Genieße und leide!
Dulde und entbehre!
Liebe, hoff 'und glaube!
În satul mare, sub munte,
Lângă sacii de fum și simplu,
Circasieni târziu uneori
Ei stau - despre caii telecomenzii
Vorbesc, despre săgeți,
Pe satele devastate;
Iar cu ei, cazacul a luptat,
Și, așa cum au atacat rușii,
Cum au fost capturați, au câștigat.
Fumatul își fumează tutunul,
Și fumul, răsuciți, zboară peste ele,
Ile, bătându-și săbiile,
Alpinistii cântă cu voce tare.
Alții stau pe cai,
Dar înainte de a pleca,
Ei își dau unul altuia o mână.
Între timp, tânărul Circassian
Rush la munte sunt abrupte
Și în întunericul pe care îl privesc - dar praful
Se lasă liniștit de-a lungul drumului;
Iar iarba de pene nu se mișcă,
Nici un zgomot, nici o alarmă.
Acolo, Terek se întoarce de departe,
Între rocile desertului curge
Și umezeală spumă infiltrați
Pe malul marii; pădurea este tăcută;
Doar ocazional, un cerb speriat
Treci prin deșert;
Sau caii sunt jucausi
Tăcerea mizei se va înfuria.
Covor de culori modelat
Pe deal și pe dealuri;
În partea de jos,
Și s-au strecurat în trepte de-a lungul cochiliilor.
Circassienii i-au fugit,
Am curățat apa cu apă curată.
Cu râsul de tineret simplu
În partea de jos sunt alții transparenți
Inelele erau scumpe;
Și la părul lui gros
Florile au înflorit în primăvară;
Ne-am uitat la oglinda apei,
Și chipurile lor se cutremurau în el.
Ținând într-un dans rotund,
Cântecele de est bâzâie;
Și lângă satul de sub munte
Am stat într-o mulțime palpitantă;
Și sunetele melodiei sunt arbitrare
Cheile erau reproduse involuntar.
Ultimul soare este o rază de aur
Pe gheața arsului argintiu,
Și Elborus capul lui
El o acopera ca un nor.
.
Era o moftuire a turmei
Și cîntărirea cirezilor de veselie;
Se întorc din câmp.
Dar care este sunetul lanțurilor grele?
De ce ar trebui acești păstori să fie trist?
Vai! atunci prizonierii sunt tineri,
După ce a pierdut ani de aur,
În deșertul munților, în pădurile de pădure,
Lângă Terek trăiește trist
Circasieni sunt turme grase,
Recunoscând ceea ce a fost,
Și asta nu se va întâmpla niciodată!
Pe măsură ce fericirea îi mângâia în mod inutil,
După cum a plecat în cele din urmă,
Și cum a devenit un vis.
Și nu există nici o inimă plină de compasiune pentru ei!
Sunt în lanțuri, sunt sclavi!
Fuzionat totul ca într-un vis tulbure,
Suflete fără senzație, ea
Ei văd sicriul în fața ochilor lor.
Accidente! în țara altcuiva!
Inimile speranței au dispărut;
Într-o lacrimi, într-o mizerie
Sunt încântați de propriile lor.
Nu există nicio speranță pentru ei să se întoarcă;
Dar inima devine involuntară
În țara natală. - Sunt sufletul
Impuscat în Duma fatal.
.
Dar praful plutea peste dealuri
Din turme și oiști;
Sunt pași obosiți
Du-te acasă. - Lai de câini credincioși
Nu era distribuită în jurul satului;
Natura zgomotoasă adormea;
Numai o fetiță se aude din afară
Cântecul este plictisitor. "Munții echivă,
Și este afectuos, ca păsările, corurile,
Ca zgomotul pârâului primitoare:
Ca o furtună puternică
Pinul se va apleca brusc;
Piercing de o săgeată,
Cum va urla leul;
Deci, rusă în mijlocul bătăliei
Înainte de toamna noastră;
Și cu o mână îndrăzneață
Cecen va lua
Am rezervat aur
Și o sabie de oțel,
Și du-te la munți.
Nici un cal vioaș
Trompeta militară,
Nici un barbar neliniștit
O luptă bruscă,
Scary nu tremura,
Când brusc zablochet
Pistolul era fatal.
Prizonierii au ascultat cu tristețe
Acest cântec este un cântec trist pentru ei.
Și inima mea a fost tristă cu tristețe.
Ei conduc circasienii la gaura lor;
Și, legat la gard,
Au plecat. - Între ei focul se sparge;
Dar visul ochilor lor nu se închide,
Tristețea zilei nu poate fi uitată.
Luna stârnește cu o strălucire slabă.
Circasieni cei curajoși nu dorm;
Ei au asamblat zgomotos:
Vor să atace rușii.
În jurul cailor înșiși;
Arme de luciu de argint;
Pe fiecare arc, pumnal, frământător
Și un checker pe curele de scris,
Două pistoale și un lasso,
Arma; și în burkas, în capace de negru
La raid, bătrânii și tinerii sunt gata,
Și se aude trampul turmelor.
Brusc, praful a explodat peste munți,
Și există un sunet de departe;
Circassienii urmăresc: între tufișuri
Giraya este văzut, călăreț!
El ia îndemnat pe cei puternici
Konya, împingându-și piciorul,
Și a fost urmat de un vulcan vulcanic
Tinerii deținuți <с> de unul singur.
Girey sa apropiat - frânghie
Era un rus, puțin viu.
Cherkes a sărit în jos - cu mâna cu degetul
Tăierea coardei; - dar el
Lie pe o stâncă - un vis muritor
Am zburat peste tânărul meu cap.
.
Circasienii sari într-adevăr - doar
Ascuns în spatele unui munte abrupt;
O oră la miezul nopții lovește.
De la moarte numai din regret
Tânărul rus salvat;
El a fost demolat camarazilor săi.
Uitând de chinul tău,
Ei, fără să se retragă,
Am stat lângă el toată noaptea.
.
Și o față palidă, scăldată în sânge,
Ars în obraji - respira puțin,
Și frigul muritor,
Se întindea pe iarbă.
Deja amiază, chiar deasupra satului,
La înălțimea albastru-deschis,
A strălucit în frumusețea obișnuită.
Fuzionată cu un buzunar prelungit
Cireșe de Circassian - pe dealuri
Respirația vânturilor agitate
Și murmurul pârâurilor din munți
Și cântând păsări în tufișuri.
Creasta de vârf din Caucaz
Ei au străpuns albastrul cerului,
Și o pădure densă
Rufele sale jagged.
Grade de munți
Covorul cu model a înflorit;
Acolo sub stejari de o sută de ani,
În umbre, legat în lanțuri,
Captivul nostru stătea pe iarbă.
În lacrimi, înclinând spre capitolul tânăr,
Tovarăși ai mizeriei sale
Apa a incercat sa se reinvie
(Dar ah, fericirea pierdută
Nimeni nu se poate întoarce niciodată).
.
Aici a oftat, sa ridicat,
Ochii lui s-au deschis!
Uite aici. Am tremurat.
. El este cu prieteni de neuitat! -
El sa aprins și a bătut cu lanțuri.
Este un sunet groaznic, totul a spus.
Omul nefericit a izbucnit în lacrimi,
Pe pieptul tovarășilor săi a căzut,
Și plângea amar și plângea.