Principiul egalității procedurale
Mai întâi, începutul numit determină poziția procedurală a părților opuse, plasându-le în aceleași condiții în proces (partea 3 a articolului 33 al PCC). Reclamantul și inculpatul au dreptul legal la aceleași drepturi și drepturi similare. Atât reclamantul, cât și inculpatul au dreptul la protecție juridică, iar reclamantul - acesta este dreptul de a introduce o acțiune, iar pentru inculpat - dreptul de a apăra împotriva creanței. Ambele părți ale litigiului cu privire la dreptul examinat de instanța de judecată au oportunități identice de activitate procedurală în procedură (articolele 30 și 50 din CPC). Drepturile și îndatoririle identice determină activitatea părților în procesul adversar (articolele 30, 43, 157 GPK, etc.). Ambele părți au drepturi identice pentru a încheia un acord de decontare. În plus, drepturile sunt corelate: reclamantul - să refuze cererea, inculpatul - să recunoască pretențiile etc.
Acțiunile acestui principiu se aplică și altor participanți. Astfel, terții care nu declară cerințe independente și apar în instanță atât din partea reclamantului, cât și din partea inculpatului sunt egali în procedură, martorii și experții sunt egali. Poziția unei persoane sau a unei alte persoane în acest proces depinde numai de rolul său procedural și nu de caracteristicile și poziția lui personale (educație, naționalitate etc.).
Cu toate acestea, problema egalității juridice a părților în proces nu este pe deplin rezolvată în actuala lege. Astfel, poziția egală a părților în repartizarea responsabilităților pentru dovadă este oarecum modificată de prezumțiile evidente care plasează reclamanții într-o poziție privilegiată. În special, prezumția, vinovăția debitorului în cazul neîndeplinirii obligațiilor sau executarea necorespunzătoare a obligației (articolul 401 CC) scutește reclamantul de obligația de a dovedi vina pârâtului și îl obligă pe pârât. Acesta din urmă, de regulă, poate respinge presupusa vinovăție cu ajutorul dovezilor indirecte.
Consum de memorie: 0,5 MB