(pagina 1 din 9)
Lumina este atât de misterioasă,
Ca și cum pentru un singur -
Cel în care aceeași lumină
Și care nu este în lume.
S. Yesenin
Este greu să găsești poezie în Serghei Yesenin nu despre dragoste. Dragostea este sentimentul lumii lui Yesenin. El a venit în lume pentru a iubi, a milă și a plânge peste fiecare vițel, o mesteacăn rupt, un sat, drumurile de oțel sparte ale orașelor ...
Iubirea lui pentru Pământ, care a dat naștere fiecărui copac, este senzuală. Sub cerul, îmbrățișând sol, mesteacăn ridică fusta ei ... atotcuprinzător sentimente erotice, ajungând religiozitatea ... Esenin panteism străin, el este țăran ortodox, este doar creștinismul - în Ryazanschine vânt deschis, mai mult. El își pune obrazul drept în fața unui viscol, un uragan. Păcat - a turnat în lucrarea sa, milă pentru fiecare bărbat ...
Poezia lui Esenin este mult mai puțin vorbită de o femeie. În aceste poezii, Serghei Esenin pare să-și permită natura. În sat nu este acceptat, profund, istoric neacceptat, să-și arate sentimentele ... De la mireasă la soție - distanța de la cer la pământ.
El nu a putut, de exemplu, ca Blok, să-i numească pe soția lui Rusia, pentru urechea țărănească - este aproape blasfemistă față de patria ...
Nu mă privi reproșați,
Nu vă ascund dispreț pentru voi,
Dar îmi plac privirea cu povolokoy
Și blândețea voastră răutăcioasă.
Da, mi se pare că mi-e prost,
Și, poate, mă bucur să văd,
Ca o vulpe, pretinzând că e moartă,
Prindeți corbii și cioară.
Ei bine, prindeți-o, nu o voi face.
Doar cum ar arăta ardorul tău?
Pe sufletul meu răcit
A căzut mai mult decât o dată.
Nu te iubesc, dragă,
Ești doar un ecou, doar o umbră ...
Yesenin compară o femeie cu o vulpe viclenia, el este mai aproape și mai ușor de înțeles față de o vulpe decât o femeie. În sat totul este clar, aici este fata de mirese, vârsta ei este scurtă, ca o primăvară devreme. Și aici este mama familiei, pierzând rapid trăsături tinere în grija circulară a casei. Mireasa este virginitatea în sensul cel mai sacru al cuvântului. Marienhof scrie în cartea sa: "Zinaida (Reich, mama a doi copii ai lui Yesenin, EM) ia spus că este prima ei. Și a mințit. Acest lucru - într-un țăran, cu sânge întunecat, nu conform ideii - Yesenin nu i-ar putea ierta niciodată.
Tragic, fără speranță ar putea să nu ... Ori de câte ori Esenin amintit Zinaida, spasm condus ochii lui față de apoplexie, mâinile încleștate într-un pumn, „De ce a mințit, șarpe!“
În oraș și chiar la începutul secolului al XX-lea, și chiar într-un mediu boem, mireasa rămâne aproape pentru viață. Îngrijitor, căutând mirele, dar mireasa mai degrabă de la cel rău ...
Casa de poezie a lui Yesenin este extinsă la univers, unde "stelele cad în urechi ... apa este un simbol al purificării și al botezului în numele unei noi zile".
Muse Esenina își amintește „taina părinților antici, ștergeți frunzele ... o viață lungă pentru soare“, „relație cu veșnicia, ca o casa părinte“ - binecuvântarea vieții pentru Esenina. Aceasta este "Liturghia" lui.
Un altul, străin față de ordinea sa mondială, percepția, sufletul lui Yesenin nu acceptă și nu se va împăca cu el. Rebeliunea lui este în autodistrugere, revolta nu este doar împotriva cavaleriei de oțel, această rebeliune împotriva universului distrus creat de strămoși ...
