Banca centrală a oricărui stat reglementează circulația monetară nu direct, ci prin sistemul monetar și de credit. Acționând asupra instituțiilor de credit (băncilor), aceasta creează anumite condiții pentru munca lor. Din aceste condiții, direcția băncilor comerciale și a altor instituții financiare depinde într-o anumită măsură, ceea ce influențează evoluția economică a țării. Prin urmare, particularitățile naționale ale sistemului de credit determină gradul de influență al băncii centrale asupra economiei și influențează condițiile funcționării băncii centrale. Caracteristicile sistemului bancar național sunt în mare parte determinate de obiectivele, strategia și metodele de reglementare monetară ale băncii centrale.
Drepturile băncii centrale în multe țări sunt strict reglementate prin lege. Prin lege, banca centrală este obligată să sprijine politica economică a guvernului sau să fie independentă de activitățile guvernului. În unele cazuri, legea permite transferul anumitor probleme de politică monetară către guvern.
Banca centrală implementează în mod consecvent diferitele strategii de politică monetară. Acest lucru ar putea fi o strategie de a reglementa rata de creștere a masei monetare în economia națională sau reglementarea cursului de schimb al monedei naționale în raport cu o anumită valută străină sute Beater.
În conformitate cu strategia aleasă, banca centrală exercită o politică monetară sau valutară prioritară și utilizează instrumentele adecvate.
Pe baza înțelegerii scopului strategiei, se disting patru tipuri:
1) inflația - presupunerea unei creșteri necorespunzătoare a masei monetare în circulație;
2) refulare - presupunerea unei forme ușoare de inflație pentru stimularea economiei;
3) deflaționiste - o scădere bruscă a valorii banilor în circulație (reducerea ofertei de bani);
4) forma dezinflaționistă-soft a strategiei deflaționiste, care vizează reducerea activității economice.
Strategia de refacere a băncii centrale promovează creșterea ocupării forței de muncă, dar în același timp conduce la o depreciere a banilor. Atunci când problema șomajului devine prea gravă, banca centrală recurge la o strategie de refracție. Dacă inflația devine prea gravă, ea folosește o strategie deflaționistă care asigură stabilizarea valorii banilor, dar în același timp determină o scădere a producției și o creștere a șomajului.
Prezența băncii centrale a acestei sau acelei situații în circulația monetară este posibilă cu condiția să se realizeze o strategie monetară neutră sau pasivă sau activă, dar ineficientă.
Alegerea și combinarea instrumentelor utilizate depind de strategia băncii centrale (tabelul 5.1). În scopul de a reglementa oferta de bani măsuri pro-locuite pentru a stimula creșterea masei monetare (politica de creditare expansionistă) sau pentru a reduce creșterea acestuia (restricție de credit și politica antiinflaționistă). Cu toate acestea, în stagflație pe termen banca centrală trebuie să găsească o combinație de compromis. De exemplu, reglementarea, disponibilitatea cursului de schimb al monedei naționale preferă economiile avansate orientate spre export.
Strategiile băncii centrale