Traducător: VS Davidenkova-Golubeva
Când jură că are dreptate,
Eu o cred, deși știu - este falsă.
Lasă-mă să mă vadă ca un tânăr,
Nu este învățat la toate înșelătoriile lumii.
Eu sunt flatat să pară tânăr înaintea ei,
Deși știu anii mei de raritate;
Cu un zâmbet ascult minciunile discursurilor ei,
Dragostea de rele, fără a acorda atenție.
Că sunt bătrân, pot să-i spun?
În anii iubiți, cum să mărturisesc?
Dragostea nu-i place anul să conteze,
Și flattery este plăcut să decoreze.
Mă minte, adevărul spune adevărul "
Și astfel amăgirea reciprocă este ascunsă de noi.
Sunt două dragoste, două spirite în mine -
Disperarea mea și mângâierea.
Demonul meu este o soție neagră,
Un bărbat blond este un geniu bun.
La dracu cu mine spiritul este negru
A refuzat să se despartă de mine
Și, prin atractivitatea sa,
Încearcă să-l facă diferit.
Poate că a murit deja; dar eu,
Suspectând numai, nu voi da cuvintele.
Unii cu ceilalți și cu mine sunt prieteni;
Dar un spirit bun, mă tem, în iad cu cel rău.
Voi fi sigur doar atunci,
Când bunul rău va arde cu foc.
Retorica, ochii tăi cerești,
Acest argument împotriva argumentelor este întotdeauna puternic,
A fost cunoscută încălcarea jurământului?
Dar pedeapsa pentru asta nu este pentru mine.
Jurământul se referea la femei, ești o zeiță,
Și, prin urmare, nu am încălcat juruințele mele.
Legamântul meu a fost pământesc, iar tu ești sacru:
Prin bunătatea voastră, păcatul meu a dispărut.
Un jurământ este o suflare și o respirație este aburită.
Când v-ați ridicat de soare,
Ai absorbit cuplul, ca dar, -
Vina mea e vina ta.
Să fie a mea! Prostii, care nu doresc
Obișnuiți să uitați, renunțați la paradis.
Odată ajuns la cursul Venus, așezat alături
Cu Adonis, a cărui prospețime este atât de delicată,
Lumanarea lui a aruncat o privire în spatele ochilor;
Doar o zeita este atat de imperiala sa arate!
Și, auzind povestea lui delicioasă
Și cu o jena fermecătoare a unui ochi tânăr,
L-au atins ușor,
Că afecțiunea acelei nevinovări a cedat.
Dar dacă era imatur pentru ispită,
Nu am vrut să înțeleg dragostea, -
El a glumit doar ca răspuns la înșelăciunea,
Momeală Poklevyval, dar nu a luat.
Apoi, înaintea lui, zeița a căzut înapoi,
Dar el se repezi, încăpățânat încăpățânat.
Iubire, sfidarea jurământului, cum să-mi jurați în dragoste?
Poate că este adevărat să fii captivat doar de frumusețe!
Și după ce am jurat, am fost credincios, înțeleg.
Deși sunt la fel de încăpățânat ca un stejar, te voi pleca.
Învățând puterea ta trece prin ochii tăi,
În cazul în care toate bucuriile de învățare sunt închise.
El știe cine ți-a recunoscut frumusețea,
Poate - cine a reușit să vă dea o laudă.
Ignorant - care a îndrăznit să privească fără adorație.
Dacă există valoare în mine, la fel apreciez și eu
Și privirea fulgerului și a vocii strălucitoare,
Ce sună ca muzica în ceruri?
Iartă-mă, iubirea mea, paradisul creației
În limba pământului formez glorificarea.
Numai soarele bea roua de pe câmp
Și numai turmele sub umbra umedă ascunsă,
Ca Citrey, în sensibilitatea ei
Din lunga ardere a nerăbdării,
Așteptând pârâul, sub salcie, unde uneori
Adonis se bucura de apele reci.
Ziua a fost senzațională, dar a devenit mai puternică decât căldura
În piept, a venit doar pasul său.
Și a venit și a scos mantaua de la sine:
Naked stătea pe furnica verde.
Soarele strălucea prin pământ cu lumină,
Dar zeița zodiacă sa uitat în dragoste.
Când la văzut, a făcut un salt în adâncuri;
Se mâhnește: "De ce nu traiesc?"
