Cum se schimbă lumea! Și cum mă schimb eu!
Numai printr-un nume, eu sunt chemat,
De fapt, ceea ce mă numesc -
Nu sunt singurul. Sunt mulți dintre noi. Sunt în viață
Pentru ca sângele meu să nu se răcească,
Am murit de mai multe ori. Câte cadavre
M-am despărțit de corpul meu!
Și dacă numai mintea mea putea vedea clar
Și un ochi piercing îndreptat spre pământ,
Va vedea acolo, printre morminte, profund
Mă minți. Mi-ar arăta
Eu, scuturat pe un val de mare,
Eu, care zboară în vânt în țara invizibilă,
Cenușa mea săracă, odată atât de iubită.
Și încă mai trăiesc! Totul este mai curat și mai complet
Volumul spiritului este acumularea de creaturi minunate.
Natura este viu. A trăi printre pietre
Și planta este viu și mort herbarul meu.
Legați într-un link și formați într-o formă. lume
În toată arhitectura vie -
Cântarea de organe, marea tevi, clavierul,
Nu moare nici în bucurie, nici în furtună.
Cum se schimbă lucrurile! Ce a fost înainte de o pasăre,
Acum se află pagina scrisă;
Gândul a fost cândva o floare simplă,
Poemul a mers cu un taur lent;
Și ce am fost atunci, poate,
Se dezvoltă din nou și lumea plantelor se înmulțește.
Deci, încercând din greu să se dezvolte
Ca și cum o încurcătură a unor fire complicate,
Dintr-o dată veți vedea ce ar trebui să fie numit
Nemurirea. Oh, superstițiile noastre!
N. Zabolotsky "Metamorfozele" (1937)