Comunicare - un proces cu mai multe fațete complexe de stabilire și dezvoltarea contactelor și a relațiilor dintre oameni, creează nevoia de activități comune și include schimbul de informații și de a dezvolta o strategie comună de interacțiune. Comunicarea este de obicei inclusă în interacțiunea practică a oamenilor (lucrare comună, predare, joc de echipa, etc.) și asigură planificarea, implementarea și monitorizarea activităților lor.
În cazul în care relația este definită în ceea ce privește conceptul de „comunicare“, comunicarea este înțeleasă ca procesul de interacțiune umană cu o persoană, realizată prin intermediul impactului verbale și non-verbale și își propune să realizeze o schimbare în domeniile cognitive, motivaționale, emoționale și comportamentale implicate în comunicarea părților. În cadrul dialogului, participanții au schimbat nu numai activitățile lor fizice sau produse, rezultatele muncii, dar, de asemenea, gânduri, intenții, idei, experiențe, etc.
În viața de zi cu zi, o persoană care învață să comunice cu copilul și ia în stăpânire diversele sale tipuri, în funcție de mediul în care trăiește, de la oameni care interactioneaza, iar acest lucru se întâmplă în mod spontan, în experiența de zi cu zi. În cele mai multe cazuri, această experiență nu este de ajuns, de exemplu, să stăpânească profesii speciale (profesor, actor, vorbitor, investigator), și, uneori, doar tren pentru un dialog productiv și civilizat. Prin urmare, în cunoașterea legilor sale, acumularea de competențe și abilități, trebuie să fie îmbunătățite de înregistrare și utilizarea acestora.
Problema omului este punctul central al tuturor aspectelor legate de comunicare. Hobby parte numai instrumentala de comunicare poate neutraliza natura sa spirituală (umană) și să conducă la o interpretare simplificată a comunicării ca activități de informare și comunicare. În cazul în care diviziunea științifică și analitică inevitabilă a comunicării în elementele sale constitutive este important să nu le piardă în persoană ca o forță spirituală și activă, în procesul de transformare a ei înșiși și pe alții.
Comunicarea se manifestă de obicei în unitatea de cinci laturi ale sale: interpersonale, cognitive, de comunicare și de informare, emotivă și conotativ.
partea de comunicare interpersonală reflectă interacțiunea unei persoane cu mediul imediat: cu alte persoane și acele comunități cu care este asociat în viața mea.
Aspectul cognitiv al comunicării ne permite să răspundă la întrebări despre cine interlocutorul că este pentru om, care poate fi de așteptat, și multe altele legate de personalitatea partenerului.
Informații comunicativ-side sunt schimbate între persoane diferite reprezentări, idei, interese, starea de spirit, sentimente, instalații, etc.
aspect emotivă al comunicării legate de funcționarea emoțiilor și a sentimentelor, stari de spirit, în parteneri privați.
Conativă (comportamentală) aspect al comunicării servește în scopul armonizării contradicții interne și externe în pozițiile partenerilor.
Comunicarea îndeplinește anumite funcții:
- confirmare - oferă oamenilor posibilitatea de a cunoaște și se afirma;
- combinarea / separarea oamenilor - pe de o parte, prin stabilirea între ele de contacte facilitează transferul către reciproc datele necesare și le stabilește pentru a pune în aplicare obiective comune, intențiile, obiectivele, conectându-le astfel, integral, iar pe de altă parte, poate fi cauza diferențierea și izolarea indivizilor ca rezultat al comunicării;
- organizarea și menținerea relațiilor interpersonale - este în interesul stabilirii și menținerii unei relații suficient de stabile și productive, contactele și relațiile dintre oameni în interesul activităților lor comune; intrapersonala - realizat în comuniunea omului cu sine (printr-un discurs intern sau extern, construit în conformitate cu tipul de dialog).