Acolo, în cazul în care paturile de varză
Apa rosie se toarna rasaritul soarelui,
Uterul mic Klenoechek
Umedul verde suge.
Erupție, armonică. Plictiseala ... plictiseala ...
Harmonists degetele val.
Beți cu mine, târfă,
Beți cu mine.
Nu te-au plăcut, te-au înnebunit -
Insuportabila.
De ce te uiți așa de albastră cu spray?
Ali în față?
În grădină te-ar fi pus pe o sperietoare,
Sperii cârnații.
Înainte de ficat, am fost torturat
Din toate părțile.
Erupție, armonică. Erupția, frecventă.
Beți, vidră, beți.
Aș prefera să o duc pe acel, sisyastoy, -
E proastă ...
Dar aici este sfârșitul poeziei, -
Pachetul de câini
E timpul să se răcească.
Dragă, plâng,
Îmi pare rău ... îmi pare rău ...
Într-un străin profund, în care numai acordeonul este pur, care devine animat, poetul, când vede natura naturii femeii, spune: "Dragă, plâng ..."
Dacă vă deplasați înapoi în timp și spațiu, amintiți-vă faimoasa scena cu Marlon Brando în „Ultimul tango la Paris“, în cazul în care eroul trimite un blestem deja în mormântul iubitei sale, dar infidel soției sale ...
Scandalul Yesenin - aproape întotdeauna Plâns, lamentarea aceluiași popor, cu o scrisoare de capital ...
Ca un copil, prima lui dragoste (era Anna Sardanovsky), el a supraviețuit ca Werther Goethe - oțet beat tragic, dar speriat și am băut o mulțime de lapte ... Anna - este fiica unei familii preot al lui Constantin, care a venit pentru vara. Două veri fată a fost Serghei poetic dornici cu un aspect bomboane Lelia, acestea sunt considerate a fi mireasa si mirele, iar al treilea - a crescut de peste băiatul țăran și a căzut în dragoste cu un alt ...
În acești ani este scris:
Lumina stacojie a zorilor a fost împinsă în lac.
Lăcusta de lemn cu ghimbir este doliu.
Plângând undeva un Oriole, îngropat într-un gol.
Doar eu nu plâng - este lumină în sufletul meu.
Știu, vei ieși seara pentru un inel de drumuri,
Ne vom așeza în movile proaspăt sub o haystack din apropiere.
Un blestem dopeyana, izomnu ca o culoare,
Bea cu bucurie nu există bârfă ...
În provinciile din nord se spune despre vreme rea:
Lupii au luat soarele.
Ai condus un cal din mâini,
Reflectând, mesteacanii au izbucnit în iaz.
M-am uitat de la fereastră la batista albastră,
Buclele brute au lovit o briza.
Vroiam o pâlpâire de jeturi spumoase
Din buzele voastre stacojii, cu o durere pentru a rupe un sărut.
Dar, cu un zâmbet zdrobit,
Ai zburat, mârâind ca un zgomot.
În firele de zile însorite, firul a țesut ...
Pe ferestrele tale ai fost îngropat.
Și sub plânsul ceremoniei, sub canonul de cenzură,
Totul îmi părea un zgomot liniștit și neîngrădit.
Lumina stacojie a zorilor a fost împinsă în lac.
Lăcusta de lemn cu ghimbir este doliu.
Plângând undeva un Oriole, îngropat într-un gol.
Doar eu nu plâng - este lumină în sufletul meu.
Știu, vei ieși seara pentru un inel de drumuri,
Ne vom așeza în movile proaspăt sub o haystack din apropiere.
Voi sărută dopeya, izomnu, ca și culoarea,
Bea cu bucurie nu există nici o socoteală.
Tu, tu, sub nevăstuică, vei arunca venele de mătase,
Voi lua beat până dimineața în tufișuri.
Și lăsați vocile clacând să plângă,
Există o bucurie melancolică în răutatea zorilor.
Fum de mare apă
Lins groapa.
Reacții galbene
Am renunțat la lună.
Călăresc pe barcă,
Am sărit în țărmuri.
