În 1969, FMI, în sprijinul sistemului Bretton Woods de rate fixe de schimb, a creat și introdus DST (drepturi speciale de tragere).
DST reprezintă un activ internațional de rezervă și completează rezervele oficiale ale țărilor membre ale FMI. Costul DST se bazează pe un coș de patru valute internaționale principale, iar DST pot fi schimbate pentru valute libere.
Țările aveau nevoie de rezerve oficiale - în aur și monedă străină recunoscută, care, dacă este necesar, ar putea fi folosite pentru a cumpăra moneda națională pe piețele valutare pentru a menține cursul de schimb. Cu toate acestea, volumul aprovizionării internaționale a celor două cele mai importante active de rezervă - aur și dolari SUA - a fost insuficient pentru a asigura extinderea comerțului mondial și dezvoltarea sectorului financiar. Prin urmare, comunitatea internațională a decis să creeze un nou fond internațional de rezervă sub auspiciile FMI.
Cu toate acestea, doar câțiva ani mai târziu, sistemul Bretton Woods sa prăbușit, iar principalele valute s-au mutat într-un regim de schimb valutar flotant. În plus, dezvoltarea piețelor internaționale de capital a facilitat împrumutul de fonduri de către guvernele de bonitate. Aceste două circumstanțe au slăbit nevoile pentru DST.
Inițial, valoarea SDR a fost determinată echivalent cu 0,888671 grame de aur pur, care la acea dată era, de asemenea, echivalentă cu un dolar american. Cu toate acestea, după prăbușirea sistemului Bretton Woods în 1973, valoarea DST a fost determinată pe baza unui coș de valute. În prezent, ea constă în euro, yenul japonez, lira sterlină și dolarul american. Costul DST în dolari americani este determinat zilnic și publicat pe site-ul FMI. Se calculează ca valoarea totală a anumitor sume de patru monede din coș în dolari SUA, pe baza ratelor de schimb cotate zilnic la amiază de la Bursa din Londra.
Pe lângă rolul său ca activ suplimentar de rezervă, DST servește drept unitate de cont pentru FMI și pentru alte organizații internaționale.
Decizia privind conversia gratuită a monedelor a fost luată de țările participante la Fondul Monetar Internațional (FMI) la mijlocul anilor șaptezeci ai secolului XX.