Pentru Marele Leu Tolstoi. Volumul 1.3. Despre frumusețea femeilor.
Prințesa Helen zâmbea; ea sa ridicat
cu același zâmbet nemișcat al unei femei destul de frumoase,
cu care intră în camera de zi, unde toți oficiali se uită la ea.
Șuierând ușor hainele albe,
recoltate cu iederă și mușchi, și umeri albi strălucitori, toate de la sine -
o strălucire a părului și a diamantelor care s-au strălucit,
ea a trecut între bărbații divergenți
și drept, fără să se uite la nimeni, dar zâmbind tuturor
și ca și cum ar fi dăruit grațios fiecăruia, fără jenă,
dreptul de a admira frumusețea taberei sale, umeri, care au fost încântați plin,
foarte deschis, la momentul modei, piept și spate,
și, de parcă ar aduce cu ei strălucirea mingii cu muzică pe cer,
a mers la Anna Pavlovna.
Helen era la fel de bună ca zână de magie,
în ea nu numai că nu era vizibil și umbra de cochetărie,
ci, dimpotrivă, părea că se rușina de ea fără îndoială
și prea mult și frumos înfățișând frumusețea incomparabilă.
Părea că vrea un vis magic
și nu a putut să reducă efectul frumuseții ei.
-------
L.N. Tolstoi, volumul 1.3. (Extras).
Prințesa Helen zâmbea; ea a crescut cu același zâmbet neschimbat de o femeie perfect frumoasă cu care a intrat în salon. Ușor freamăt lui cu o roba sală de bal alb, elimina iederă și mușchi, și sclipind umeri alb, păr lucios și diamante, ea a trecut între bărbați întredeschise și drept, nu se uită la nimeni, dar toată lumea zâmbește și aparent oferind amabilitate tuturor dreptul de a se bucura de frumusețea moara sale de rulare umeri complet, foarte deschis, în modă, piept și spate, și ca și cum făcându-l să strălucească cu mingea, sa dus la Anna Pavlovna.
Helen era atît de bună încît nu numai că nu era o nuanță de coquetrie observabilă în ea, ci, dimpotrivă, părea să-i fie rușine de frumusețea ei incontestabilă și prea puternică și victorioasă. Părea că dorea și nu putea să-i diminueze efectul frumuseții ei.