acea perioadă a vieții ei, atunci când ea, după ce a absolvit de la Universitatea din Bruxelles, a mers în Japonia, țara magic unde copilăria ei timpurie. Acolo a întâlnit un tânăr frumos, cu care a petrecut zile minunate pline de iubire. Treptat, cu toate acestea, vraja disipat, iar eroina sa confruntat cu o alegere: să trăiască într-un castel de basm, în cazul în care nu există nici o ieșire, sau pentru a găsi libertatea cu necesitatea de a demola toate loviturile aprige ale sorții singur.
SETĂRI.
Nu am fost acolo un singur străin, nu este singurul. Cu toate acestea, el nu a ezitat îndreptat direct spre mine.
- Sunteți un profesor de franceză?
El a ridicat din umeri. Drept ca un șir de caractere, un foarte ocupat, el sa așezat și a fost tăcut. -Am dat seama pe mine: Sunt doar un profesor, atunci inițiativa trebuie să vină de la mine. După ce a cerut câteva întrebări, am aflat că el a fost în vârstă de douăzeci de ani, numele lui este Rinri și studiază limba franceză la universitate. El a aflat că am fost de douăzeci și unu, numele meu este Amelie si am studiat japoneza. El nu a înțeles ce naționalitatea mea. Dar eu nu mă obișnuiesc.
- Din acest moment nu mai suntem vorbesc în limba engleză, - am spus.
Am început o conversație în limba franceză, pentru a găsi nivelul său, care sa dovedit a fi o experiență neplăcută. Cel mai rău a fost situația cu pronunția. Dacă nu știam ce spune că mi în franceză, am decis sa, el face primii pași în chineză. Vocabular a fost aproape de zero, iar sintaxa - copie proastă a englezilor, care a servit pentru Rinri, Dumnezeu știe de ce, fundația și proba. Între timp, el a fost implicat în al treilea an francez la universitate. Sunt convins de eșecul complet al sistemului de predare a limbilor străine în Japonia. Acest lucru nu este chiar atribuită izolarea insular.
Se pare că a înțeles, a cerut scuze și sa oprit. Nu am putut accepta eșecul lor pedagogică și au încercat din nou să-l facă să vorbească. Fără succes. El a închis ferm gura, ca și în cazul în care este rușine de dinte rău. Cazul a fost în impas.
Apoi am vorbit japoneza. Eu nu vorbesc japoneza la cinci ani, și a celor șase zile pe care le-am petrecut în Japonia, după o pauză de șaisprezece ani, a fost, desigur, nu este suficient, și modul în care nu este suficient pentru a revigora amintirile mele din această limbă. Am suferit un fel de gunoi pentru copii. Ceva despre un polițist, un câine și flori de cireș.
De ceva timp, el a ascultat cu uimire, apoi izbucni în râs. Și a întrebat cine ma învățat japoneză, eu nu fac dacă copilul este de cinci ani.
- Este - am spus ca răspuns. - Și acest copil - I.
Ea ia spus povestea ei. Am vorbit în franceză, foarte încet. Terenul a fost emoțională și am simțit că studentul mă înțelege. Am făcut raskompleksovannymi. În franceză de neconceput, el a spus că el știa locul unde m-am născut și a trăit timp de cinci ani - Kansai [1].
El a fost născut în Tokyo, unde tatăl său a condus prestigioasa casa de bijuterii. Apoi sa oprit, epuizat și golit cafeaua.
El a fost atât de obosit, ca și în cazul în care traversa vaduri un râu în inundații, sărind peste pietre, distanțate la cinci metri. Mi se pare amuzant sa ma uit cum el ia răsuflarea după o astfel de feat.
Trebuie să admitem că limba franceză este insidios, este într-adevăr o mulțime de capcane. N-aș vrea să fiu acolo ucenicul Meu. Învață să vorbești limba franceză, cu siguranță, nu mai puțin dificil decât a învăța să scrie japoneză.
L-am întrebat ce-i place. El a crezut pentru o lungă perioadă de timp. Mă întrebam, sunt gândurile sale sau natura existențială lingvistică. După un astfel de răspuns temeinic deliberare ma șocat:
Nu am înțeles, dificultățile au proprietăți metafizice sau lexicale. Dar nu cu mult în urmă:
El a ridicat din umeri.
Comportamentul lui a fost din cauza unei despătimirea filosofice măturare sau neglijență în studiul de mare limba mea.
Am simțit că, în orice caz, el a sucit cu dexteritate, și a decis să-l sprijine. I-am spus că el a avut dreptate - viața este un joc, iar cei care cred că jocul nu este de a înțelege, și așa mai departe ciuguli, nimic.
Se uită la mine ca și cum aș fi căzut de pe Lună. Comunicarea cu străini bine ce fel de companie descurajeaza poate fi întotdeauna atribuite barierei culturale.
Apoi Rinri la rândul său, a întrebat ce-mi place.
De ce ar trebui sa repetat din nou același lucru? Probabil să știm părerea mea cu privire la această chestiune. I-am răspuns:
- Da, îmi place să joace, mai ales în cărți.
Acum, el a fost uluit. Pe o pagină curată de notebook-uri am desenat carduri: As, egalitate de puncte, pică, diamante.
El ma oprit: da, desigur, hărți, el știe. M-am simțit ca un idiot cu pedagogiei lui mizerabil. Și pentru a îmbunătăți lucrurile, el a început să vorbească despre nimic. Ce face el place să mănânce? Apoi, el, fără ezitare, izbucni:
Am crezut că am știut mâncare japoneză, dar despre acest fel de mancare nu am auzit niciodată. El a repetat calm:
Ei bine, da, desigur, doar ceea ce este?
Uimit, el a luat mâna și mi-a atras un ou de notebook-uri. Mi-a luat câteva secunde în mintea mea a pus piesele puzzle-ului, și am strigat:
El a deschis ochii mari, cum ar spune: Ei bine!
- în limba franceză, cuvântul sună diferit - am continuat.
- Nu, uita-te la gura mea, aveți nevoie pentru a deschide-l mai larg.
Acesta este larg deschis gura:
Mă întrebam dacă acest lucru este un pas înainte. Da, pentru că a existat o schimbare. Elev deplasat înainte - dacă nu în direcția cea bună, cel puțin, cel puțin într-o oarecare.
- Mult mai bine - am spus, plin de optimism.
El a zâmbit șovăitor, mulțumit de lauda mea. Am fost doar profesorul ce avea nevoie. El a întrebat cât de mult ar trebui să o lecție.
- Cum te decizi pentru tine.
booksonline.com.ua Toate drepturile protejate