- N-am spus niciodată asta, spuse el cu o voce ascuțită. - Ceva te-a speriat. Am avut încredere în tine cu problemele mele - trebuie să ai încredere în a ta. Afacerea nu poate merge într-o singură cale.
Riley își frecă fața cu o oboseală profundă.
- Te rog, lasă-mă să te ajut, spuse el.
Acum, tonul lui era mai moale, nu atât de controversat. Îi păsa cu adevărat.
"Aseară am ucis-o pe Chetvertak." Cel care ți-a luat aproape sufletul.
- Ce? - Beck a răsunat. "Nu ar fi trebuit să te apropii chiar de această creatură." Dacă te inteleg ...
- Și ce o va face? Sufletul meu nu mai este, Beck. În cel mai rău caz, putea să mă omoare.
- Unde erai după asta?
- Vânat cu Ori.
Beck avea o respirație lungă și relaxată, fără îndoială, avea un scurtcircuit în mânie. Nu a funcționat, judecând prin faptul că pumnii lui erau încă îndoiți.
- Și ce se întâmplă de fapt?
"Învață-mă să ucid demonii." Nu am de ales în această chestiune.
"A spus că este pentru că îmi are sufletul." El spune că trebuie să învăț să-i omor pentru a rămâne în viață.
- Oh, la Sfântul Isus, murmură Beck.
Acum că a ieșit adevărul, Riley a vrut să-i spună totul.
Mă sună noaptea. Într-un minut mă culc și apoi mă trezesc în altă parte. Mâna mea ... Se uită la palma mâinii. "Aceasta este sabia de foc pe care a folosit-o în cimitir?" Am același lucru, doar el ... El a spus că aceasta este continuarea puterii sale angelice.
Beck își deschise gura cu uimire.
"De obicei, stă acolo și bâjbâi că fac totul greșit, dar noaptea trecută nu a apărut până nu am ucis primul hipnodemon". A plecat când a rămas doar cel slab.
"Ești sigur că nu este un vis?" Întrebă el sceptic.
- Este adevărat, Beck. - Prea adevărat.
- O face el după toate astea cu Paul?
- Nu, doar din cauza mea.
- La naiba, nenorocitul ăla! Beck a furios, zdrobind masa cu pumnul și aproape răsturnând paharul de cafea.
Riley știa că nu o va atinge niciodată, dar a lăsat un spațiu între ei, retraindu-se în fereastra venețiană. Era deja întuneric afară, lumina străzilor accentuând acest lucru. Cineva a răsturnat cutia de gunoi pe bordură.
L-au auzit pe Beck jură sub respirație în spatele lui.
- De ce nu mi-ai spus ce se întâmplă? El a cerut.
- Eu ... - a suprimat strigătele. - Am fost ... m-am speriat că te voi pierde când ... noi ...
A fost o tăcere lungă, apoi a împins scaunul și sa urcat la ea.
O să-și deschidă ușa de la intrare și să-i spună să iasă? Spune-i să nu se întoarcă, așa cum a făcut-o ultima oară, dar de acum înainte pentru totdeauna?