Economia este definită ca o știință despre alegerea direcțiilor de utilizare a resurselor limitate (factori de producție și bunuri de consum). Economia de piață se caracterizează prin prezența "eșecurilor" sistemului de piață și a circumstanțelor obiective care necesită intervenția guvernului în economie. Pentru a elimina această situație, se organizează reglementarea de stat a bunurilor publice, cheltuielile publice, gestionarea sistemului fiscal. Un punct important în această lucrare este formarea competentă a structurii cheltuielilor publice, gestionarea sarcinii fiscale. Erori în aceste probleme pot duce la probleme economice grave atât în stat, cât și la nivelul proceselor macroeconomice. Aceasta explică relevanța subiectului ales.
Scopul lucrării este de a studia problemele reglementării statale a sectorului public al economiei. Realizarea obiectivului este posibilă prin rezolvarea problemelor:
- pentru a studia conceptele de "piață" și "stat";
- să ia în considerare conceptul de "bunuri publice", proprietățile lor;
- să analizeze problemele de mutare a sarcinii fiscale, să studieze conceptul de "povară fiscală excesivă";
- să identifice motivele creșterii ponderii sectorului public într-o economie de piață, să citeze exemple, să identifice tendințele;
- determină structura cheltuielilor publice, identifică dependența structurii de factorii economiei țării.
Teoria bunurilor publice este dezvoltată suficient de detaliat de știința economică modernă și este larg răspândită în literatura economică. În pregătirea acestei lucrări au fost utilizate materiale din literatura de specialitate privind macroeconomia și teoria economică.
Sistemul de piață al managementului, bazat pe mecanismul pieței de autoreglementare și gestionare a vieții economice, este recunoscut de economiști ca cea mai eficientă formă de organizare a economiei. Acest lucru se datorează particularităților pieței însăși, care, fără intervenția forțelor externe, asigură: alocarea eficientă a resurselor prin utilizarea celor mai eficiente tehnologii, cele mai bune metode de organizare și gestionare a producției; libertatea economică, atât pentru producători, cât și pentru consumatori (în alte sisteme economice, libertatea absolută de alegere este imposibilă) [7; C.29]. De asemenea, piața are un grad înalt de adaptabilitate și adaptabilitate la orice schimbare, atât externă, cât și internă; pot funcționa cu succes cu informații foarte limitate (informațiile de bază din sistemul de piață sunt suportate de prețuri); asigură o utilizare optimă a realizărilor NTP (într-un mediu concurențial, producătorii, care se străduiesc să maximizeze profiturile, să-și asume riscurile asociate cu inovațiile); pot satisface o mare varietate de nevoi, stimulând îmbunătățirea calității produselor.
Deci, sistemul de piață nu este perfect. În acest sens, este necesară o punere în practică de către o terță parte a unei corecții externe a "eșecurilor" pieței, adică care nu este capabilă să facă din interior un mecanism de autoreglementare bazat pe piață. Aceste funcții sunt asumate de stat. În plus, statul este inițiatorul și conducătorul diverselor transformări și reforme economice în țările cu o economie de tranziție (tranzitorie). În aceste țări, statul îndeplinește funcțiile de creare a fundațiilor pieței.
Intervenția statului în economie nu ar trebui să fie excesivă. Pentru a nu suprima mecanismele de piață ale funcționării sistemului economic, să nu-l priveze de flexibilitate și adaptabilitate, să nu reducă eficiența economică, statul ar trebui să își concentreze eforturile în cazul în care piața dezvăluie inconsecvența sa. Aceasta predetermină funcțiile economice de bază ale statului.
Cea mai mare parte a opoziției general acceptate între sistemul de piață și stat nu se justifică printr-o examinare atentă. În primul rând, piața este, de obicei, caracterizată ca un sector privat, iar agențiile și angajații guvernamentali sunt vizați de sectorul public. Despre ce vorbim aici? Desigur, nu înseamnă că consumatorii și administratorii firmelor de afaceri urmăresc interese private, în timp ce toți cei care lucrează într-o instituție publică se îngrijesc de interesele publicului [1; P.109]. Senatorul, care susține că "interesele publice" guvernează toate deciziile sale, este condus de noțiunea sa personală de bine comun, strâns legată de diferitele sale interese private - realegerea, relațiile cu colegii, presa, preocuparea pentru imaginea sa publică, locul , care îi vor fi atribuite în cercetarea istorică. Senatorii pot fi mai puțin decât directori ai firmelor de afaceri, sunt interesați să maximizeze veniturile lor monetare private, dar, probabil, sunt în medie mai interesați să obțină prestigiu și putere.
Același lucru se poate spune despre orice lucrător public, fie un funcționar de rang înalt în Comisia de stat sau angajat doar la început cariera sa cu cel mai scăzut nivel. Cum să sublimeze, nobil și lipsit de egoism poate fi obiectivul oficial al instituției de stat, activitățile sale de zi cu zi este determinată de deciziile luate de către muritori sub influența unor stimuli, foarte asemănătoare cu cele care se aplică în sectorul privat. Mai mult decât atât, în ultimii ani, angajamentul său special de „interes public“, a declarat liderii multor corporații de conducere, încercând să ne convingă că principalul criteriu pentru ei în formularea politicii nu este de a maximiza profiturile, precum și îndeplinirea obligațiilor societății. Prin urmare, nu ar trebui să aibă încredere în toate declarațiile retorice despre antiteza intereselor private și publice. Este mai important să identificăm acele stimulente care afectează de fapt deciziile oamenilor.
Se presupune că [9; P.101]:
- statul, ca antreprenori și organizații non-profit, funcționează într-un mediu de piață și necesitatea participării sale la viața economică apare dacă și numai dacă operarea liberă a forțelor pieței nu asigură alocarea și utilizarea optimă a resurselor;
- obiectivele organelor de stat și modalitățile de realizare a acestora, precum și strategiile întreprinderii și ale organizațiilor non-profit sunt în cele din urmă determinate de interesele indivizilor și se formează în cursul interacțiunii lor;
- În primul rând, statul folosește instrumente financiare pentru a-și realiza obiectivele (taxe, cheltuieli publice).
Atunci când mulți economiști recunosc necesitatea unei combinații de piață și de stat, există dezacorduri serioase cu privire la proporțiile și proporțiile acestei combinații, limitele inferioare și superioare ale rolului statului în economie și formele de control al statului.
Două puncte de vedere polare:
- neoliberal (stare minimă);
- radicalii și statiștii (rolul principal al sectorului public, controlul direct prin proprietatea statului).
Rolul economic al statului în lumea modernă este în creștere datorită amplorii și complexității în creștere a structurii economiei de piață [4; P.90]. Nivelul politicii implementate este în creștere.
Statul ar trebui să creeze condiții-cadru normale pentru funcționarea economiei de piață.
În primul rând, cea mai importantă sarcină a statului este stabilirea și menținerea unui regim juridic care să asigure dreptul la dezvoltarea liberă a individului și garantează egalitatea tuturor în fața legii, garanțiile proprietății private, libertățile (cuvintele etc.).
În al doilea rând, statul face tot posibilul pentru a menține și dezvolta o concurență eficientă.
În al treilea rând, statul elimină eșecurile pieței, pune în aplicare politici de stabilizare și structurale.