Prietenul meu merge să hrănească animalele domestice noaptea târziu de mai mulți ani, așa că protejează animalele și pe ei înșiși de niște vecini "buni".
Încă o dată, observa un fel de mângâiere și mârâiri lângă cabina câinilor, pe care localnicii o construiseră pentru câinele din curte. Apropiindu-se mai aproape de bliț, ea a văzut imaginea: o grămadă de câini au înconjurat cabina, au mârâit, s-au rotit, au încercat să scoată ceva din cabină. În cabina, înghesuită în colțul cel mai îndepărtat, strînsă în podea și privi cu ochi cu ochi de groază, stătea o pisică imensă.
Femeia a împrăștiat câinii, a lăsat pisica din cabină, gândindu-se că pisica se grăbește acum de unde provine, doar că a fost văzută. Dar această pisică greoaie greoaie o îmbrățișase lângă gât, se fixa și, cu toată aparența, făcea clar că nu merge nicăieri, că locul lui era aici, pe pixuri.
- Te-ai pierdut, prietene? Vei petrece noaptea în camera din spate și dimineața vom căuta proprietarul. Sau poate te va găsi.
Au încercat să-l cheme pe Simon, pisica a răspuns.
Seara, când au mers să hrănească pisica și să vorbească puțin, o femeie ne-a apropiat.
- Ai găsit pisica asta?
- Da, suntem. Ta?
Pisica a reînviat, a sărit, picioarele frămîntate, a ieșit din camera din spate.
L-a luat în brațe. Pisica nu sa înfuriat. Își îmbrățișa gâtul, pălmuit, își înfipt capul în fața ei și era evident că era fericit și el o cunoștea.
Lacrimile unei femei au coborât în cursul râului. Mângâia pisica, o săruta și o pune în față. Apoi a pus pisica pe pământ.
- Nu, nu e. Mi-a plăcut foarte mult.
Femeia sa întors și a plecat cu un ritm rapid.
Pisica și cu mine am stat în groază și ne-am uitat după ei.
Când femeia a dispărut în spatele turnului, pisica a intrat în camera din spate și sa așezat pe pat. El nu a vrut să mănânce, să bea, să comunice, să stea în tăcere și nemișcat.
Au trecut două zile. Persuasiuni, mângâieri, delicios cumva ne-am asigurat că pisica a mâncat. Pisica a inteles totul. Și am înțeles cu toții. Am promis acestui om frumos că îi vom găsi o nouă casă și un maestru care nu ne va trăda niciodată. Și mi se pare că Simon ne-a crezut. El a început să mănânce, croșetat, uneori cu timiditate ieși în stradă pentru câteva minute. În camera de utilitate este întuneric și umed, trebuie să vezi soarele puțin. Nu există alte condiții pentru a trăi pisicile pe care nimeni nu le-a propus încă.
