Monologul poligrafului
Kruglova Svetlana Lvovna, student postuniversitar la Departamentul de Filologie Engleză al YaGPU
Dacă o persoană vorbește și are un feedback, adică o reacție la ceea ce vorbește, atunci avem o formă de vorbire dialogică sau polilonică. "Dialogul, discursul dialogic - o formă de vorbire orală, o conversație între două persoane, comunicarea verbală prin schimbul de indicii" [3]. Un polilog, un discurs lustruit este o conversație între trei sau mai mulți interlocutori. Indiciile lor, precum și dialogul, sunt unite printr-o temă comună.
Unii cercetători reduc vorbirea polifonică la una dialogică. Între timp, la discursul nostru certificat de eliminare polylogical (ficțiune, radio și televiziune) spun că polylogical are o serie de proprietăți care nu pot fi reduse la un dialogic.
Dialogul și polilogul sunt contraste cu monologul; dar între aceste două forme de exprimare acolo și legături în procesul de dialog sau polylogue pot fi observate și monologul, atunci când se realizează o inițiativă conversație este un participant. În acest caz, alți participanți se transformă în ascultători. Astfel, dialogul descompune în monologuri și polylogue - pe dialog, care este, orice comunicare trece prin monologuri, prin componente de vorbire individuale ale acestei comunități lingvistice. Dialogul și discursul pollactic rămân suma monologilor, deoarece vorbirea în aceste forme de comunicare rămâne individuală, deoarece fiecare persoană este individuală și unică.
Comunicarea, ca aspect important al activității umane, presupune colectivitatea. Dialogul și polilogul putem numi forme colective de comunicare: dialog - comunicare bidirecțională, polilog - comunicare multilaterală. Dar comunicarea poate fi unilaterală, monologică.
Structura compozițională a dialogului și polylogue sunt neclare și armonie datorită faptului că, pentru a crea un eforturile de comunicare comune ale mai multor persoane implicate în comunicare; acest fapt impune o anumită amprentă asupra naturii utilizării mijloacelor lingvistice în dialog și polilog. Acestea se caracterizează prin legături contor sau posibile, în timp ce pentru monolog - conectare sau cumulativ. În plus, dialogul și polilistul se caracterizează prin utilizarea unor forme speciale de setare comunicativă care servesc comunicării lingvistice [5]. În consecință, fiind împărțită între doi sau mai mulți comunicatori, subiectul dialogului diferă brusc de tema pronunțării monologice. Tema dialogului și a polilogului are o mare dinamism, activitate, în timp ce declarația monologică este mai completă, închisă în planul semantic [6].
Formele de comunicare monolo- gice și colective diferă în sfera de utilizare. Situațiile de bază de comunicare a discursului monologic sunt sfera artei, discursul oratoric, comunicarea la televiziune și radio, situația învățării (discursul profesorului în sala de clasă). Foarte rar vorbirea monologică apare în comunicarea de zi cu zi. În ceea ce privește formele colective de comunicare - dialog și polilog - ele sunt larg răspândite în comunicarea de zi cu zi și în ficțiune.
Dialogul și polilogul diferă de monolog și de esența dialogului