Armistițiul și împărțirea Coreei. Rezultatele războiului coreean.
Prin crearea unei mari structuri euro-atlantice de securitate, Washingtonul a sperat să își consolideze poziția militară și politică în Europa de Vest. Tratatul NATO prevedea protecția reciprocă a tuturor statelor membre în cazul unui atac. El a fost îndrumat atât împotriva reînvierii potențialului militar independent al Germaniei, cât și împotriva răspândirii influenței sovietice.
Victoria comuniștilor în războiul civil din China, eforturile nordului și sudului de a restabili forța prin forță au devenit motive importante pentru o nouă rundă de confruntare în Asia. O acțiune concertată între URSS și aliații săi asiatici a jucat un rol imens în evenimente, precum și disponibilitatea statelor comuniste asiatice de sprijin reciproc.
În prima etapă a războiului, comuniștii au reușit să împingă trupele sud-coreene la sud, totuși, intervenția operativă a Statelor Unite și legalizarea ulterioară a sprijinului militar american în Consiliul de Securitate al ONU au transformat valul. Un contingent multinațional a fost introdus în Coreea.
Intrarea RPC în război a dus la înfrângerea militară a contingentului multinațional. „MacArthur Ultimatum“, în care comandantul forțelor americane în Orientul Îndepărtat, generalul MacArthur a amenințat că va folosi bomba nucleară împotriva teritoriilor chineze, a pus lumea la un pas de un război, ci pentru a opri înaintarea trupelor chineze și a forțat părțile aflate în conflict să negocieze.
Războiul coreean speriat nu numai superputeriile, ci și țările europene. Cei din urmă nu au vrut să se considere ostatici conflictelor din Asia.