1.2. Literatură cinematografică
La începutul secolului al XX-lea, tendința de sinteză a diferitelor tipuri de artă este în mod special accentuată, care se datorează în mare măsură apariției cinematografiei. Noua formă de artă, în dinamismul și expresivitatea ei, era în concordanță cu epoca și aproape imediat a găsit un răspuns în literatură. Cinematografia ca formă de artă sintetică cu figurile și traseele sale retorice, cu trăsăturile sale tehnice, a influențat foarte mult procesul literar al secolului XX.
EV și Tortunova 33 nota IA lui Michael că cinematograful încă de la începuturile sale a căutat să se stabilească în drepturile pe care le este arta si nu tehnologia, ceea ce l-au determinat să apeleze la literatura de specialitate cu scopul de a fondurilor de împrumut și stilul narativ. Astfel, căutarea pentru complotul care se mișcă pentru primele filme coincide cu căutarea cinematografului de către cinematograf.
Timp de peste o sută de ani de cinematografie și literatura sunt într-un dialog creativ constant și au un impact semnificativ asupra dezvoltării artei adversarului potențial creativ. Indiferent dacă coexistența lor a fost "pașnică" sau nu, nu poate fi negat că această influență reciprocă a adus roadele sale interesante. Unul dintre aceste rezultate a fost „cinematică literar“ în forma sa actuală - în literatura de specialitate, nu numai pe deplin conștient de prezența și influența artei-rivale și își dă seama că este o influență în textura verbală, dar de multe ori comise de scriitori, scenariști și scriitori-directori.
EE Ovcharova 34 scrie că dezvoltarea rapidă a cinematografiei și intrarea ei reușită în familia artelor se datorează percepției principiilor narațiunii literare și înregistrării viziunilor poetice. Iar la scurt timp după nașterea cinematografiei există un fenomen asemănător cinematografiei literare.
"Cinematografia literară este un stil special de proză artistică, format sub influența esteticii cinematografiei" 35.
Fenomenul "cinematografiei literare" este interpretat în mod diferit de către cercetători și critici: deseori identifică vizibilitatea literaturii sau a descrierilor verbale ale tehnicilor cinematografice și timbrelor.
Se crede că fenomenul cinematografiei literare este un fenomen caracteristic exclusiv secolului al XX-lea - epoca progresului tehnologic și, ca rezultat, apariția unor noi tipuri de arte.
Natura sintetică a acestor arte a devenit în multe feluri crucială pentru întreaga dezvoltare artistică a omenirii în ultimul secol. Arta cinematografică este rezultatul unui proces complex de interacțiune între literatură și cinematografie, fiecare componentă contribuind la întregul sintetic. Sinteza literaturii și a cinematografului se datorează tendințelor generale ale dezvoltării culturale asociate cu creșterea fluxului de informații și ritmul în creștere al vieții moderne.
Într-un moment în care literatura începe să imite aceste trăsături ale cinematografului - adică împrumută un cod cinematografic - devine "cinematică". Cu toate acestea, procesul de împrumut are o natură indirectă complexă, deoarece sistemele funcționează cu diferite semne prin natură: literatura utilizează semne de caracter, iar cinematograful folosește semne icoane. Avantajul literaturii, prin urmare, este o capacitate mai mare de asociere și conotație: semantica unui cuvânt poate depăși semnificația sa denotativă. Avantajul cinematografiei, dimpotrivă, este denotativitatea ei finală, capacitatea de a arăta lucrurile așa cum sunt ele.
Adaptarea mijloacelor expresive ale cinematografiei pentru ei înșiși, literatura este obligată în mod inevitabil să le manipuleze și să le modifice. Deci, pentru a reda realismul fotografic, preferința va fi acordată unităților cu un potențial ridicat de a crea imagini izbitoare vizual. Astfel de unități pot fi substantive specifice care denotă obiecte, însoțite de unul sau mai multe adjective în funcția atributivă. Destul de des numele vor fi numele propriu-zis, în special toponimele, precum și termenii corespunzători complotului (pentru a conferi textului un caracter spațial mai pronunțat și un efect documentar).
Cu toate acestea, aceste caracteristici nu este suficient, astfel încât să putem fi cu încredere numit acest lucru sau că textul literar „cinematografic“: la structura specială a textului, există o diviziune specială a acesteia în sens în „cinematice“ bucăți sens.
Unitatea de bază a acestui text este numit compozit, sau „unitate de organizare a textului lansat de punctuație-grafic, din cauza semnificației sale de compoziție, volumul care se datorează participării la punerea în aplicare a diferitelor funcții compozite:. Punct de expresie de vedere, imaginea timpului artistic, dimensiunea planului și altele“ 41