Un câine care nu latră
Un câine care nu latră
Lily Margrave, cu o diligență excesivă, a netezit mănușile așezate pe poală. Sigur, era nervoasă. Searing se uita la omul care stătea opus într-un fotoliu adânc. A auzit multe despre Hercule Poirot, un detectiv renumit, dar pentru prima oară la văzut în fața ei. Aparența comică, aproape ridicolă nu corespunde ideii pe care ea o formase în avans. Cum a înfruntat acest mic amuzant om cu un cap în formă de ou și o mustă monstruoasă acele cazuri neobișnuite, soluția căreia ia fost prescris? Chiar și jocul pe care-l juca, ascultând-o pe Lily, a lovit-o cu incredibilul ei copilăresc. Își strângea unul pe alte blocuri mici din lemn de culoare și părea că era mai atras de piramida decât de povestea ei.
Era ofensată. Își ridică imediat capul.
- Haide, mademoiselle, te implor. Nu-ți fie frică că sunt împrăștiată. Dimpotrivă, vă ascult cu cea mai mare atenție.
El și-a luat din nou desenele și Lily sa forțat să continue povestea. Era o poveste interesantă, dar a fost prezentată într-o voce atît de laconică, atît de deliberat de imperturbabilă, încît întregul subtext plin de inimă părea a fi pierdut.
Când a terminat, Lily a spus cu o provocare ușoară:
- Sper că am trecut totul suficient de clar?
Poirot încuviință din cap, împrăștia blocurile de lemn de pe masă și, întinzându-și degetele, se îndreptă în scaun. El a repetat metodic:
- Sir Rueben Astwell a fost ucis acum zece zile. Apoi miercuri, adică cu o zi înainte de ieri, poliția la arestat pe nepotul său Charles Leverson. Dovezile împotriva lui sunt după cum urmează (corectați-mă dacă fac o greșeală): acum zece zile, în noaptea crimei, domnul Leverson sa întors acasă foarte târziu. Deblocă ușa cu cheia. Sir Rueben încă lucra. Singur în turn, pe care el la numit sanctuarul său. - A scris la birou. Butlerul, a cărui cameră este direct sub dulapul din turn, a auzit Leverson călcând cu unchiul său. Cearta sa terminat într-un zgomot gol, ca și când un scaun fusese lovit cu un accident, apoi cu un țipăt înfundat. Un majordom îngrijorat și îngrijorat dorea să se ridice, să vadă ce sa întâmplat. Dar după câteva secunde, domnul Leverson a părăsit biroul, fluierând vesel. Butlerul se liniștea și nu mai acorda importanță ceea ce auzise. Cu toate acestea, în dimineața următoare slujitorul la găsit pe Sir Rubein mort lângă biroul său. A fost ucis de un obiect greu.
- Dacă am înțeles corect, căpitanul la început nu a spus nimic poliției. Era destul de natural, nu-i așa, mademoiselle?
Întrebarea a făcut-o pe Lily Wince.
- Scuzați-mă? murmură ea.
- Într-o afacere de genul asta, mereu căutați ceva pur zi de zi. Ascultând minunatul tău retelat, m-am gândit că actorii acestei drame sunt doar automate, păpuși. Dar mă uit mereu la natura umană și cred că acest majordom. cum i-ai spus numele?
- Da, acest Parsons cu siguranță are în psihicul său caracteristicile clasei sale. El este în mod tradițional neîncrezător în poliție și poliție, încercând să-și țină gura închis ori de câte ori este posibil. Mai întâi de toate, el va evita ștergerea unor lucruri care pot dăuna pe cineva de la membrii familiei sale. Un tâlhar accidental - da, aceasta este o idee minunată și el se va agăța de el cu toată energia pe care o poate face. Vedeți, formele care sunt capabile să accepte loialitatea vechilor slujitori, sunt foarte curioși să studieze!
Poirot se aplecă cu plăcere în fotoliul înalt.
- Între timp ", a continuat el," toți locuitorii casei, doamnelor și domnilor, au reușit să-și expună versiunile de crimă. Inclusiv dl Leverson. Potrivit lui, sa întors tîrziu și sa culcat, fără a-și urca unchiul.
- A spus exact asta.
- Și nimeni nu a gândit să se îndoiască de acest lucru, excluzând, desigur, Parsons ", a continuat cu grijă Poirot. - Iată inspectorul din Scotland Yard. Inspectorul Miller, cred? Îl cunosc, ne întâlnim o dată sau de două ori. Acesta este un meticulos mic, tipic de poliție. Și acest inspector plin de înțelepciune, Miller, vede imediat ceva pe care inspectorul poliției locale nu-l poate mirosi cu forța. El observă că Parsons nu este în mod clar în largul său, evident că știe ceva despre care nu a raportat încă. Miller face repede vorbind pe Parsons. În acest moment a fost deja stabilit că niciun străin nu a pătruns în casă. Criminalul trebuie căutat pe loc. Parsonsul nefericit și înspăimântat a fost cu adevărat ușurat când a primit un secret! A încercat să evite un scandal, dar totul are limite. Deci, inspectorul Miller ascultă pe Parsons, întreabă câteva întrebări călăuzitoare, își face propriile observații și construiește o acuzație extrem de convingătoare. În birou, situat în turn, pe colțul de siguranță există urme de degete sângeroase. Imprimatele sunt deținute de Charles Leverson. Camera de cameră mărturisește că atunci când a înlăturat camera domnului Lewerson în ziua următoare crimei, a aruncat apă de la chiuvetă, colorată cu sânge. El ia explicat că ia tăiat degetul, dar această tăietură este abia vizibilă. Manșonul cămășii, care era pe el cu o seară înainte, a fost spălat cam, dar din interiorul uneia din mânecile sacoului său s-au găsit urme proaspete de sânge. N da. El a întâmpinat dificultăți financiare și se aștepta să primească o avere mare după moartea lui Sir Rubein. Toate acestea sunt foarte convingătoare. Și totuși ai venit la mine?
Lily ridică din umeri ușor.
- După cum ți-am spus, doamna Astewell mi-a trimis.
- Și din propria voință nu ați fi venit?
Belgianul cu rasă redusă o privi drept în față. Ea tăcea.
- Nu îmi răspundeți la întrebare? De ce?
Lily a început din nou să-și întindă mănușile.
- Mi se pare destul de greu să răspund. Încerc să fiu imparțial față de doamna Astewell. Sunt doar o companie de salariu și ea ma tratat întotdeauna mai mult ca o fiică sau o nepoată decât cu un angajat. Era întotdeauna bună cu mine. Nu vreau să condamn calea ei de acțiune. sau vă va provoca un prejudiciu care vă va împiedica să vă interesați de această problemă.