Ascultarea în viața noastră nu este mai puțin importantă decât să spui: prin auz, o persoană primește aproximativ 25% din toată informația despre lumea din jurul lui.
Oamenii ascultă ceva în scopuri diferite. În primul rând, doresc să obțină noi informații semantice. Aceasta este audierea unei prelegeri, a unui raport, a informațiilor la radio și televiziune, a asculta un partener de afaceri etc. Ele sunt adesea ascultate și primesc informații emoționale și estetice. Aceasta este audierea poeziei, a prozei artistice [12].
Conform unui exemplu de realizare, există două tipuri de audieri: difuze, pasiv (non-reflexiv), atunci când o persoană este distras de nimic, și concentrat, activ (reflexiv) atunci când maximul a inclus mecanisme de atenție.
A putea asculta este unul dintre cele mai complexe fenomene comunicative legate direct de cultura comunicarii.
Reacția non-reflexivă nu este întotdeauna potrivită. La urma urmei, tăcerea poate fi considerată ca un semn de consimțământ. Prin urmare, este mai cinstit să întrerupeți imediat interlocutorul, să-ți exprimi deschis punctul de vedere pentru a evita neînțelegerile.
Reflecția auditivă este interferența activă în discursul interlocutorului, ajutându-i să-și exprime gândurile și sentimentele, în crearea condițiilor favorabile pentru comunicare.
Este important să puteți alege tipul de audiere care este cel mai adecvat în această situație de comunicare.
Pocheptsov G.G. oferă câteva "reguli" de bază ale audierii interlocutorului:
2. Fii atent fizic. Întoarceți-vă fața la difuzor. Păstrați legătura cu el, asigurați-vă că postura și gesturile indică faptul că ascultați.
3. Nu pretindeți că ascultați. Este inutil: indiferent de modul în care vă prefaceți, lipsa de interes și plictiseală se vor manifesta în mod inevitabil în expresiile și gesturile faciale.
4. Acordați intervievatorului timp să vorbească. Concentrează-te pe ceea ce spune el. Încercați să înțelegeți nu numai semnificația cuvintelor, ci și concluziile interlocutorului.
6. Asigurați-vă că nu există ambiguități și neînțelegeri. Dacă interlocutorul și-a exprimat deja, repetați punctele principale ale monologului său în propriile lui cuvinte și întrebați dacă el a vrut să spună.
7. Nu faceți concluzii rapide. Aceasta este una dintre principalele obstacole în calea comunicării eficiente. Să se abțină de la evaluări și să încerce să înțeleagă punctul de vedere al interlocutorului sau al evoluției gândurilor sale până la capăt. [13].
Comunicarea verbală folosește discursul uman ca un sistem simbolic, un limbaj natural al sunetului, adică un sistem de semne fonetice, care include două principii: lexicale și sintactice. Vorbirea este cel mai universal mijloc de comunicare, deoarece transmiterea de informații prin vorbire este cel mai puțin probabil să piardă sensul mesajului. Este adevărat că acest lucru ar trebui să fie însoțit de un grad înalt de generalitate în înțelegerea situației de către toți participanții la procesul comunicativ.
Cu ajutorul vorbirii, informațiile sunt codificate și decodificate: comunicatorul codifică în timpul procesului de vorbire și destinatarul decodifică aceste informații în timpul procesului de audiere.
Secvența acțiunilor vorbitorului a fost studiată suficient de detaliat. Din punctul de vedere al transmiterii și percepției mesajului, schema "comunicator-mesaj-destinatar" este asimetrică.
Pentru comunicator, sensul informațiilor precede procesul de codificare, deoarece "vorbitorul" are mai întâi un anumit design și apoi îl întruchipează în sistemul de caractere. Pentru "ascultător", sensul mesajului primit este dezvăluit simultan cu decodificarea. În acest caz, semnificația situației de activitate comună se manifestă în mod deosebit: conștientizarea sa este inclusă în procesul de decodificare în sine; Dezvăluirea sensului mesajului este de neconceput în afara acestei situații.
Acuratețea înțelegerii sensului declarației de către ascultător poate deveni evidentă pentru comunicator numai atunci când are loc schimbarea "rolurilor comunicative", adică când destinatarul se transformă într-un comunicator și cu declarația sa va lăsa să știe cum a dezvăluit sensul informațiilor primite. Dialogul ca un anumit tip de „conversație“ este o succesiune de roluri de comunicare, în care dezvăluie semnificația mesajului vocal.
Măsura acțiunilor bine coordonate ale comunicatorului și ale beneficiarului în situația acceptării alternative a acestor roluri depinde în mare măsură de includerea acestora în contextul general al activității. Succesul comunicării verbale în cazul dialogului este determinat de măsura în care partenerii oferă tematica informației, precum și natura ei bilaterală.
În mod similar, modalitățile de creștere a impactului textului mesajului sunt investigate în mod cuprinzător. În acest domeniu este aplicată tehnica de analiză a conținutului care stabilește anumite proporții în raportul diferitelor părți ale textului. O importanță deosebită o are lucrarea privind studiul publicului.
Lista literaturii utilizate
6. Kovalev, AGPsihologia personalității. Ed. 3 pererabot. și suplimentare. / A.G. Kovalev. - M .; Iluminarea, 1969.
Găzduit pe Allbest.ru
6 Kovalev, AGPsihologia personalității. Ed. 3 pererabot. și suplimentare. / A.G. Kovalev. - M .; Iluminarea, 1969.