Fedor Ivanovici Tyutchev
"Viața fericirii
în dragoste singur "
Uimitoare, unice și sincere poezii de dragoste Tiutchev a intrat în vistieria nu numai din Rusia, dar, de asemenea, literatura mondială. muza lui, modest, chiar timid, din cauza lipsei absolute a erotism în poezia lui, delicii senzuale și vulgaritatea, imagini și concubinele romi, astfel de popular în 40-60-e din secolul al XIX-lea, se pare familiar și ușor de înțeles pentru cititor atent.
Locul central în versurile de dragoste ale lui F.I. Tyutchev ocupă, fără îndoială, ciclul Denisievski, un jurnal liric, o mărturisire a ultimei iubiri a unui bărbat de 47 de ani și a unei fete de 24 de ani, Elena Aleksandrovna Denisyeva. Relația lor a durat 14 ani. La începutul întâlnirilor lor, poetul a anticipat voința sorții în unirea sufletelor lor:
Și fuziunea lor fată,
I. Duel fatal.
„Predestinarea“
Dramatismul se intensifică în poezia "Oh, cât de mult ne place de moarte. "În cazul în care, în esență, predstaet imagine de o dragoste ucis, distrus. FI Tyutchev a simțit vinovăția lui nemărginită în fața lui Elena și în fața soției sale legitime. Îi iubește pe amândoi, nu putea refuza nici unul dintre ei.
Dedicație, altruist, altruist, dragoste pasională și sacrificiu de sine unei femei ridică imaginea ei în versetul Tiutchev la imaginea de Madonna, dar Fedor nu spune acest cuvânt. Dar, în poezia sa reflectat linia: „Te-am iubit, și ca tine, iubire - Nu, nimeni nu a reușit încă“, care ecou în poezia lui Alexandru Blok, plecat înaintea Tiutcev: „Da, iubirea este iubire nostru sânge, / nici unul dintre voi nu ați iubit! "
În timpul relației cu E.A. Denisyeva FI Tiutchev a fost căsătorit cu Ernestine Dernberg, care a fost destinat să treacă prin viață cu Fiodor Ivanovici, înainte de sfârșitul zilelor sale. El o iubea pe altcineva, ea era idealul său, în care sunt întrupate toate "cele mai bune" și "cele supreme".
Ați fi fost harul meu -
Tu, tu, providența mea terestră.
Sentimente pentru linia Ernestine cauzat capodopera lui un alt Tiutchev - „Îmi plac ochii tăi, dragul meu prieten. “.
În anii 1850-1853, relația lor a mers în corespondență, dureroase, lungi, apoi pasiuni fierbinți până la limită, apoi reconcilierea cuplului. Celebrul poem "Stătea pe podea" este scris despre această perioadă de relații cu soția sa.
Ernestine Fiodorovna nu au îndrăznit sau nu coborâ să vorbească despre cel care a stat între ea și soțul ei. Au suferit două. Fedor de la dragostea a două femei din trădarea soției sale, soția sa - nevoia de a împărtăși cu unul iubit altul, de la incapacitatea de a rupe relația, compasiunea și acceptarea poetului. Ernestine iubit Fedor, astfel încât să înțeleagă toată suferința lui și suferință mentală, ei l-au dus să ierte și să fie protejat de lovituri ale sorții, ea ia împăcat cu el însuși atunci când el nu se putea ierta. Și niciodată nu se iertat.
Două paralele în viață nu sunt împărțite.
S-au grăbit fără îndoială la înălțime
Și au strălucit cu lumina primordială -
În versetul unu, doi îngeri s-au unit.
Poetul iubea eroii ambelor femei sublim și sincer. O iubire pasională care nu lasă un sentiment de vinovăție în fața femeilor este reflectată în versurile dragostei lui Tiutchev, atât de pasionat și de pasionat.
Mi-am cunoscut ochii - oh, acei ochi.
Mi-am cunoscut ochii - oh, acei ochi!
Cum i-am iubit - Dumnezeu știe!
Din noaptea lor magică și pasională
Nu puteam să-mi distrug sufletul.
În această privință nepătrunsă,
Viața este goală spre fund,
Aceasta a fost auzită durere,
O astfel de profunzime!
Respira un trist, în profunzime
În umbra genelor ei,
Ca plăcere, obosit,
Și, ca suferința, fatală.
Și în aceste momente minunate
N-am avut niciodată o șansă
Cu el să se întâlnească fără îngrijorare
Și admirați-le fără lacrimi.
Atunci o știam.
O cunosteam atunci,
În acei ani fabuloși,
Ca și înainte de raza de dimineață
Zilele inițiale ale stelei
Se îneacă pe cerul albastru.
Și totuși a fost
Acest farmec proaspăt este plin,
Acel întuneric de dinaintea zorilor,
Când, invizibil, inadmisibil,
Rosa cade pe flori.
Întreaga ei viață a fost atunci
Atât de perfectă, atât de intactă,
Și astfel mediul terestru este străin,
Ce, îmi pare rău, și a dispărut
Și a dispărut în cer ca o stea.
Te-am întâlnit - și totul a fost același.
Te-am cunoscut - și tot trecutul
Într-o inimă învechită revigorată;
Mi-am amintit de timpul de aur -
Iar inima mea sa simțit atât de caldă.
Ca toamna târziu uneori
Sunt zile, uneori ore,
Când va ieși dintr-o dată dintr-o dată brusc
Și ceva se va face entuziasmat în noi;
Deci, totul este acoperit de cler
Acei ani de plinătate spirituală,
Cu o răpire uitată de mult
Mă uit la caracteristicile minunate.
După un secol de separare,
Mă uit la tine, ca într-un vis, -
Și acum sunetele au devenit sunete,
Nu mă oprește.
