Conceptul de "pragmatism" a apărut în secolul al XIX-lea. în cadrul școlii filosofice de pozitivism. Acceptă prioritatea practicii ca factor de adevăr și de semnificație. A fost introdus de filosoful american Charles Pierce. Baza pragmatismului este orientarea către obținerea unui rezultat util.
În general, pragmatismul economic presupune o participare rezonabilă a statului în economie. Trebuie spus că, pe baza principiilor pragmatismului economic, în secolele XVIII-IXX. Statele europene au făcut o descoperire industrială.
- o evaluare a impactului de reglementare în toate etapele ciclului de management public - de la proiectarea noilor acte la curățarea retrospectivă a celor existente;
- cooperarea organelor executive, legislative și de supraveghere ale statelor membre ale UE;
- participarea grupurilor de interese și a cetățenilor în procesul de evaluare a impactului de reglementare.
Astfel, pragmatismul economic presupune realizarea unui nivel calitativ nou al politicii de stat care să satisfacă cerințele ridicate ale calității și eficienței și se bazează pe principiile subsidiarității și proporționalității.
Sub subsidiaritatea se referă la principiul de organizare și juridică potrivit căreia problema trebuie rezolvată la cea mai mică, mică sau la distanță de centrul de nivelul la care acestea pot fi rezolvate în mod eficient.
Potrivit adresei prezidențiale, au fost prezentate patru componente ale pragmatismului economic general:
1) fezabilitatea economică și
interese pe termen lung;
2) identificarea de noi nise și puncte de creștere economică;
3) climatul investițional, care implică returnarea și rentabilitatea investițiilor;
4) crearea unui sector privat bazat pe principiile parteneriatului public-privat.
politică pragmatică bazată pe o nouă politică de resurse umane, care include punerea în aplicare a principiilor guvernanței corporative, extinderea mecanismului de externalizare, adică. e. delegarea punerii în aplicare a proiectelor specifice ale entităților din sectorul privat (a se vedea. termenul de „outsourcing“).
Până în 2050, în cadrul politicii de pragmatism, se așteaptă ca soluționarea succesivă a sarcinilor de modernizare a politicii macroeconomice. Indicatorii principali ai unei astfel de modernizări ar trebui să fie:
- reducerea la minim a deficitului bugetar;
- să se concentreze asupra proiectelor la nivel național;
- trecerea la raportarea fiscală electronică pentru următorii 5 ani;
- dezvoltarea potențialului de tranzit;
- utilizarea rațională a Fondului național;
- continuarea procesului de industrializare în contextul celei de-a treia revoluții industriale;
- competitivitatea bunurilor și serviciilor interne;
- o nouă politică a apei.
