eu
Pădurea subțire a fost coborâtă în apă sub o rădăcină groasă, amestecând de la fiecare mișcare a valului.
Fata a prins păstrăv.
Stătea nemișcată pe o piatră, iar râul îi zgomotea. Ochii ei au fost coborâți. Dar privirea lor, obosită cu o strălucire împrăștiată peste tot în apă, nu era fixată. De multe ori îl luă la o parte și se repezi în depărtare, unde munții abrupți, umbriți de pădure, se aflau deasupra râului.
Aerul era încă luminos, iar cerul, înghesuiți de munți, părea printre ei un câmp, ușor iluminat de apusul soarelui.
Dar nici acest aer, cunoscut de ea din primele zile de viață, nici acest cer nu a atras-o acum.
Cu ochii largi, ea privea apa care curgea mereu, încercând să-și imagineze în imaginația ei regiunile necunoscute unde și de unde râia râia. Vroia să vadă alte țări, o lume diferită, cum ar fi un câine dingo australian. Apoi a vrut să fie un pilot și încă cântă puțin.
Și ea a cântat. La început e liniște, apoi mai tare.
Avea o voce frumoasă pentru auzul ei. Dar era gol în jur. Doar un șobolan de apă, înspăimântat de sunetul cântecului, aproape sa aruncat aproape de rădăcină și a înotat la stuf, tragând o trestie verde în gaura ei. Țesutul era lung și șobolanul se lucra în zadar, incapabil să-l tragă prin iarba groasă a râului.
Fata privea șobolanul cu milă și se opri din cântat. Apoi sa sculat și a scos lemnul din apă.
De la bătaia mâinii, șobolanul înțepa în trestie, iar păstrăvul întunecat, încă în picioare nemișcat pe un flux de lumină, sări și intra în adâncuri.
Fata a fost lăsată singură. Ea aruncă o privire spre soarele care era deja aproape de apus și se înclină spre vârful muntelui de molid. Și, deși era deja târziu, fata nu se grăbea să plece. Se întoarse încet pe piatră și se îndreptă fără rost pe potecă, unde o pădure înaltă coborî spre ea de-a lungul pantei blânde a muntelui.
Ea a intrat cu îndrăzneală.
Zgomotul apei care circula între rîndurile de pietre rămăsese în spatele ei, iar în fața ei exista o tăcere.
Și în această tăcere veche, ea a auzit brusc sunetul unui cuptor de pionierat. Se îndreptă de-a lungul poienii, unde, fără să-și zdruncină ramurile, brazii bătrâni s-au ridicat și au suflat în urechi, amintindu-i că era necesar să se grăbească.
Cu toate acestea, fata nu a făcut nici un pas. După ce a rotunjit o mlaștină rotundă, unde lăcustele galbene au crescut, ea sa aplecat și a săpat câteva flori de pământ de la pământ, împreună cu rădăcini. Mâinile erau deja pline, când în spatele lui era un zgomot liniștit de pași și o voce care-i zisea cu voce tare numele:
- Tanya!
Se întoarse. La poală, aproape de mormanul înalt de furnici, băiatul lui Nanka din Filka se ridică și o făcu semn cu mâna. Se apropie, privindu-l cu un aspect prietenos.
Aproape de Filka pe un ciocan mare, a văzut un bowler plin de vierme. Și însuși Filh, cu un cuțit de vânătoare îngust, din oțelul Yakut, curăța din coajă o tijă proaspătă de mesteacăn.
- Nu auzi cornul? El a întrebat. - De ce nu te grăbești?
Ea a răspuns:
- Astăzi este ziua părintească. Mama mea nu poate veni - este la spital la locul de muncă - și nimeni nu mă așteaptă în tabără. Și de ce nu te grăbești? Adăugă cu un zâmbet.
"Astăzi este ziua părintească", a răspuns el, la fel cum a făcut-o, "și tatăl meu a venit la mine din lagăr, m-am dus să-l văd la dealurile de molid".
- L-ai escortat deja? E departe.
- Nu, răspunse Filka cu demnitate. "De ce să-l însoțesc dacă rămâne lângă tabăra noastră lângă râu?" Am scăldat pentru Big Stones și m-am dus să te caut. Te-am auzit cântând cu voce tare.
Fetița sa uitat la el și a râs. Fața întunecată a lui Filka se întuneca și mai mult.
"Dar dacă nu vă grăbiți nicăieri", a spus el, "vom sta puțin aici". Îți voi cumpăra un suc de furnică.
- M-ai tratat deja la dimineața cu pește crud.
- Da, dar a fost un pește, și asta e altceva. Încearcă! A spus Filka, și-și aruncă toiagul în mijlocul mormântului de furnici.
Și, îndoind-o împreună, au așteptat puțin până când ramura subțire, curățată de coajă, era acoperită complet de furnici. Apoi, Filka le-a lustruit, făcând ușor o ramură pe cedru și le-a arătat lui Tanya. Picături de acid formic au fost vizibile pe alburnul strălucitor. A lins și la lăsat pe Tanya să încerce. Și ea a lins și a spus:
- E foarte gustos. Întotdeauna am iubit sucul de furnică.
Continuă și Filka se îndreptă cu ea, nu cu un pas în spatele ei.
Ei tăceau. Tanya - pentru că a iubit să gândească puțin din toate lucrurile și să tacă când a intrat în această pădure tăcută. Și Filka nu a vrut să vorbească despre o mizerie atât de pură ca sucul de furnici. Cu toate acestea, numai sucul se putea extrage.
Au trecut prin toată curățenia, fără să-și spună un cuvânt unii pe alții și s-au dus la partea opusă a muntelui. Și aici, foarte aproape, sub o groapă de piatră, toți aceștia, în același râu, fără pneuri de a se grăbi spre mare, au văzut tabăra lor - corturi spațioase, stând pe o curte în ordine.
Din tabără a venit un zgomot. Adulții trebuie să fi plecat deja acasă și doar copiii au rufat. Dar vocile lor erau atât de puternice încât aici, sus, în mijlocul tăcerii pietrelor încrețite, Tanya părea că undeva departe, pădurea se zgâlțâia și se învârtea.
"Dar ele sunt deja construite pe linie", a spus ea. - Ar trebui, Filka, să vii la tabără înaintea mea, pentru că nu vor râde de noi, că adunăm atât de des?
- Asta nu ar fi trebuit să spună - gândi cu resentimente amare Filka.
Și, apucându-se de stratul tenac de pandantiv care părea deasupra prăpastiei, el a sărit pe poteca atât de departe încât Tanya sa speriat.
Dar el nu sa rupt. Și Tanya sa grăbit să alerge de-a lungul unei alte căi, între pădurile joase, crescând încremenit pe pietre ...
Calea a condus-o spre un drum care, ca un râu, a ieșit din pădure și, ca un râu, a strălucit în ochii ei cu pietrele și molozurile ei și a sunat un autobuz lung plin de oameni. Adulții au părăsit tabăra din oraș.
Autobuzul a condus. Dar fata nu se uita la roțile lui, nu se uita la ferestrele lui; ea nu se aștepta să vadă nici una dintre rudele sale în ea.
A traversat drumul și a fugit în lagăr, sărind cu ușurință șanțurile și hummock-urile, deoarece era agilă.
Copiii au salutat-o cu un strigăt. Steagul de pe stâlp a făcut-o drept în față. Stătea în rândul ei, făcând flori pe pământ.
Conducătorul Kostya a fluturat ochii și a spus:
- Tanya Sabaneyeva, este timpul să devenim un conducător. Atenție! On-mare-in ravnyays! Simțiți cotul vecinului.
Tanya și-a întins coatele mai largi, gândindu-se în același timp: "Este bine dacă ai prieteni în dreapta ta. E bine dacă sunt în stânga. E bine dacă sunt acolo și acolo. "
Întorcându-și capul spre dreapta, Tanya la văzut pe Filka. După scăldat, fața îi strălucea ca o piatră, iar cravată era întunecată cu apă.
Și consilierul ia spus:
- Filka, ce fel de pionier sunteți, de fiecare dată când faci o cravată de la cravată. Nu minți, nu minți, te rog! Știu totul singur. Stai, o să vorbesc serios cu tatăl tău.
- Poor Filka, spuse Tanya, nu are noroc astăzi.
Se uită tot timpul la dreapta. La stânga nu arăta. În primul rând, pentru că nu era în conformitate cu regulile și, în al doilea rând, pentru că era o femeie groasă Zhenya, pe care ea nu o prefera altora.
Ah, această tabără, unde și-a petrecut vara pentru al cincilea an consecutiv! Pentru un motiv oarecare astăzi, părea mai puțin vesel pentru ea decât înainte. Dar întotdeauna ea a fost atât de îndrăgită să se trezească în cort în zori, când roua picură din spini subțiri ai murelei! Iubea sunetul unui corn în pădure, răcnind ca un caprior, înțeparea copanelor, a sucului acru și a cântecelor de foc, pe care a reușit să o reproducă cel mai bine în detașament.
Ce sa întâmplat astăzi? Acest râu a alergat spre mare, aruncând aceste gânduri ciudate asupra ei? Cu ce premoniție vagă ea o privea! Unde a vrut să meargă? De ce avea nevoie de un câine dingo australian? De ce ar face-o? Sau doar își lasă copilăria? Cine știe când a dispărut!
Tanya a fost surprinsă să se gândească la asta, stând încă pe conducător, și sa gândit mai târziu, așezat în cortul pentru cină. Și numai la un incendiu care i-a fost obligat să se dizolve, ea sa luat în brațe sau în mână.
A adus din pădure o mesteacănță subțire, a uscat pe pământ după furtună și a pus-o în mijlocul focului și, în jurul ei, a răspândit cu ardoare focul.
Filka a săpat-o înăuntru și a așteptat până când ramurile au fost ridicate.
Și mesteacanul a ars fără scânteiere, dar cu un zgomot mic, înconjurat de toate laturile de amurg.
Copiii de la alte legături au venit să admită focul. A venit consilierul Kostya, un doctor cu un cap ras, și chiar șeful taberei. El le-a întrebat de ce nu au cântat și nu au jucat, deoarece aveau un foc atât de frumos.
Copiii au cântat un cântec, apoi altul.
Și Tanya nu voia să cânte.
Ca și înainte, ea sa uitat la foc cu ochi larg deschise, de asemenea, mereu mobil și în mod constant înclinându-se în sus. Și el, și el a făcut un zgomot despre ceva, aruncând pe sufletul său vag teme.
Filka, care nu a putut să-i vadă tristă, ia adus la foc aruncătorul său cu afine, dorea să o facă pe plac cu cei câțiva. El a tratat toți tovarășii prin legătura, dar Tanya a ales cele mai mari fructe de pădure. Erau copți și răcoroși, iar Tanya îi mânca cu plăcere. Și Filka, văzând-o din nou veselă, începu să vorbească despre urși, pentru că tatăl său era vânător. Și cine altcineva putea să vorbească atât de bine despre ei.
Dar Tanya îl întrerupse.
"M-am născut aici, în această regiune și în acest oraș, și n-am mai fost niciodată în altă parte", a spus ea, "dar întotdeauna m-am întrebat de ce vorbesc atât de mult despre urși. În mod constant despre urși ...
"Pentru că există multă taiga în jurul taigii și sunt mulți urși în taiga", răspunse fatăi grase Zhenya, care nu avea imaginație, dar care știa cum să găsească motivul potrivit.
Tanya se uită la ea cu grijă și o întrebă pe Filka dacă ar putea spune ceva despre câinele dingo australian.
1 2 3 4