În același timp, dezvoltarea tehnologiei armelor, pe de o parte, și procesele de globalizare a economiei, pe de altă parte, a dus la sfârșitul secolului al XX-lea la faptul că, chiar și securitatea statului, devine din ce în ce mai mult o chestiune de natură militară-politică într-o problemă pur economică.
Astfel, unificarea politică a diferitelor state rezultă din tendințele naturale ale consolidării puterii de stat, întărirea potențialului economic, militar și politic al unei societăți. La un moment dat, formarea aproape a tuturor federațiilor occidentale clasice a fost un proces de tranziție de la statele mai puțin centralizate sau chiar independente la cele mai centralizate, ceea ce nu excludea folosirea principiului federalismului în organizarea lor.
Cu toate acestea, această teză ridică o întrebare complet logică. Dacă un stat mai centralizat înseamnă eficiența sa mai mare în realizarea propriilor sale funcții, atunci statul unitar este chiar mai eficace decât statul federal și federalizarea în perspectiva istorică poate fi văzută ca un pas spre unitatea unitară completă a statelor? Cu alte cuvinte, dacă federația este bună cu unitatea ei, nu înseamnă că un stat unitar se caracterizează printr-un grad mai mare de unitate politică, ceea ce înseamnă că este și mai bine? [22, p. 34]
Cred că la această întrebare nu se poate răspunde pozitiv. Existența unui singur stat centralizat nu înseamnă că organizarea sa trebuie neapărat limitată la o formă unitară, deoarece forma federală nu contravine posibilității centralizării puterii de stat. Majoritatea federațiilor clasice - SUA, Germania - au un grad ridicat de centralizare, care cu greu poate fi estimată ca o tendință de "consolidare a fundațiilor unitare ale statului" [11, p. 27].