Biserici la Copaci
Stive roșii.
Un croak îngrozitor
În tăcerea mlaștinilor
Black Hole Horse
Către apelul All-night.
Grove în albastru închis
El ascunde capra ...
Voi dispărea cu umilință
Pentru soarta ta.
O cireadă de păsări cade,
Verdele sunt în floare și roua.
În teren, înclinându-se spre lăstari,
Sunt bandaje în banda.
Mătasea de iarbă,
Miroase de pin rasinos.
Păi, păduri și păduri de stejar;
Sunt drogat în primăvară.
Bucurați-vă de știrile secrete,
Ei strălucesc în sufletul meu.
Mă gândesc la mireasă,
Doar cânt doar despre asta.
Rash vă, pasăre cireș, zăpadă,
Te cântă, păsări, în pădure.
Câmpul se desfășoară sălbatic
Spumă voi distruge culoarea.
Sub o coroană de mușețel
Am scris, reparat canoe,
A scăpat inelul cutie
Într-un jet de undă spumoasă.
Ridicarea separării,
Cât de insidioasă este soacra mea.
Picătul a fost luat,
Cu el - dragă dragă.
Nu mi-am găsit inelul,
M-am dus cu dor de o luncă,
Râul mi-a râs:
"Cutia are un nou prieten."
Nu voi merge la dans:
Acolo ei râd de mine,
Mă voi căsători în vreme rea
Cu un val de apel.
Tanyusha era bună, nu era mai frumoasă în sat,
O rochie roșie într-un sarafan alb pe tiv.
La râul Tanya se plimba în spatele gardurilor seara,
O lună într-o ceață tulbure conduce cu nori jocul.
Un tip a ieșit, și-a plecat capul curat:
"Mă ierți, bucuria mea, mă mărit cu altul".
Pale, ca un giulgiu, a devenit umed ca roua.
Un șarpe de panglici și-a dezvoltat panglica.
"Oh, tu, un om cu ochi albastri, nu voi jigni,
Am venit să vă spun: pentru altul eu ies.
Nu clopotele de dimineață, ci răspunsul nunții,
Nunta se plimba pe căruțe, capotele își ascund fețele.
Nu este trist cucul - familia lui Tanya plânge,
În templu, Tanya are o rană dintr-un cuțit.
Lovitura roșie a sângelui a fost coaptă pe frunte -
Tanyusha era bună, nu era mai frumoasă în sat.
Întuneric noapte, nu dormi,
Mă duc la râu pe luncă.
Fulgerul fulgeră
În jeturile de spumă o centură.
Pe deal există o lumânare de mesteacăn
În pene de lună de argint.
Ieși afară, inima mea,
Să asculți cântecele guslarului.
O să admir, mă uit
Pe frumusețea maiden,
Și voi merge dansând sub harpă,
Așa că îți voi rupe voalul.
În întuneric, în pădure verde,
Pe colțurile de mătase,
Te duc pe pante
Până la apusul macului.
Ca și cum viața este sortită suferinței mele;
Tristețea cu plictiseală mi-a blocat drumul;
Ca și cum cu bucuria viața este separată pentru totdeauna,
Din durere și din răni pieptul era epuizat.
Ca și cum în viață am avut multe suferințe;
Necunoscut pentru mine în viață a scăzut parts.
Deja în viața mea am suferit mult,
Sufletul este epuizat de neliniște și durere.
Faceți promisiuni de bucurie și fericire,
Și voi veni - doar suspin și lacrimi sunt auzite,
Dintr-o dată va fi un tunet, un tunete tare va rumă
Și distruge visele magice și dulci.
Am ghicit și am înțeles viața de înșelăciune,
Nu mă bâjbâi la soarta mea de neînvins.
Sufletul nu suferă de durere și de răni,
Nimeni nu va ajuta nici o suferință, nici o durere.
Nu-mi dă înapoi acea noapte rece,
Nu-mi vezi prietena mea,
Nu mă auzi cântecul fericit,
Ce ghirlandă cântă în grădină!
