După cum știți, un exemplu pentru un om medieval a fost un ascet care a refuzat plăcerile pământești de dragul salvării sufletului. Renașterea a adus cu ea diferite idealuri și valori. Scriitorii și artiștii, în primul rând, interesați acum de persoana în sine, de lumea sa interioară. De aceea, ei au fost numiți umaniști (din cuvântul latin "humanus" - uman). Umaniștii au rămas creștini buni, continuând să meargă la biserică, să observe repede. Dar ei nu s-au lepădat de ei înșiși și în bucuriile și plăcerile simple pământești.
Scriitorii-umaniști erau interesați nu numai de sfinți, ci și de cei vii cu necazurile și bucuriile lor. Poeții au cântat nu numai fericirea care așteaptă un om din cer, ci și sentimentele pământești: dragostea pentru o femeie, dragostea pentru patria, credincioșia față de datorie. Ei nu au considerat dragostea pământească un păcat, ci au numit-o darul lui Dumnezeu, crezând că acesta a fost dat omului de sus.
Tema principală a lucrărilor artistilor-umaniști au fost în continuare picturi pe teme religioase. Dar acum ei au scris Isus Hristos, apostolii și sfinții de la oameni adevărați, nu fictivi. Ei i-au portretizat în costumele timpului și plasate pe fundalul unor peisaje frumoase pământești. Aceste picturi au glorificat nu numai sfinții, ci și frumusețea omului, natura, bucuria vieții pământești.
Fresca din Capela Brancacci
În lucrările lor, umaniștii au glorificat oameni viteji, nobili, spirit-puternici, al căror scop a fost să servească poporul și patria sa iubită. A fost pentru astfel de oameni și cărți devotate, picturi, poezii. Nobilimea unui umanist nu a fost măsurată de antichitatea de genul său, ci de propriile lui lucrări și merite.
Umaniștii erau încrezători că o persoană poate realiza totul în viață dacă dorește cu adevărat. Nu te poți baza pe Dumnezeu pentru tot, credeau ei. Dumnezeu îi ajută numai pe cei care se ajută singuri. Doar omul însuși poate să-și facă viața fericită și interesantă.
Pe această pagină găsiți materiale pe subiecte: