11. În cazul în care conflictul de legi reguli privind determinarea legii aplicabile prevăzute în acordul internațional român, tribunalul arbitral se ghidează după regulile tratatului internațional.
Între societatea străină (vânzătorul), înregistrată în Republica Belarus, și societatea pe acțiuni românești (cumpărătorul) au semnat un acord de furnizare, potrivit căruia vânzătorul este de acord cu condițiile de componente de fabricație și de aprovizionare, iar cumpărătorul - să plătească pentru ele.
Din cauza neplata de către cumpărător vânzătorul livrate produsele adresate Curții de Arbitraj de România, cu o cerere de recuperare a principalului și a dobânzii pentru utilizarea banilor imprumutati.
Decizia primei instanței de judecată revendicările refuzate din cauza expirării termenului de prescripție pentru următoarele motive.
România și Republica Belarus lua parte la Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri 1980 (denumită în continuare - Convenția), care se aplică litigiilor juridice, în conformitate cu litera „o“ de paragraful 1 al articolului 1 al Convenției.
Cu toate acestea, problema de prescripție în temeiul articolului 4 din convenție sunt în afara domeniului de aplicare a regulamentului său.
Legea aplicabilă la subiectul relației juridice în termenul de prescripție se determină pe baza normelor conflictuale (normele de stabilire a legii aplicabile), că Convenția nu conține.
Instanța a constatat că, în temeiul articolelor 196 - 209 din Codul civil al Republicii Belarus, termenul de prescripție a expirat, întrucât pârâtul a făcut o declarație.
Instanța de apel a anulat prima hotărâre instanță și a trimis cauza pentru un nou proces, ghidat de următoarele.
Punctul „e“ a articolului 11 din acord a stabilit că drepturile și obligațiile părților la tranzacție sunt definite în conformitate cu legea unui loc de executare, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin acordul părților. Materialele de caz a confirmat că acordul a fost făcută în România Moscova. Prin urmare, aplicabile litigiilor juridice este legea română.
În acest caz, în virtutea paragrafului „g“, articolul 11 din Tratatul de limitare a problemelor sunt rezolvate în conformitate cu legile statului, este utilizat pentru a controla relația corespunzătoare. Astfel, termenul de prescripție întrebărilor urmau să fie evaluate, de asemenea, pe baza legii române aplicabile.
După o dispută, ci de a face apel la Curtea de Arbitraj părțile au semnat un acord privind furnizarea procedurii de mediere, în conformitate cu punctul 5 din paragraful 1 al articolului 202 motive GKRumyniyayavlyaetsya pentru suspendarea termenului de prescripție.
Aceste circumstanțe nu au fost luate în considerare de către instanța de primă instanță.
12. Alegerea instanței unui stat competent să ia în considerare argumentul lor, în sine, nu înseamnă alegerea în litigiile juridice aplicabile ale dreptului material al statului în care Curtea a considerat un litigiu.
Între societatea străină (vânzătorul) și societatea românească (cumpărătorul) a semnat un contract de vânzare internațională de mărfuri. Deoarece mărfurile livrate a fost plătită nu integral, societatea străină a făcut apel la Curtea de Arbitraj în România cu cererea corespunzătoare.
O companie străină, care să justifice cererea sa, se face referire la norma de legea română, fără a da motive, în legătură cu care este legea română ar trebui să se aplice litigiilor juridice.
informat în mod corespunzător de către pârât în ședința de judecată nu a participat, nu au trimis reprezentanți, el nu a furnizat un comentariu.
Tribunalul de Primă Instanță, prin refuzul de a satisface cerințele de aplicare, pe baza normelor legii române, care consideră aplicabile litigiilor juridice.
Definiția instanței române de drept, după caz a fost determinată de faptul că părțile din contract a indicat instanța de arbitraj în România ca fiind competent să ia în considerare litigiul. În plus, un contract a fost întocmit și semnat de părți în limba rusă de la Moscova. În lipsa unui acord între părți cu privire la legea aplicabilă Curtea de Primă Instanță a evaluat circumstanțele menționate ca probe pentru faptul că un tratat trebuie să fie aplicat, legea română.
Curtea de Apel nu este de acord cu instanța de judecată, găsind după cum urmează.
Alegerea părților la contract ca locul de litigiu instanței de arbitraj rezoluție în România nu înseamnă depunerea automată a relațiilor contractuale dintre părțile la dreptul material românesc. Lipsa de voință a părților în ceea ce privește legea aplicabilă este că acesta definește o instanță competentă să ia în considerare litigiul, ghidat de alegerea aplicabilă normelor de drept ale dreptului internațional sau național.
Elaborarea unui contract în limba rusă, concluzia sa pe teritoriul România, precum și alegerea Curții de Arbitraj în România ca fiind competent să soluționeze litigiul nu infirmă prezumția articolului 1211 GKRumyniyao contract de racordare strânsă de vânzare cu dreptul de locul principal al vânzătorului țării.
În legătură cu instanța de apel a concluzionat că contractul în cauză să se aplice legea nu română și străină.
13. Acordul privind legea aplicabilă se consideră încheiat, dacă părțile în litigiu raporturile juridice în vederea justificării pretențiilor și obiecțiile lor (de exemplu, în declarația de cerere și revoca) se referă la aceeași lege aplicabilă.
O companie străină, vânzătorul în temeiul contractului de vânzare internațională de mărfuri, se aplică instanței de arbitraj în România la societatea cu răspundere limitată de drept român, cumpărătorul în temeiul contractului, un proces de colectare a datoriilor, care a apărut în legătură cu plata parțială a mărfurilor livrate.
Instanța de judecată a acordat cererea reclamantului, pe baza normelor legii române.
Societatea românească a făcut apel la decizia instanței de judecată, invocând faptul că, contrar dispozițiilor articolului 1211 GKRumyniyasud română aplicat legea de fond, nu țara vânzătorului.
Curtea de Apel a respins argumentul societății românești pe baza următoarelor criterii.
În virtutea paragrafului 1 al articolului 1210 contractului GKRumyniyastorony poate alege legea aplicabilă la încheierea contractului și, ulterior. Paragraful 2 al articolului 1210 din Codul prevede că acordul părților cu privire la alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau trebuie să urmeze în mod clar din termenii contractului sau set de circumstanțe.
În acest sens, instanța de apel a concluzionat că părțile la diferend au ajuns la un acord cu privire la legea care se aplică drepturile și obligațiile lor.
Instanța a ținut cont de prevederile paragrafului 3 al articolului 1210 din Codul civil, potrivit căruia alegerea făcută de părți a legii aplicabile a făcut după încheierea contractului este retroactivă și se consideră valabilă, fără a aduce atingere drepturilor terților din momentul încheierii contractului.
14. Acordul privind legea aplicabilă, părțile au dreptul de a utiliza orice punct de vedere juridic și formulare, indicând alegerea dreptului unui stat.
O bancă străină (în continuare - Banca) aplicată la Curtea de Arbitraj în România, ca parte a cazului de faliment al Bursei Societății Române mixt (denumită în continuare - Societatea), cu o cerere de includere a creanțelor unei bănci pe baza datoriei de credit, în registrul creanțelor creditorilor societății, acționează ca un garant al acordului de împrumut .
Hotărârea curții de primă instanță, cum a fost confirmată de instanța de apel instanță, pentru a satisface cerințele de aplicare refuzate.
Tribunalul de Primă Instanță a ajuns la concluzia că obligațiile societății față de bancă în cadrul unui contract de cauțiunilor oprit, deoarece creditorul în termen de un an de la data scadenței obligației garantate printr-o garanție care nu este dat în judecată garantul (paragraful 4 al articolului 367 din Codul civil).
Instanța de apel nu a fost de acord cu opinia instanțelor și curțile de apel, ghidat de următoarele.
În virtutea paragrafului 2 al articolului 1210 părți GKRumyniyasoglashenie privind alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau trebuie să urmeze în mod clar din termenii contractului sau set de circumstanțe.
Contractul de garanție și-a exprimat în mod direct voința părților cu privire la alegerea legii aplicabile, deoarece părțile au indicat în mod clar cu privire la aplicarea actelor juridice ale Republicii Letonia. Nu există cerințe speciale pentru terminologia utilizată în clauza de legea aplicabilă, legea nu prevede, prin urmare, părțile pot utiliza nu numai termenul de „lege“, dar termeni precum „reglementări“ ale unui stat, „legea“ a sau acea stare și altele.
În acest sens, instanța de apel a concluzionat că părțile au convenit cu privire la utilizarea legii letonă contractului de garanție, și, pentru că în conformitate cu regulile garanției dreptul leton a fi valabilă, o declarație a băncii pentru includerea creanțelor sale în registrul creanțelor creditorilor satisface societate.
15. Actul de pârât (sau reclamant), în calitate de părți aplicabile au dreptul de a alege dreptul statului părții care, în viitor, în cazul unui litigiu.
Între societatea românească (vânzătorul) și o companie străină (cumpărătorul) a semnat un contract de vânzare internațională de mărfuri pentru livrarea de bunuri în suma convenită. livrare fapt plătit bunurile nu sunt pe deplin format baza pentru tratamentul companiilor străine în instanță de arbitraj în România cu cererea corespunzătoare. Societatea Română a apelat la instanța de arbitraj cu o cerere reconvențională.
Cuprinse în acordul de contract cu privire la normele aplicabile pentru aplicarea drepturilor materiale ale inculpatului au fost furnizate. Având în vedere că pârâtul în cadrul procesului original este o persoană juridică, a cărei lege personală era legea română (societatea românească), tribunalul arbitral a constatat că legea aplicabilă în acest caz, ar trebui să fie considerat un drept în România.
Curtea a ajuns la concluzia că, odată cu depunerea procesului inițial a avut loc condiție pentru stabilirea legii aplicabile, și, prin urmare, prezentarea unei cereri reconvenționale, inițiată de către vânzător, nu se schimba legea aplicabilă. În această situație, principalele și contra-revendicări ar trebui să fie luate în considerare de către instanța de judecată, în același timp, și legea aplicabilă ar trebui să fie legea România. Riscul de incertitudine a legii aplicabile înainte de depunerea plângerii, precum și incertitudinea cu privire la care dintre părți pentru a efectua reclamantul sau pârâtul, părțile s-au încheiat un acord privind legea aplicabilă.
De asemenea, Curtea de Arbitraj a subliniat că definiția aplicabilă litigiilor juridice de drept, care a avut loc după încheierea contractului, nu contravine dispozițiilor articolului 1210 din Codul civil.
Firma romaneasca a apelat la tribunal cu o cerere de la un număr de companii străine pentru invalidarea din cauza a nimicniciei lor a acordului privind instituirea unui acord de joint venture între companiile respondente, în parte, prevede obligațiile părților ale acordului pentru a face propriu direct sau indirect acțiuni de acțiuni românești companie care operează pe piața de telecomunicații (denumită în continuare - operatorul de telecomunicații românesc), în noua companie și definirea condițiilor și a procedurilor pentru astfel de ext Senia și procedura de punere în aplicare a noii societăți un control asupra furnizorului de servicii românești.
Instanța de judecată admis cererea nevalabili ale acordului în această parte.
Așa cum sa stabilit de instanța de judecată, acordul privind crearea societății în comun cu condiția să fie făcută în partea firmelor nou înființate de români acțiunile operatorului telecom ei sau afiliate acestora, deținute la momentul tranzacției. Acordul a fost supus dreptului englez.
Pe baza interpretării termenilor acordului, instanța a concluzionat că punerea în aplicare a participanților la drepturile lor conduce la stabilirea controlului asupra noii societăți și, în consecință, asupra operatorului telecom român, datorită faptului că noua companie este transferat într-un pachet de control la operatorul de telecomunicații românesc.
În același timp, inculpatul este o organizație străină sub controlul țărilor străine. În temeiul alineatului 2 al articolului 2 din Legea, statele străine, organizații internaționale, precum și fiind sub controlul organizației, inclusiv cele create pe teritoriul România, nu se efectuează nicio tranzacție care implică stabilirea controlului asupra entităților de afaceri de importanță strategică pentru apărarea națională și securitatea statului.
Aceste circumstanțe vor permite Curții să concluzioneze că nerespectarea acordului în regulamentele în litigiu din lege, care instituie o interdicție privind operațiunile care presupun stabilirea controlului statelor străine, cu organizații internaționale sau sub controlul lor asupra entităților de afaceri de importanță strategică.
Argumentul pârâtelor că acordul și implicațiile acesteia ar trebui să fie evaluate pe baza legii englezești, pe care acest acord a fost supus, a fost declarată insolvabilă. standardele legii au fost recunoscute de norma tribunalul arbitral sverhimperativnymi (aplicarea directă), care, în virtutea paragrafului 1 al articolului 1192 GKRumyniyaprimenyayutsya părților ale acordului, indiferent de drepturile pe care le au. În conformitate cu partea 1 a articolului 168 APKRumyniyasud atunci când se face o decizie cu privire la acest caz a fost ghidat de normele legii.
În această aplicație la dispute legale sverhimperativnyh norme de drept românesc nu se subordonează partea reală a legii acordul în litigiu românesc nu se opune aplicării de către părți alese legislația engleză.
Curțile de apel și recurs cazuri au fost de acord cu aceste constatări.
Într-un alt caz, într-un litigiu între un antreprenor străin (reclamantul) și societatea românească (pârâtul) unui contract de cesiune a creanțelor, care a fost supus dreptului englez, pârâta a susținut că normele prevăzute la articolele 196 și 198 GKRumyniyao termenul de prescripție sunt sverhimperativny și ar trebui să fie aplicate dispute juridice, indiferent de legea aleasă de părți, după caz. Motivul pentru acest lucru, în opinia sa, a fost poziția părții 1 a articolului 198 din Codul civil, potrivit căruia termenul de prescripție și procedura de calculare a acestora nu poate fi modificat prin acordul părților.
Curtea de Arbitraj nu au fost de acord cu această poziție a inculpatului, găsind după cum urmează.
În conformitate cu articolul 1208 GKRumyniyaiskovaya prescripție stabilit de legislația țării care urmează să fie aplicat la raportul corespunzător. Din aceasta rezultă că legislația românească este supusă aplicării legislației străine privind statutul de limitări, și, prin urmare, dispozițiile articolelor 196 și 198 pot fi considerate ca standarde GKRumyniyane sverhimperativnye.
Curtea a atras atenția asupra faptului că nu toate normele imperative ale legislației românești pot fi considerate ca sverhimperativnyh. Acestea din urmă în temeiul articolului 1192 GKRumyniyaotnosyatsya numai astfel de norme imperative de drept, care urmează să indice în sine sau din cauza semnificației lor speciale, inclusiv pentru asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale participanților de afaceri civile, reglementează relațiile corespunzătoare, indiferent de legea aplicabilă.