În prima oară existența căilor ferate nu a existat nici un fel de mașină de pasageri. Pentru transportul pasagerilor pe calea ferată s-au folosit echipaje și vagoane obișnuite, care au fost puse pe platforme de cale ferată sau direct pe șine. Primele autoturisme păreau foarte asemănătoare cu vagoanele sau cupoanele poștale vechi. Multe mașini nu aveau ferestre și acoperișuri sau ferestre, dar nu geamuri. Pe linia Leipzig - Dresda, pasagerii au fost chiar oferite să achiziționeze măști pentru a proteja fața de scânteia vântului și a vaporilor. Mașinile nu erau încălzite, nu aveau iluminare, scaune confortabile. Pasagerii au suferit de zguduire și zgomot.
În Europa, până în anii șaptezeci ai secolului trecut, au fost utilizate pe scară largă mașinile în stil englez. Ei au împărțit pereții transversali în trei compartimente cu șase locuri în fiecare compartiment. Bagajele pasagerilor au fost așezate pe acoperișul mașinii. Sistemul englez a prevăzut de asemenea divizarea vagoanelor în clase. Cele mai convenabile au fost vagoanele de primă clasă. În vagoanele de clasa a doua, ferestrele au fost înlocuite cu deschideri înguste în pereți, vagoanele de clasa a treia aveau plafoane inferioare.
Autoturismele căilor ferate din SUA nu au fost împărțite în secțiuni, dar au fost transmise și au fost cazate între 60 și 70 de pasageri. Odată cu dezvoltarea căilor ferate, autoturismele s-au îmbunătățit. În primul rând, atenția a fost acordată reducerii înclinării și tremurului, pentru care izvoarele au început să devină mai elastice. Pentru a reduce zgomotul, podelele și pereții autovehiculelor au început să se facă cu un material de umplere intern.
Pentru iluminarea folosită lumanari sau ulei, și apoi lămpi cu kerosen. Ulterior, a fost introdusă iluminarea cu gaz, au apărut lămpi de acetilă, înlocuite cu energie electrică. Introducerea iluminatului electric a fost însoțită de dificultăți. Iluminarea electrică a fost considerată prea scumpă din cauza necesității de a instala o baterie în fiecare compartiment al mașinii. În plus, primele lămpi electrice nu puteau rezista agitării vagonului. Cu toate acestea, aceste probleme au fost rezolvate cu succes.
Treptat, sistemul de încălzire a vagoanelor sa îmbunătățit. În primul rând, au început încălzirea aragazului. Cuptoarele metalice utilizate în acest scop au fost încălzite la fel de repede ca și când s-au răcit.
În unele țări cu un climat mai moale, s-au folosit încălzitoare pentru picioare. Ele erau cutii de metal lung, umplute cu apă fierbinte sau nisip. Încălzitoare umplute la stații. Mașina a necesitat 10 până la 15 încălzitoare. Un pas semnificativ înainte a fost apariția încălzirii cu aburi, care a fost recunoscută imediat prin siguranța la foc și ușurința întreținerii.
În 1836, au apărut prototipuri de mașini de dormit pe calea ferată Pennsylvania din SUA. Au fost amenajate rafturi pe trei niveluri, iar pasagerilor li s-au dat saltele de paie. Lenjeria de pat și pernele nu au fost furnizate.
În 1867, la uzinele Pullman (SUA), au fost construite vagoane, în care erau scaune moi. Noaptea s-au transformat în paturi. Locurile de dormit au fost amplasate de-a lungul mașinii și au fost împărțite prin pereți moi transversali, montați pe timp de noapte. Rafturile superioare au coborât din tavan pe lanțuri pentru noapte. Astfel de mașini au zburat în America, iar în 1873 au apărut în Europa, dar într-o formă puțin modificată, și anume cu compartimente cu două sau patru locuri, în care dormitorul superior a fost obținut prin ridicarea peretelui canapelei.
În 1872, fabricile lui Pulman au început să construiască mașini de luat masa și mașini de luat masa. Uneori, la trenurile atașate saloanele de ceas, permițând pasagerilor să admire peisajul din ferestrele deschise sau așezate în fotolii pe o platformă deschisă. Unele mașini de salon, destinate pasagerilor bogați, erau dotate cu mobilier de lux, covoare, instrumente muzicale.
Proiectarea și echiparea autoturismelor moderne creează confort și comoditate pentru pasagerii care călătoresc cu siguranță în trafic. Aspectul și interiorul mașinii țin cont de cerințele esteticii tehnice.
Corpurile autoturismelor sunt o construcție din metal, din oțel. Dorința de a reduce greutatea automobilului, de a elimina coroziunea corpului, de a crește fiabilitatea acestuia, face necesară găsirea unor noi materiale și a formelor structurale corespunzătoare. În lumea construirii de mașini, aliajele de aluminiu, oțelul inoxidabil și materialele plastice sunt din ce în ce mai folosite.
Aveți întrebări?
Completați formularul de feedback, managerii noștri vă vor contacta!