Frumos, dar ea este schimbabilă;
Krotka, ca un porumbel, dar cu un suflet rău;
Mai ușoară decât sticla, dar la fel de fragilă;
Ușoară ca ceara, dar mai mult oțel ruginit.
Cu o atingere a linsului palid blând,
Cel mai frumos dintre toate, dar și mai viclean.
Cât de des mi-a jurat în dragoste
Și sărutările au jurat că au fost întrerupte!
Și, pentru a-mi pierde dragostea de frică,
Cât de des o basm îmi plac urechea!
Ți-am spus despre loialitatea mea inocentă;
Dar jurăminte, lacrimi - tocmai era o glumă.
În focul dragostei o paie de durere,
Ea, ca o grămadă de paie, ardea pasiune;
Pasiunea ruina, ea a creat-o singură;
Rugându-se să continue, sa grăbit.
Lecherul? A iubit mereu?
În toate murdăriile, în nimic nu este perfect.
Dacă muzica este similară
Cu poezie, ca un frate fraged cu o soră,
Apoi, sensibilitatea noastră va fi mare:
La urma urmei, ești unul cu unul și eu cu altul.
Îți place Dowland; jocul său
Ceresc pe lut - toată fericirea.
Spencer este dulce pentru mine; așa că gândul său este ascuțit,
Faptul că fără îndoială a preluat toate prioritățile.
Tu - îți place să asculți lirul din Fybova,
Armonie divină reginei,
Și eu sunt gata să mă înec în fericire,
Când o cântă, fără un colț.
Un lucru pe care îl avem cu voi este o divinitate,
Și îl ador în tine.
* Instanță Muzicianul Reginei Elisabeta, faimos pentru rolul său lăută.
** Poet englez renumit, contemporan contemporan al lui Shakespeare (1553-1599).
Frumoasă regină de frumusețe
.
Alb dovecot alb lăptoasă
De la pasiune la băiat care este mândru și sălbatic.
De îndată ce a urcat pe dealul abrupt, -
Adonis în fața ei, cu un pachet de câini.
Iar aici, iubitoare, sa rugat,
Ca să nu meargă mai departe, adânc în păduri.
"Odată ce am văzut un tânăr aici:
În coapsă, a fost rănit de pădure;
Uite, e chiar aici ", a spus ea.
Și-a îmbrăcat șoldurile în fața lui.
Rânge mai mult decât unul, a văzut el
Și, blând, a fugit în pădure, jenat.
* În textul în limba engleză care a coborât la noi, există o linie care lipsește.
Despre budul roz care precede acest termen
Deja rupt și estompat în primăvară,
Perla din est,
Ești tăiat devreme de o coasă.
Deci, prune, care este încă coapte,
O rafală de vânt de la o ramură este spartă.
Plâng pentru tine, chiar și în cucerire
Prin dvs. nu am fost menționat.
Dar sunt mai mult decât mă așteptam;
La urma urmei, nu m-am întrebat nimic.
Dragă prieten, mă rog de mila:
La urma urmei, am primit disprețul tău.
Venus, captivant frumusețea tânără,
În umbra copacilor din Adonis,
Despre pasiunea lui Marte a condus povestea,
Mișcările sale imitative imitative.
"Asta este," a spus ea. El ma imbratisat;
Așa m-a făcut somnoros ", -
Și ea a îmbrățișat-o pe Adonis,
Să-l chem pe băiețel pe manta.
"Deci, zeul războinic la gura meu priliik", -
Și gura apăsată la gura lui Adonis;
Dar numai ea a suflat, instantaneu
El a refuzat, nu a fost tentat deloc.
Oh, dacă m-ai putea mângâia,
Până nu vreau să fug.
Vârsta veche nu se obișnuiește cu tine:
Tineretul este atât de neglijent, bătrânețea este atât de tristă;
Tineretul este dimineața zilei de vară, bătrânețea este noaptea în timpul iernii;
Tineretul este o căldură de vară, iar bătrânețea este rece.
Tânărul se aruncă cu putere, bătrânețea nu respira;
Tânărul este vesel, bătrânul este mizerabil;
Tineretul arată îndrăzneț, în vârstă - sa răcit;
Tânăr distracție, dar vechea este strictă.
Vârsta veche, ești disprețuit; tinerețe, ești binecuvântat;
Tineri caracteristici dragoste.
Bătrânețea pe care o urăsc. Oh, păstor, vino aici!
Oh, cât timp rămâneți!
Ce este frumusețea? Numai vanitatea este una,
Numai o strălucire externă care va deveni rapid plictisită.
