Se pare ca de nicaieri: toate acestea "bine", "ca", "de fapt". Timpul trece, și nu putem construi chiar fraze simple fără ajutorul lor. Declarăm război împotriva lor, dar alte "buruieni" cresc în locul lor ...
„Ei bine“
Ei bine, să începem cu unul dintre cele mai comune cuvinte de buruieni. În "Dicționarul de frecvență al limbii ruse", în care sunt descrise aproximativ 40.000 de cuvinte, "bine" este susținut ferm în top-100. Desigur, acest cuvânt este folosit nu numai ca un "parazit": el poate exprima motivație, surpriză, admirație și chiar ironie. Cu toate acestea, nu în cantitatea pe care o vedem astăzi în fluxul nostru de zi cu zi. Cuvântul "bine" este vechi; se găsește în multe limbi slave. Adevărat, etimologia exactă a cuvântului nu a fost niciodată stabilită. Mulți lingviști sunt de acord că inițial "bine" a fost onomatopoeia. Întrebarea este ce? Atacul biciului, zborul săgeții, sunetul toporului. Putem spune un lucru: strămoșii noștri îndepărtați au folosit "bine" când doreau să forțeze pe interlocutor. Cuvintele "nevoie", "nudit", probabil, sunt derivate din această particulă. În timp, acest "cuvânt-amenințare" a fost folosit pentru a face declarația mai puternică. Probabil, și noi, abuzând "binele", ne dorim inconștient să acordăm o mai mare importanță discursului nostru. Filologii spun că spunem "bine" în dialog, determinând interlocutorul să răspundă actului de vorbire, adică această particulă îndeplinește funcțiile de menținere a contactului de comunicare. Interesant, în limba hitiților (a existat un astfel de popor vechi - hetiții), "nu" a fost pus practic înaintea fiecărei fraze.
„Nu.“
Ne amintim că mulți încep cu o particulă "nu" aproape orice expresie. "Nu, ascultați, ați spus-o singură", "Nu, să mergem la patinoar". Lingviștii vorbesc despre astfel de oameni, că ei aderă la o strategie defensivă în conversație. Acest obicei își are probabil rădăcinile în așa-zisa magie de protecție, când vorbitorul, cu ajutorul unui început "negativ" al afirmativei, a încercat să se "asigure" el însuși și declarația sa din ochiul rău.
"Acesta este cel mai"
În "acest foarte", de regulă, oamenii sunt acuzați de slabă educație, incapabili de a selecta corect cuvintele din elementul de vorbire. Dar nu atât de simplu cu această expresie: arsenalul de interjecții și fraze de buruieni în limba rusă este destul de larg, pentru a recurge la unele construcții foarte ciudate, cum ar fi "acesta este cel mai mult". Probabil, acest discurs "parazit" a înlocuit inițial unele cuvinte interzise, tabu în limba din motive de superstiție, de exemplu (nu pentru jinx).
„Poate“
Cu un cuvânt interesant. În elementele moderne ale limbajului înseamnă admiterea unei anumite posibilități sau a unui consimțământ incert ("Poate că va ploua", poate că sunt gata să o fac "). În primul sens, este aproape de proteza "presupun", care este o abreviere pentru "nu vă fie teamă". "Poate" vine de la vechiul rușinos "rău", ceea ce înseamnă "a da ceva din dragoste". Ca un "cuvânt cadou" sau desemnarea unei oportunități a început să-și exprime orice posibilitate sau consimțământ nesigur, rămâne un mister.
"Cum ar fi"
Fiecare generație are propriul său, "proprietate" expresie-parazit. Generația noastră este "ca". Lingviștii susțin că utilizarea sa în discursul colocvial articulează o abatere de la responsabilitatea vorbitorului prin crearea unei atmosfere de incertitudine. "Mă duc în vacanță", "acum am adormit". Astfel, o persoană evită o eventuală coliziune frontală cu interlocutorul și lasă loc de manevră. Desigur, acești "oameni asemănători" mai bine decât sarcinile serioase nu le încredințează - ca și cum acest lucru nu s-ar desfășura.
„De fapt“
Obsedați de virusul acestei expresii, oamenii sunt opusul complet al "oamenilor ca". Moda pentru expresia "de fapt" a căzut pe 60 de ani - entuziaști timp. Psihologii lingviști caracterizează astfel de oameni ca oamenii încrezători în sine, care știu ce vor în viața lor, având în vedere tot ceea ce ei au de părere. Continuând de aici, folosirea frecventă a "de fapt" în vorbire colocvială vorbește despre încrederea în sine a vorbitorului.
"Pe scurt"
Acest cuvânt de buruieni, care în "statul obișnuit" este o formă comparativă a adjectivului "scurt" și adverb "în scurt timp", datorează naturii sale parazitare mediului militar. Deci, înaltul în rang a învățat subordonații să-și exprime gândurile mai clar. Apoi cuvântul a intrat în lumea "civililor" și a început să îndeplinească funcția de introducere pentru povestiri foarte lungi.