"Leaf" a fost scris în 1841. Poemul, într-o oarecare măsură, seamănă cu un basm. Actorii principali sunt o frunză și o chinara frumoasă. Dacă citiți cu atenție poezia, atunci vine realizarea că frunza este Lermontov însuși. Poetul sa identificat de mai multe ori cu natura și cu obiecte inanimate animate. Aici expune frunza ca ființă vie.
El spune că frunza de stejar este un exil, o furtună îl conduce spre sud. Lermontov a fost condus, de asemenea, spre sud, spre Caucaz. Acolo a fost în exil, unde și-a dorit patria și prietenii. Leaf-ul întâlnește o frumoasă tavernă de mare lângă mare, cu frunze verde proaspete. Frunza de stejar uscată și galben îi cere să-l adăpostească și să se ascundă de soarele aprins. În schimb, promite să îi spună multe povestiri despre rătăcirile sale. Dar copacul îl respinge și îl îndepărtează, arătând că nu are niciun loc printre frunzele sale verzi.
Lermontov a vrut, de asemenea, să găsească un adăpost în Caucaz, dar el nu a fost acceptat. La domiciliu, poetul avea admiratori și asociați, dar în Caucaz nimeni nu are nevoie de creativitatea sa, există o altă mentalitate. Lermontov sa simțit singur și neînțelegător, era străin pentru localnici. El a fost perceput ca un străin, nedemn de atenție. El, ca și frunza de stejar, a fost lăsat singur, toți persecutați.
Există cinci stanzuri în poezie, numai ultima stanză este o octavă, restul sunt cvinteze. Dimensiunea lucrării poate fi definită ca amfibrahiu. Poetul folosea rima feminină, iar în ceea ce privește rima, aici este cruce și adiacentă. Poezia abundă cu mijloace artistice: epitete, metafore și avatare. Lermontov, în lucrarea ulterioară, a atins aspectele legate de ființă, sensul vieții și singurătatea umană. O frunză este un simbol al unui spirit care nu este respingător și persecutat de toți.