Singura voce ca fenomen acustic are proprietăți de bază cum ar fi:
• înălțime;
• Rezistența;
• Timbre;
• durata.
Înălțimea sunetului vocal este determinată de numărul de vibrații care produc pliurile vocale în timpul unei secunde, adică de frecvența vibrațiilor lor. Depinde de lungimea și tensiunea corzilor vocale și de respirație.
Sunetele vocii cântătoare, ca toate sunetele muzicale, sunt complexe și constau în multe sunete simple.
Cel mai mic dintre acestea determină pitchul sunetului. Acesta este numit tonul de bază, iar toate celelalte sunete simple sunt tonurile sale parțiale sau tonuri de ton.
Orice corp de sunet, derivat dintr-o stare de echilibru, fluctuează nu numai în întregime, ci și în segmentele sale individuale. De asemenea, îndoirile în timpul reproducerii sunetului fluctuează nu numai pe întreaga lor lățime și lungime, dar și în părți separate. Overtonurile apar din oscilarea părților individuale.
Glasul cântat al omului este deosebit de bogat în subtilități. Diferitele combinații de nuanțe de înălțime, putere, cantitate creează un fundal general de sunet, culoarea sunetului sau timbrul său.
Stampa individuală a vocii este condiționată de trăsăturile anatomice ale aparatului vocal, dar depinde și de munca combinată a faldurilor și respirației vocale, de funcționarea resonanților. Prin urmare, în procesul de învățare, puteți influența într-o oarecare măsură calitatea timbrului.
Un exemplu este corecția gâtului și a pruritului nazal. Timbrul poate fi influențat de afectarea faldurilor rugosului (schimbarea atacurilor și a registrelor) și a lucrărilor organelor articulare.
Forța inițială a sunetului de cântat este determinată de magnitudinea amplitudinii mișcărilor vibraționale ale faldurilor voce, adică de amplitudinea oscilațiilor lor. Cu cât această amplitudine este mai mare, cu atât sunetul este mai puternic. Amplitudinea oscilației faldurilor vocale depinde de respirație, de presiunea substratului. Relația directă dintre valoarea presiunii de susținere și forța sunetului se extinde la anumite limite. Excesiv de mare presiune provoacă suprasolicitarea cablurilor vocale închise. Acest lucru explică scăderea puterii sunetului cu o creștere semnificativă a respirației. Starea cavităților cavității, de asemenea, afectează în mod semnificativ puterea sunetului, în special aceasta se referă la canalul orofaringian, care este un fel de difuzor care îmbunătățește sunetul.
Puterea absolută a vocii (adică cea care poate fi măsurată prin instrumente speciale) nu coincide cu evaluarea puterii sonore a urechii noastre. Sunete cu aceeași forță absolută, dar diferite în timbre sunt percepute de noi, ca sunete care au diferite puteri. Acest lucru se datorează faptului că, pentru percepția tonurilor mari, urechea noastră este mai sensibilă decât percepția celor mici. Prin urmare, pentru o forță absolută egală, sunetele care au compresie mare în compoziția lor par a fi mai puternice decât sunetele care sunt sărace în aceste nuanțe. Astfel, compoziția sunetului afectează percepția subiectivă a puterii sale, volumul sunetului.
Durata sunetului depinde de respirație.
O calitate deosebită a vocii cântătoare este vibrato. Aceasta este o schimbare a puterii, a timbrului, a pitch-ului (în termen de 1/2 tone), un fel de ripple chiar în timpul sunetului. Vibrato este absent în vorbire. Cu pierderea sa, sunetul nou este făcut fără viață, "direct", neinteresant. Pulsarea de aproximativ 6 ori pe secundă este cea mai favorabilă pentru percepția urechii noastre. Vocile cu astfel de vibrato sunt deosebit de frumoase. Creșterea plăcerii (de mai mult de 7 ori pe secundă) provoacă un tremor neplăcut - tremolirea, asemănătoare cu omblele bleating ("miel" în voce). Când paliația încetinește (mai puțin de 6 ori pe secundă), urechea noastră începe să distingă între o schimbare a intensității pitch și a sunetului.
O astfel de pulsatie rara provoaca o calitate negativa - "swinging" vocea.
Deși vibrato este o alternanță a forței și a pitch-ului, dar îl percepem ca o culoare a sunetului.