În ultimii ani, studiile au confirmat existența unor relații complexe între ereditate și mediu. În primul rând, oamenii de știință se întrebau ce factor - ereditate sau mediu - joacă un rol mai important în formarea unei caracteristici specifice, fie că este vorba de o boală psihică sau de abilitățile mentale ale unui individ. Mai târziu, ei au încercat să determine în ce măsură diferențele întâlnite între oameni pot fi atribuite diferențelor de ereditate și în ce măsură diferențele în mediul înconjurător. Destul de recent, mulți oameni de știință au formulat această întrebare în mod diferit: cum influențează anumiți factori ereditare și înconjurători unul cu celălalt, astfel încât să se formeze calități sau comportamente specifice ca rezultat?
Prima formulare a întrebării a ascuns contradicțiile nemuritoare. Dacă aduce dihotomia ereditate - mediu la concluzia sa logică, se pare că comportamentul biologic înnăscut este definit ca un comportament care se manifestă în absența mediului, comportamentul și dobândite prin educație și formare, - nu necesită existența unui organism biologic. Întrebarea „în ce măsură?“ Dă motive să credem că natura și nutrire sunt legate în așa fel încât contribuția unuia dintre factorii se adaugă la contribuțiile altora. Cu toate acestea, în viața reală, ambii factori au un efect reciproc asupra celuilalt, ceea ce duce la rezultatul final.
1.1 Conceptul de identitate
La momentul nașterii, copilul nu este încă o persoană. El este doar un individ.
1.2 Procesul de formare a personalității
Personalitatea este un obiect de studiu al unui număr de științe umaniste, în special filozofia, psihologia și sociologia. Filosofia consideră o persoană din punctul de vedere al poziției ei în lume ca subiect de activitate, cunoaștere și creativitate. Psihologia studiază personalitatea ca o integritate stabilă a proceselor, proprietăților și relațiilor mentale: temperament, caracter, abilități, calități volitive etc.
Din ceea ce sa spus, rezultă că în procesul socializării se pune un conflict intern, complet nerezolvat între măsura adaptării umane în societate și gradul de izolare în societate. [1,74]
2 ETAPE, CĂI ȘI METODE DE SOCIALIZARE A PERSOANEI
2.1 Procesul de socializare
Omul în procesul de socializare trece prin următoarele etape: copilarie (naștere la 1 an), copilarie (1-3 ani), copilărie preșcolară (3-6 ani), vârsta școlară primară (6-10 ani), cel mai tânăr adolescent (10- 12 ani), adolescenta senior (12-14 ani), tineret timpurie (15-17 ani), tineri (18-23 ani) de vârstă, tineri (23-30 de ani), maturitate timpurie (30-40 ani), maturitate târzie (40-55 ani), bătrânețe (55-65 ani), bătrânețe (65-70 ani), longevitate (peste 70 de ani).
2.2 Institutele de socializare
Societatea modernă se caracterizează prin proliferarea și complexitatea sistemului instituțiilor. (Tabelul 1)
2.3 Agenți ai socializării
Cel mai important rol în modul în care o persoană va crește, cum vor fi formați oamenii, în a căror interacțiune directă se desfășoară viața sa. Ele sunt numite agenți ai socializării. La diferite stadii de vârstă, compoziția agenților este specifică.
Socializarea socială este cea mai intensă în prima jumătate a vieții persoanei, deși persistă (în ordine descrescătoare) în a doua jumătate. Pe socializarea secundară contrar acoperă a doua jumătate a vieții atunci când o persoană se confruntă cu organizațiile formale și instituțiile, numite instituții de socializare secundară: de fabricație, guvern, mass-media, armata, instanța de judecată, biserica.
2.4 Mijloacele de socializare
3 SOCIALIZAREA NU POATE FI CONECTATĂ NUMAI LA FORMAREA ȘI EDUCAȚIA COPILULUI
Procesul socializării este continuu și continuă pe tot parcursul vieții unei persoane. Lumea din jurul nostru se schimbă, cerând schimbările corespunzătoare de la noi. Esența umană nu este tăiată pentru totdeauna de granit, nu se poate forma în copilărie, ca să nu se mai schimbe. Viața este o adaptare, un proces de reînnoire și schimbare continuă.
O parte a procesului de socializare este educația și formarea, care, vorbind figurat, poate fi numită aculturarea unei persoane, adică altoindu-i caracteristicile culturale pre-setate.
De ce copiii care au crescut în aceeași familie diferă atât de mult unul de celălalt, chiar dacă au o experiență similară în grup? Deoarece nu aveau o experiență de grup absolut identică, experiența lor a fost întotdeauna oarecum similară, dar în unele moduri diferită. Fiecare copil este crescut într-o familie cu structuri diferite. El poate fi singurul, dar poate avea un frate sau o soră, comunicarea cu care dă personalității sale noi trăsături. În plus, copiii comunică cu diferite grupuri, percep rolurile diferitelor persoane. Chiar și gemenii cu aceeași ereditate va fi întotdeauna crescuți în moduri diferite, deoarece acestea nu pot satisface întotdeauna aceiași oameni, să audă aceleași cuvinte de la părinții lor, de a experimenta aceleași bucuriile și necazurile. În acest sens, putem spune că fiecare experiență personală este unică pentru că nimeni nu o poate repeta exact. De asemenea, se poate remarca faptul că imaginea experienței individuale este complicată de faptul că persoana nu doar rezumă această experiență, ci o integrează. Fiecare persoană care nu numai că pune incidentele și evenimentele care au avut loc la el, ca și cărămizi în perete, dar sensul lor se rupe prin experiența sa din trecut precum și experiența părinților lor, rude, cunoștințe.
Educația și formarea încep să se repete mai repede. Un factor important este că, în procesul de învățare, corpul uman suferă schimbări prin reacția: pe măsură ce copilul crește, mintea lui nu este detectată, ci se formează.
Rezumând rezultatele prezentării subiectului, trebuie remarcat faptul că procesul socializării personalității se realizează în principal sub influența experienței de grup. În acest caz, personalitatea formează forma sa de "I" bazată pe percepția asupra modului în care oamenii gândesc, cum este evaluat de ceilalți. Pentru ca o astfel de percepție să aibă succes, individul își asumă rolurile altora și privește privitor la comportamentul său și la lumea sa interioară cu ochii celorlalți. Formându-i exemplele "I", persoana este socializată. Cu toate acestea, nu există un proces identic de socializare și nici o persoană identică, deoarece experiența individuală a fiecăruia este unică și unică.
4. Internetul www.kp.ru/online/news/ (știri 24)