Proprietatea a fost inițial conectată la pământ. În consecință, proprietatea inițială nu este altceva decât relația omului cu pământul, adică cu condițiile naturale, cu condițiile de producție și nu cu produsele finite. Aici, omul acționează ca producător și proprietar al mijloacelor de producție. Și numai ca urmare a producției de bunuri materiale, o persoană are posibilitatea să atribuie rezultatele producției. Deoarece producția de bunuri materiale este efectuată de către oamenii în comun, însușirea rezultatelor producției are loc în cadrul relațiilor economice esențiale dintre oameni.
Proprietatea exprimă dreptul exclusiv al subiectului de a folosi lucrul. Subiecții de proprietate sunt persoane individuale, grupuri de indivizi, comunități de diferite nivele, stat, popor.
Astfel, în prima aproximare, proprietatea este o relație între oameni cu privire la folosirea bunurilor materiale și spirituale și condițiile pentru producerea lor sau o modalitate socială determinată istoric de a însuși bunurile.
Proprietatea ca relație economică se formează la începutul înființării societății umane. În modul vechi de producție, constrângerea non-economică sa bazat pe proprietatea sclavului - producătorul direct; în condițiile modei asiatice de producție - pe dreptul de proprietate asupra pământului; în perioada feudalismului - asupra dreptului de proprietate asupra unei persoane și a terenului simultan. Constrângerea economică la locul de muncă provine din proprietatea asupra condițiilor de producție sau a proprietății capitalului.
Proprietatea este atitudinea de însușire (alienare) a mijloacelor de producție și a bogăției materiale create cu ajutorul lor în procesul de producție, distribuție, schimb și consum.
Deoarece limba nu poate fi produsul unui singur om, deoarece nu are pe cine să vorbească, la fel cum proprietatea unei persoane izolate este lipsită de sens ca o categorie economică. Proprietatea nu este o proprietate naturală, ci o proprietate socială a unui lucru.
Drepturile de proprietate 1. Dreptul de proprietate, (drept exclusiv, exclusiv asupra unui obiect); 2. Dreptul de utilizare (dreptul de utilizare a proprietarului obiectului la discreția proprietarului); 3. Dreptul de a gestiona sau de a dispune obiectul (dreptul de a decide asupra obiectivelor, a procedurii de operare și a utilizării acesteia); 4. Dreptul la venituri din utilizarea facilității; 5. Dreptul de a înstrăina, consuma, modifica sau distruge un obiect; 6 Dreptul de a transfera un obiect în moștenire, donație; 8. Dreptul la posesia perpetuă a obiectului;