Exprimând condoleanțe în scrisoare, evitați expresiile standard fără chip și ștampilate. Într-un astfel de moment, orice falsă este insultătoare în dublu, atât pentru rudele îndurerate, cât și pentru memoria celui decedat. Dacă discursul tău nu se caracterizează prin expresii și patosuri înalte, nu le scrie în scrisoarea ta.
Pentru ca limba dvs. scrisă să nu pară uscată și lipsită de putere, folosiți narațiunea narativă. Această tehnică nu necesită epitete puternice, metafore luminoase, dar pare foarte expresivă datorită dezvoltării bine alese a acțiunilor. Dar rețineți că este întotdeauna dificil pentru cei dragi să se împace cu pierderea persoanei lor natale. Prin urmare, subiectul discursului tău nu este un prezent grav și sumbru, ci un trecut luminos și fericit, în care decedatul este încă în viață. De exemplu: "Îmi amintesc acea zi când m-am întâlnit cu fratele meu mai mare, mi-a părut imediat o persoană sinceră și deschisă și în toți următorii zece ani de prietenie am admirat bunătatea, mila și decența lui".
Apoi, descrie un caz din trecutul tău comun. Este posibil ca nativul să nu știe această poveste. Și vor fi de două ori bucuroși să audă noi comentarii măgulitoare despre persoana pe care o iubesc, o iubesc și o va iubi întotdeauna.
Dacă știți că una dintre rude nu se poate recupera de la înmormântare, plângând în mod constant, sugerați că decedatul de la acest lucru este mai rău. Dar nu scrieți-o în numele vostru, ci furnizați această informație indirect, referindu-se la predicarea clericului, a literaturii religioase. În creștinism, există într-adevăr o opinie conform căreia tantrami de lacrimi excesive și în creștere duc suferința pe cei decedați.
La sfârșitul scrisorii dvs., nu scrieți astfel de fraze teribile, cum ar fi "viața merge mai departe", "ce putem face, vom fi cu toții acolo", etc. Aceste cuvinte nu numai că vă vor mângâia rudele, ci vă vor expune într-o lumină foarte rea. În schimb, spuneți că decedatul va trăi mereu în sufletul celor care îl iubeau și că erau mulți astfel de oameni.