Paharul este ca unul friabil,
Butonul, care abia se deschise, se învârte.
Ca vanitate, floare il sclipi de sticla,
A sosit doar o oră. A plecat deja.
Nu vă veți întoarce pe cei pierduți;
Glitterul nu se va întoarce, indiferent de cât de trei cârpe;
Uimit, pe pamant se culca florile;
Sticla spart nu se lipeste impreuna.
Deci frumusețea nu întoarce nimic -
Fără droguri, fără culori, fără îngrijire.
"Să dormi liniștit, noapte bună!" - Și ea
Mi-a spus, lipsindu-mă de odihnă
Și în celula întristării care mă încheia,
Pentru fericirea mea am plâns trecutul.
"Fii fericit!" - dar nu eram fericit,
Și cina mea a fost cina mea.
Mi-a zâmbit: nu înțeleg -
De la prietenie sau ascundere de ură?
Am fost expulzat de exilul meu?
Se aștepta să mă întorc înapoi, rătăcind?
Da, ca o fantomă trebuie să mă plimb,
Și nu găsesc fericirea pentru totdeauna.
În ceea ce privește estul, mă uit, Dumnezeule!
Ca o inimă, jur pe ceas! Lucifer
Invită deja să deranjeze sentimentele;
Dar eu, nu îndrăzneț să mă bazez,
Îl ascult pe Philomele, obosit.
Lark-ul să fie cântecul atât de turnat!
Cântând el întâlnește ziua,
Mergând departe întunericul și visul.
Și noaptea va pleca - mă grăbesc cu iubitul meu,
Și inima - bucurie, ochi - plăcere,
Și tristețea dispare; dar va veni din nou,
Și te va chema mâine.
Fiți împreună, noi, prea repede pentru noi
Noaptea ar fi fost imaginar; acum, pentru mine, în supărare,
Minutele întunericului sunt ca luni.
Și soarele nu mă trimite, florile sunt fericite.
Noaptea a fost zi. Prin înlocuirea umbrei,
Așteptam până mâine, dragă!
Domnul avea o fiică, toate fiicele mai frumoase,
Ea sa îndrăgostit de profesor cu tot sufletul;
Dar, după ce l-au văzut pe cavaler o singură dată, toate acestea păreau drăguțe,
Era confuză.
Și astfel, dragostea trebuia să intre în lupta cu iubirea:
Învățătorul rănit sau un războinic pentru a lupta?
Din păcate, nu se pot combina împreună
Fata era săracă!
A conduce pe cineva este necesar: sarcina este dificilă,
Faptul că cele două fete nu pot fi mângâiate cu consolare.
Refuzul cavalerului ia ofensat-o:
Din păcate, ce trebuia făcut?
De data aceasta omul de știință era mai puternic decât războinicul;
Cunoașterea ia dat fetei, și-a captivat sufletul.
Noapte bună! Deci băiatul școlii și-a luat soția.
Și cântecul dopet.
Odată, din păcate,
Pentru iubire, toate zilele sunt egale! -
Minunat am întâlnit o floare;
O briza a jucat cu el,
În petale delicate de catifea
Era gata să pătrundă.
Și iubitul, tot pe foc,
A invidiat jocul.
"Ați atins, spune el, un obraz;
Dacă aș putea atinge!
Dar timiditatea mâinii mele:
Ea este legată de un jurământ.
Voturi tinere - o sarcină grea.
Trandafiri să rupă - gustul tânăr,
Și păcatul este, nu, nu,
Că mi-am rupt jurământul.
Faceți cunoștință cu Jupiter - și soția lui
Ar fi fost o femeie țigănească;
Soarele Suprem ar fi răsturnat
Și dragostea pământească a servit. "
Cîine de tristețe
Într-adevăr,
Nu s-au dat urmași,
Totul este plin de dor.
Tendința a fost ascunsă,
Loialitatea a izbucnit,
Inima era timidă, -
Asta e greșeala.
Cântece, dansuri am uitat.
Dumnezeu vede, dragostea mea este spartă.
Unde era dragoste, mi-a fost dat un jurământ,
Acum aud doar "nu".
Numai răpirea a dat
Atât de mult este inima răului.
O Fortune, viclean și rău!
Sunt în durerea mea
Văd soții
Femeie pervertită.
Plâng, trist,
Și totul mi-a răcit;
Dragoste distrusă
Eu ca un sclav.