Există mai mult de o amintire,
Apoi viața a început să vorbească din nou, -
Și la fel în noi, în farmec,
Și în sufletul meu este dragoste.
Dragoste, iubire - spune trădare -
Uniunea sufletului cu sufletul nativului -
Legătura, combinația,
Și fuzionarea lor fată.
I. Duel fatal.
Și cu atât mai mult unul dintre ei este mai blând
În lupta celor două inimi inegale,
Acest lucru este inevitabil și, mai corect,
Iubește, suferă, din păcate mleja,
Se va uza în cele din urmă.
Oh, cum pe panta anilor noștri
Cu plăcere ne place și superstițioasă.
Stralucește, strălucește, lumină de rămas bun
Dragoste trecută, zorii zilei de seară!
Polneba a îmbrățișat umbra,
Numai acolo, în vest, strălucește o strălucire;
Incetineste, pauza, seara,
Ultima, ultima, fascinație.
Lasati sangele sa curga in vene,
Dar inima nu lipsește sensibilitatea.
O, tu, ultima dragoste!
Tu și fericirea și lipsa de speranță.
Flacăra devine rancidă, flacăra clipește.
Flacăra devine rancidă, flacăra clipește,
Scânteie scânteie și zbura,
Și ei respirau pe ele cu răceală
Din cauza raului, o grădină întunecată.
Amurg aici, există căldură și țipete -
Mă plimbe ca într-un vis, -
Doar un lucru pe care îl pot trăi:
Esti cu mine si totul in mine.
Crăpați-l, fumați în spatele fumului,
Țeava goală goală,
Și în repaus, incasabil
Frunzele scrâng și freacă.
I-am suflat,
Am prins povestea ta pasională.
Slavă Domnului că sunt cu tine,
Și cu mine la mine ca și în paradis.
Stătea pe podea.
Stătea pe podea
Și o grămadă de scrisori,
Și, așa cum cenușa a răcit,
Le-am luat în brațe și i-am aruncat.
Am luat coperte familiare
Și era minunat să le privim,
Cum arată sufletele de la înălțime
Ei au un corp abandonat.
Oh, câtă viață a fost aici,
A trăit în mod ireversibil!
Câte minute trist,
Dragostea și bucuria au fost ucise.
Stăteam în tăcere deoparte
Și era gata să cadă pe genunchi;
Și a devenit extrem de trist pentru mine,
De la umbra dulce inerentă.
Oh, nu mă deranja cu o reproșare a dreptății.
Oh, nu mă deranja cu o reproșare a dreptății!
Crede-mă, despre noi din două părți de invidiat:
Te iubesti sincer si pasionat, iar eu -
Te privesc cu gelozie.
Și, un vrăjitor nenorocit, înainte de lumea magică,
Am creat singur, fără credință stau -
Și eu, blând, îmi dau seama
Sufletul viu al idolului tău fără viață.
Oh, cât de moarte ne place.
Oh, cât de moarte ne place,
Ca și în orbirea sălbatică a pasiunilor
Cu toții suntem cu adevărat ruinați,
Ce inima noastră dragă!
De mult timp, mândru de victoria lui,
Ai spus: este a mea.
Un an nu a trecut - cereți și știți,
Ce a supraviețuit de ea?
În cazul în care ron rose,
Zâmbetul buzelor și strălucirea ochilor?
Toate au ars, au ars lacrimi
Umiditatea sa combustibilă.
Vă amintiți, la întâlnirea dvs.,
La prima întâlnire fatală,
Privirea ei magică și vorbirea,
Și râsul este în viață infantilă?
Și ce acum? Și unde sunt toate astea?
Și a fost visul mult timp?
Din păcate, ca vara de nord,
Era un oaspete care trecea!
Soarta unei sentințe teribile
Dragostea ta pentru ea a fost,
Și rușine nemeritate
Și-a pus viața!
O viață de renunțare, o viață de suferință!
În profunzimea ei spirituală
Ea a rămas amintită.
Dar au schimbat-o.
Și pe pământ a devenit sălbatic pentru ea,
Farmecul a dispărut.
Mulțimea, după inundații, a intrat în noroi
Ceea ce era în sufletul ei a înflorit.
Și despre chinul lung
Cum a reușit să o salveze?
Durerea, o durere furioasă de amărăciune,
Durere fără bucurie și fără lacrimi!
Oh, cât de moarte ne place,
Ca și în orbirea sălbatică a pasiunilor
Cu toții suntem cu adevărat ruinați,
Ce inima noastră dragă!
De mai multe ori ai auzit confesiuni.
De mai multe ori ați auzit confesiuni:
"Nu sunt vrednic de dragostea ta."
Să fie creația mea -
Dar cât de sărac sunt înainte de ea.
Înainte de dragostea ta
Mă doare să-mi amintesc -
Permanent, tăcut, respectabil
Și eu te închin.
Când, uneori, atât de delicat,
Cu o asemenea credință și rugăciune
În mod involuntar, tind să genunchi
Înainte de dragul leagăn,
Unde ea doarme - nașterea ta -
Cherubul tău necontestat, -
Înțelege și tu ești umilința mea
În inima celor care te iubesc.
Ce te-ai rugat cu dragoste
Ce te-ai rugat cu dragoste,
Ce, ca un lucru sfânt,
Soarta agitatiei umane
M-am trădat într-o mustrare.
Mulțimea a intrat, mulțimea a intrat.
În sanctuarul sufletului tău,
Și nu ai putut să-ți fie rușine
Și tainele și sacrificiile pe care le are la dispoziție.
Ah, dacă aripile vii
Sufletul care plutește deasupra mulțimii,
Ea a fost salvată de violență
Nemulțumirea vulgarității omului!