În ciuda faptului că liderii și conducerea au avut întotdeauna un impact semnificativ asupra direcției dezvoltării istoriei lumii, un studiu aprofundat și concentrat a început cu aproximativ un secol în urmă. Studiile timpurii au sugerat că, în orice situație, conducătorul trebuie să aibă anumite calități. Oarecum mai târziu, a existat o schimbare în cercetarea spre identificarea tiparelor comportamentului liderului.
Teoria caracteristicilor și a soiurilor sale a apărut la începutul secolului al XX-lea. sub influența studiilor psihologului și antropologului englez F. Galton, care a încercat să explice conducerea pe baza eredității. Ideea de bază a acestei abordări a fost convingerea că liderul posedă un anumit set unic de destul de stabil și nu se schimbă în timp, de multe ori calitățile transmise prin moștenire, și deosebească de urmașii. Susținătorii acestei teorii (E. Bogardus, C. Baird, F. Galton) să acorde o atenție deosebită calităților personale ale liderului, încearcă să găsească un comune, caracteristici universale inerente ambii lideri de studenți, și lideri ai partidelor politice.
Teoria calităților de conducere are o serie de dezavantaje semnificative. În primul rând, lista de calități potențial importante de conducere sa dovedit a fi aproape infinită. Din acest motiv, a devenit imposibil să se creeze imaginea "numai adevărată" a liderului și, prin urmare, să se pună câteva fundamente ale teoriei. În al doilea rând, din diverse motive (cum ar fi, de exemplu, eșecul de a găsi modalități de a măsura multe calități de lider, precum și din cauza lipsei de recunoaștere a diferențelor în calitățile de conducere în funcție de situație) nu este în măsură să stabilească o relație strânsă între trăsăturile de personalitate selectate și conducere.
Manual - relația specială dintre oameni în organizație sub formă de interacțiune între statutul, nivelurile de structuri administrative, cu o bază legală și se manifestă sub formă de dependență unilaterală de o persoană de alta, sau ca o funcțională relație de „organizație de performanță“.
Dimpotrivă, conducerea este într-o oarecare măsură un concept comportamental, deoarece liderul influențează funcționarea și dezvoltarea grupului, a organizației, indiferent dacă este lider formal. Conducerea este unul dintre mecanismele de reglementare a relațiilor interpersonale și diferă de conceptul de "leadership" în care:
- influența are un caracter informal, o formă neinstituționalizată;
- influență în conducerea relației nu este un sistem specific de sancțiuni, susținute prin mijloace informale de control, influență continuă, în timp ce managementul este susținut de prezența puterii, relațiile de mecanisme de control al puterii (drept, violență, tradiții, etc.);
Definiția conducerii ca proces ne permite să tragem câteva concluzii:
• Între cel care este lider și cei care sunt urmașii lui, există interdependență;
· Nu numai liderul, ci și adepții sunt participanți activi la interacțiunea managerială, adică au o anumită libertate de acțiune;
Diferitele abordări conceptuale ale problemei conducerii fac posibilă identificarea unui număr de funcții care conduc conducerea ca fenomen socio-cultural:
integrativ - acumularea tuturor tipurilor de resurse pentru realizarea rezultatului planificat, implicarea adepților în implementarea concretă a acțiunilor (liderul inspiră, entuzează adepții);
inovatoare - identificarea nevoii de schimbare, determinarea direcției generale de acțiune atât în interiorul cât și în afara grupului, organizarea, promovarea dezvoltării de noi stiluri și comportamente de către adepți (liderul anticipează nevoile adepților și nevoia de schimbare);
intensificarea - accelerării procesului de schimbare, activarea urmăritorilor, inițierea, motivarea schimbării, dezvoltarea și auto-realizarea adepților;
O varietate de manifestări ale conducerii determină necesitatea tipologizării sale. Motivele tipologiilor pot fi foarte diferite.
În funcție de conținutul activităților, se alocă liderul-organizator, lider-inițiator, lider emoțional.
În funcție de statutul grupului, liderul poate fi formal și informal.
Ca unul dintre fundamentele tipologiei, stilurile de conducere pot fi alese. Pentru funcționarea eficientă a unei organizații este important nu numai ceea ce este un lider ca individ, ci și modul în care acesta își manifestă calitățile în interacțiunea cu adepții săi în diferite condiții. De aceea, cercetatorii plumb (de exemplu, Lewin, DE Mitchell, S. Tucker) mai multe abordări au fost propuse pentru a descrie comportamentul liderului, care poate fi descris ca stilul de plumb se manifestă în mod stabil în special interacțiunea lider cu urmașii, care se formează sub influența obiectivului și condițiile de conducere subiective, precum și caracteristicile psihologice individuale ale personalității liderului.
Eficacitatea unui anumit stil de conducere depinde de diverse condiții, printre care:
specifice, determinate de caracteristicile personale ale membrilor echipei. În orice caz, este important ca un lider să se poată baza pe punctele forte ale personalității sale și pe baza lor de a dezvolta un stil de activitate care să îi permită să îndeplinească eficient funcțiile de management de bază.