Inima e dispărută
Și sângele se scurge,
Și greu trageți
Destinul meu.
Clopotele de berbeci din tristețe
Inelul de înmormântare suna.
Un câine ascuțit, liniștit în jos,
Iar baghetul nu mai sună.
Nu mi-e suficient să suspin;
Trebuie să plâng;
Un urlet trist zboară în distanța goală;
Plânsul meu este atât de puternic,
E ca un geme
Mii, într-o bătălie sângeroasă au căzut.
Izvorul fără mișcare,
Păsările au tăcut,
Plantele estompate
Echipamentul ecologic.
Mielii se plictisesc,
Cireada adoarme,
Și nimfele arata
Într-o frică înapoi.
Bucuria este că am știut, sătenii,
Fericirea întâlnirilor vesele în curățenie,
Seara de distracție și emoție -
Totul este pierdut, deoarece Iubirea este moartă.
Dragă, iartă-mă;
Nu ai vrut
Dă-mi propria mea favoare, -
De aici, Corydon
Poor condamnat
Trăiți singuri, fără să știți consolarea.
* Ciobanesc Corydon - una dintre personajele eclog Virgil.
Cu ochii mei dragi,
Lan condus la sacrificare,
Onorează mintea: are dreptate
Și în laudă și în poritzani.
Atenția la sfatul celor înțelepți -
Nu un idler, nu un tânăr.
Să fie fără înfrumusețare din gură
Cuvintele de recunoaștere vor curge,
Ca să nu fie vicleni în ele;
Este ușor ca un șchiop să se poticnească.
Spune-mi ce iubesti cu toata inima ta,
Și deschideți sincer produsul dvs.
Lăsați-o să se încrunte; apoi, -
Știți - aspectul furios se înmulțește;
Despre ipocrizia sa
Va fi rău până noaptea
Și doresc de două ori pe noapte
Cel care a împins.
Dacă el este încăpățânat în luptă,
Stii cat de mult "nu" nu a spus,
Vă voi da în sfârșit
Și va spune, rupt prin forță:
"Când soțiile - puterea soților,
Jur, nu aș fi a ta!
Dorințele ei de a se potrivi,
Fii generos, petrece neobosit,
Pentru a vă câștiga o laudă,
Plăcut la urechile iubitei tale.
Toate castelele,
Glonțul este de aur.
Serviți-o mereu zelos,
Grijă cu adevărat, modest
Și apoi,
Când îți dai seama că e trădător.
Deși se îndepărtează, tu, fără jenă,
Îndrăznește, când vine ora ta.
Gimmicks, capriciile goale,
Ce ascunde aspectul ostentativ,
Capriciile femeilor, glumele lor
Cocoșul nu știe că are.
Nu e de mirare că toată lumea spune,
Că "nu" pentru o femeie nu este nimic.
Sunt plini de sfințenie,
Ei se tem numai, păcătind cu un om,
Că nu va exista nici un paradis,
Când timpul lor se grăbește.
Fii toată bucuria - doar un sărut,
Soția mea mi-a sunat soția în pat.
Dar liniștit, suficient! Il imbratisez
Ascultați un dulce și strict
Mi-a șoptit în ureche,
Că vorbesc prea mult,
Și blush: rușine, știu,
Secrete ei pentru ea să asculte.
Oh, fi iubita mea!
Printre dealuri, văi, câmpuri,
În munții celor doi stâncoși
Cu tine găsim fericire.
Vom vedea împreună,
Pe măsură ce păstorii păstrează turmele,
Ca deasupra râului, unde cascada,
Păsările din sunetul sonor al cântecului.
Voi face un pat de mii de trandafiri
Patul este parfumat,
Odena în capul florilor
Și într-o mantie de frunze de mirt.
Vestește-ți centura,
Catarama ar fi suflat corali.
Captivat de bucuriile câmpurilor,
Oh, fi iubita mea!
Când ar vrea să fie tânără
Și jurământul păstorului este adevărat,
Apoi, printre dealuri, câmpuri
Aș fi iubita ta.
* Exclamarea acestui lucru - onomatopoeic și, în același timp, semantic. În metamorfozele lui Ovidiu, se spune că Tereus ia dezgustat pe sora soției sale, Philomena. Transformată ulterior de zei în coșul de noapte, ea își plânge mereu nenorocirea, își amintește de vinovatul ei - Tereya.
** Pandion - regele atenian, tatăl lui Philomela.