Este important să se țină seama de principiul conform căruia legea nu are o forță retroactivă, adică nu ar trebui să se extindă la acele relații care existau deja înainte de intrarea în vigoare a legii. Executarea legii este posibilă în două cazuri: 1) dacă legea însăși precizează acest lucru; 2) dacă legea atenuează sau deloc elimină responsabilitatea. Actele normative își pierd forța (încetarea acțiunii) pentru următoarele motive: - după expirarea valabilității actului pentru care a fost adoptată; - în legătură cu emiterea unui nou act care a înlocuit actul anterior (anulare indirectă); - pe baza unei indicații directe a unei autorități specifice privind anularea acestui act (anulare directă).
TOPICUL 15: UMANITARIANITATE
1 Educația și elaborarea legii, conceptul și corelația
Legislația este o activitate care are ca scop stabilirea, schimbarea sau abrogarea normelor de drept. Legislația este o activitate de stat, deoarece stabilirea normelor dreptului pozitiv este prerogativa (dreptul exclusiv) G. Legislația trebuie să se distingă de formarea legii. Educația juridică este întregul proces de formare a legii, care în dezvoltarea ei trece prin 3 etape: prima etapă este apariția relațiilor sociale care au nevoie de reglementare juridică. În această etapă, nu există nicio lege, dar educația juridică a început deja. A doua etapă este legată de conștientizarea nevoii de reglementare juridică a acestor relații sociale. Și în această etapă, nu există încă o legiferare, dar se formează deja un simț al justiției. A treia etapă a legalizării este legată de legiferare. În acest stadiu, se stabilesc normele de drept necesare. Efectuarea legii în etapa finală a învățământului de drept.
Constituirea legii este crearea, modificarea, anularea, suspendarea acțiunii, lipsirea forței juridice a normelor legale. Legislația este etapa care precede reglementarea juridică. procesul de luare a legii nu este de natură subiectivă, apariția acesteia se datorează nevoilor societății în soluționarea anumitor domenii de activitate (economice, politice etc.), astfel încât procesul de legiferare este un caracter obiectiv. Procesul de formare a dreptului constă în două etape: 1 În interiorul societății în sine există o nevoie de reglementare juridică. 2 înțelegerea de către subiect a realizării normelor legale, această nevoie și traducerea acesteia într-o limbă legală. A doua etapă este legiferarea.
Obiectivele legii sunt justificarea și îmbunătățirea legislației, actualizarea acesteia, schimbarea. Obiectivele drepturilor în societățile specifice sunt diverse - de la prioritățile de mediu până la exprimarea și consolidarea intereselor clasei.
Subiecții legiferării sunt organele și persoanele autorizate să schimbe, să creeze, să anuleze, să suspende, să revină forța juridică a normelor legale. Subiecții de drept de luare în Federația Rusă sunt: D, organele de stat, funcționari, instanțele (Curții Constituționale), guvernele locale și oficiali ai autonomiei locale (dacă departamentele guvernamentale centrale și locale), organizațiile publice, persoanele juridice controlează populația (oameni) prin referendum, colectivități de muncă. Subiectele legii au anumite competențe: 1 Elaborarea unui proiect de act normativ și prezentarea lui spre examinare de către persoanele competente. 2 Examinarea proiectului depus. 3 respingerea proiectului sau adoptarea unui act normativ în baza sa. 4 Punerea în funcțiune. Componența subiectului de legiferare depinde de: 1 Forța juridică a actului normativ legal elaborat sau adoptat. 2 Regimul procesului de elaborare a legii: a) regimul conducerii individuale - un subiect b) regimul de colegialitate - mai multe entități.
3 Tipuri și principii de legiferare
În funcție de subiectele de legiferări este împărțit în specii, cum ar fi: 1) o lege de luare directă de oameni în procesul desfășurării unui referendum (vot la nivel național cu privire la cele mai importante aspecte ale vieții publice și sociale); 2) legiferarea organelor de stat (de exemplu, Duma de Stat, Guvernul Federației Ruse); 3) elaborarea legii anumitor funcționari (de exemplu, președintele, ministrul); 4) elaborarea legilor organismelor de autoguvernare locală; 5) legiferarea locală (de exemplu, la întreprindere, la instituție și la organizație); 6) legiferarea organizațiilor publice (de exemplu, sindicate).
Pe un cerc de subiecte, legile pot fi: 1 Polisubiectiv - dezvoltarea și adoptarea de acte are loc în modul de colegialitate. 2 Monosubiect - dezvoltarea și adoptarea de acte are loc în modul de gestionare a unuia.