A luat noaptea de primăvară,
Ea nu spune: "Întoarce-te, așteaptă".
Vremea toamnei a venit,
Ploile sunt nesfârșite.
Un prieten puternic se culcă într-un mormânt într-un mormânt,
Îngropați-vă în dragostea inimii sale.
Nu va trezi viscolul de toamnă
Somn puternic, nu vă faceți griji și sânge.
Iar cântecul ăsta al tăbliței era tăcut,
Deasupra mărilor,
Nu mai sună, este puternică,
Că a cântat o noapte răcoroasă rece.
Flying și bucurie minunată,
Ce am trăit atunci în viața mea.
La inimă, sentimentele sunt deja reci.
Ce a trecut - să nu mai reveniți niciodată.
Joacă, joacă, Taglyanoch, blănuri purpuriu.
Iesiți-vă să vă întâlniți la margine, frumusețe, mire.
Inima de inimă strălucește, turcoazul arde în ea.
Mă rog o minge despre ochii albaștri.
Aceasta nu este zori în pârâurile lacului, au avut un model,
Batista ta, cusuta decorata, a aprins
pentru panta.
Joacă, joacă, Taglyanoch, blănuri purpuriu.
Lăsați frumusețea mirelui să asculte frumusețea.
Țesuturile rumeniseră peste deșeuri.
Fată prințesă plânge lângă râu.
Fata în roșu a ghicit în semik.
Pătată val de o coroană de dodder.
Ah, nu te căsători cu o fată în primăvară,
Am speriat-o cu semne de pădure.
O coaja este mâncată pe un mesteacan, -
Supraviețuiește fetei de șoarece din curte.
Caii bateau, tremurând amenințător capul.
Oh, îmbrăcămintea nu-i plac măruntaiele.
Mirosul de tămâie din grova de molid este turnat,
Clopotele cântă vânturile.
O fată care se plimbe de-a lungul țărmului este tristă,
Își înconjoară învelișul cu blândețe.
Fata din butonieră este brodată cu țesături,
Pe pânză în modelele de sulițe și cruci.
Fata atrage morții într-o curățenie,
Pe pieptul morților sunt flori roșii.
Mătase blândă prezintă un erou curajos,
Acest erou curajos este prințul sufletului ei.
El minte, lovit în bătălia de luptă caldă,
Și în tiparele de sânge răniți de stuf.
Desene desăvârșite. Lampa arde.
Fetița sa aplecat. Ochii lui erau confuzi.
Fata țipă. Fata plânge.
În spatele unei ferestre miezul nopții desenează modelul.
Cozile funerare ale norii erau dispersate.
În încuietoarea buclelor subțiri, luna era încurcată.
Cu o pâlpâire tremurândă, într-un voal alb
Fata, ca o fantomă, strigă la fereastră.
Voi pune un monisto roșu,
Voi umple rochia cu o rusie albastra.
Apel, fete, acordeonist,
Spune la revedere prietenei tale afectuoase.
Logodnicul meu, scârbit și gelos,
Nu-mi spune să mă uit la băieți.
Voi cânta Sunt singuratic singuratic,
Dansați în pâlnie și în dulciuri.
Cât de trist sunt pierderile fetei,
Este trist să trăiești mirele mirelui.
Mirele mă va scoate din ușă,
Va întreba despre onoarea fetei.
Ah, prietenii mei, este jenant și jenant:
Inima este timidă de frig.
Este greu să vorbești cu o cumnată,
Mai bine să trăiești nemulțumit, da, fără soț.
Nu rătăciți, nu vă bateți în tufișurile de stacojiu
Lebeds și nu căutați o urmă.
Cu un snop din părul tău de ovăz
M-ai lăsat pentru totdeauna.
Cu suc de stacojiu, fructe de padure pe piele,
Tender, frumos, a fost
La apus de soare, esti roz ca
Pagini rezultate: 1 2 3 4 5 6 7 8 9