Continuitatea generațiilor, ca proces educațional.
Dezvoltarea spirituală și morală a copiilor și a tinerilor, pregătirea lor pentru viața independentă, este cea mai importantă sarcină a societății și a statului. Conducătorul acestor sarcini cele mai importante este școala, unde copiii din clasele primare încep să absoarbă orientările și prioritățile vitale.
Principalele sfere ale vieții pentru o persoană în creștere, în care un proces continuu de formare spirituală și morală a personalității sale este familia, Biserica și sistemul educațional. În aceste domenii, este dificil să se intersecteze tradițiile de stat, naționale, naționale și religioase. În practica și teoria pedagogică, problemele formării spirituale și morale a personalității în fiecare sferă a activității vieții sunt pe deplin luate în considerare. În practică, principalele contradicții apar în trecerea de la o sferă la alta sau în interacțiunea acestor sfere. Contradicțiile, care duc adesea la conflicte, sunt asociate cu stabilirea de obiective pentru procesul educațional, conținutul acestuia, metodele folosite și așa mai departe.
Orice persoană cu o conștiință patriotică dezvoltată, care iubește patriei lor și care se ocupă de bunăstarea și prosperitatea sa, în primul rând, se îngrijește de trecerea valorilor de bază ale culturii naționale la generațiile viitoare. Este o pedagogie care îndeplinește rolul principal al transferului de cunoștințe, aptitudini, valori, experiența muncii și a activității creatoare, experiența vieții spirituale, caracteristică precis unei culturi date, pentru o anumită civilizație. Pentru ca societatea să supraviețuiască și să-și păstreze cultura unică, trebuie să existe un transfer al acelor valori spirituale, valoroase pe care societatea a stat de sute de ani. Principalul, fundamental în interpretarea istorică și pedagogică a culturii noastre este prioritatea educației față de cunoaștere în domeniul educației. Actuala criză mondială, nu o criză a cunoașterii sau a tehnologiei, ci o criză a moralității.
În prezent, interesul pentru istoria familiei și a genului său crește considerabil. Sunt descoperite noi direcții promițătoare pentru studierea istoriei nobilimii, a clasei comercianților, a clerului, a inteligenței și a antreprenoriatului. Cunoașterea istoriei familiei este baza succesiunii generațiilor și atitudinii atente față de patrimoniul cultural. Dimpotrivă, uitarea strămoșilor conduce, în mod inevitabil, la imoralitate, umilire a demnității, la atitudinea barbară față de valorile istorice și spirituale și morale. Este foarte important ca în cadrul școlii cadrele didactice să lucreze cu fiecare familie, să desfășoare o educație parentală, pentru a explica importanța tradițiilor familiale. Continuitatea generațiilor trebuie să fie nu numai într-un sens social larg, ci și în fiecare familie, astfel încât părinții să-și asume responsabilitatea pentru creșterea copiilor, iar copiii la rândul lor să nu-și uite părinții.
