Acasă | Despre noi | feedback-ul
Limba rusă modernă (ca orice altă limbă) are două soiuri principale funcționale: limbajul literar și limbajul plin de viață.
Vorbind vorbitori de limbă maternă, reprezentanți ai fiecărei naționalități sau naționalități, de la copilărie. Limba literară, legile și normele ei sunt învățate în timpul formării unei persoane: predarea la domiciliu, la școală, la institut, comunicarea cu persoanele care vorbesc limba literară, citirea literaturii de diferite tipuri și genuri.
Există multe definiții ale conceptului de "limbaj literar". Totuși, până acum, cea mai completă este definiția propusă de V.V. Vinogradov (în 1967):“... limba literară - limba documentelor oficiale-business, școală, scris, comunicarea de zi cu zi, știință, jurnalism, literatura, toate formele de cultură, exprimată în formă verbală, de multe ori în scris, dar uneori orală ... ".
Limbajul literar este o formă a existenței istorice a limbii naționale, acceptată de purtători ca exemplară. Există câteva caracteristici ale limbajului literar:
Semne ale limbajului literar: - prelucrare; - prezența formelor orale și scrise; - prezența stilurilor funcționale; - variabilitatea unităților lingvistice; - normativitate; - codificare.
Politicieni, oameni de știință, figuri culturale și de artă, jurnaliști, lucrători de radio și televiziune participă la prelucrarea limbajului literar rus, îmbunătățirea acestuia.
O altă trăsătură distinctivă a limbii literare - pentru form.V în scris și oral, în funcție de situația de vorbire dominantă, probleme de comunicare, limba materiale eșantion de vorbire scrisă și vorbită devine o carte, sau de conversație în natură. Discursul cărții servește sferelor politice, legislative și științifice ale comunicării. Vorbind la reuniuni corespunzătoare, reuniuni, aniversari, conversații private semi-oficiale, în familie și în mediul de uz casnic.
Trăsătura limbajului literar este prezența unor stiluri funcționale. Stil - un fel de limbă care servește un aspect al vieții sociale. Se numește funcțional, deoarece îndeplinește în fiecare caz o funcție specifică în societate.
Fiecare stil este caracterizat de scopul comunicării, un set de instrumente de limbă, genurile în care există.
Variabilitatea unităților lingvistice, bogăția și diversitatea sinonimiei lexico-frazeologice și gramaticale reprezintă o trăsătură distinctivă a limbajului literar.
Normativitatea limbajului literar este exprimată prin respectarea normelor lingvistice. Există norme pentru vorbirea orală și scrisă.
Codificarea limbajului literar este sistematizarea și clasificarea activității lingvistice și de vorbire. Codificarea este fixarea în dicționare a regulilor fonetice, ortopedice, lexicale, ortografice, gramaticale, stilistice (vorbire).
În limba literară este strâns legată de conceptul de exprimare. Capacitatea de a exprima precis și clar gândurile lor, să vorbească în mod corect, capacitatea de a atrage nu numai atenția discursului său, dar impactul asupra publicului, posesia culturii vorbirii - un fel de caracteristică de fitness profesionale pentru persoane de diferite profesii: diplomați, avocați, politicieni, profesori, lucrători de radio și televiziune, ingineri.
Conceptul unei culturi de vorbire include:
Cultură de vorbire conține trei componente:
Normativ - stăpânirea normelor limbajului literar în formele sale orale și scrise. Comunicativ - capacitatea de a alege și organiza unelte lingvistice care, într-o situație de comunicare specifică, contribuie la realizarea obiectivelor de comunicare. Etica - respectarea eticii comunicării.
Cultura de vorbire este, în primul rând, corectitudinea cuvântului, adică respectarea normelor limbajului literar, care sunt percepute de către transportatorii săi ca model. Norma lingvistică este conceptul central al culturii de vorbire, iar aspectul normativ este considerat unul dintre cele mai importante. Cunoașterea normelor lingvistice implică posibilitatea găsirii unei noi forme de limbă pentru exprimarea conținutului concret în fiecare situație reală de comunicare a vorbirii.
Cultură de vorbire dezvoltă abilitățile de selecție și de utilizare a mijloacelor lingvistice în procesul de comunicare verbală, ajută la formarea unei atitudini conștiente de utilizarea lor în practica de vorbire, în conformitate cu sarcinile de comunicare. Alegerea instrumentelor lingvistice necesare pentru acest scop constituie baza aspectului comunicativ al culturii de vorbire.