VADIM KALASHOV
BLACK WOLF
tratează Word și schilozi, ea iubește și urăște, ridică până la cer, și aruncat în abis, dar toate cuvintele se năruie ca Yurt nisip atunci când se va deplasa dincolo de Carul timpului. Nici unul dintre voi nu-și amintește de timpul când chariotul persan a trecut prin stepele noastre. Și îmi amintesc. Doi secerători ascuțiți se aflau pe roțile lor, iar acești secerători își cosauau războinicii, ca un grâu țesut-uruș. Chariotul și-a strâns recolta sângeroasă și sa întors. Dar soldații supraviețuitori s-au strecurat până la parcarea lor noaptea și au zguduit secerătorii.
Deschide-ți sufletul, fiul unui nomad, și pune-mi cuvintele în inima mea. Dar nu voi vorbi astăzi despre cuvinte mari, ci despre afacerile mici. Nu ascultați ce spun eroii din povestea mea, ci uitați-vă ce fac ei. Căci un cuvânt poate minți, dar faptele nu mint. Deci, curgeți-mi apă curată, fiul unui nomad și adăugați lemn de foc uscat la foc, pentru că încep.
În India îndepărtat se spune că numele său era Ankur, Farsi spune că Umwek, în țările arabilor el a fost numit Lomar, și Uruses - prin numele ciudat al Ustink. Dar străbunicul meu a spus că această poveste a început în plimbările noastre. Numele eroului legendei mele, cunoscut de tatăl și mama sa, a rămas necunoscut pentru noi și pentru duhurile rele, dar în nomadul său nativ pentru picioarele rapide și salturile lungi a fost numit Jayran ...
Jayran a fluturat un salt peste Batyr căzut și continuă. Restul băieți a alergat după el, dar nici unul dintre ei să țină pasul cu cei a căror porecla este în consonanță cu numele de cea mai rapidă stepă fiară, unul al cărui corp flexibil, nu va fi capabil să depășească orice Saiga cârn, nici Kulan eared. În același mod, niciun băiat călător nu va depăși vreodată pe Jayran din clanul Tanigey dacă nu vrea.
Acum Tanigey-aga, cel mai vechi om bun, ma uit la nepotul său se joace cu acel zâmbet care poate fi văzut doar pe fața omului cu părul alb vechi, corpul de a se respecta foc, iar sufletul - în evenimentele din copilărie viermănos. Fiule Tanigey-agi și tatăl lui Jayran, deși nemulțumiți, dar în prezența conducătorului familiei nu îndrăznește să-și exprime furia.
Jayran iubește un bunic afectuos și iertător, dar tatăl său nu o face. Tatăl este sever și uneori crud. Picioarele rapide și dispunerea veselă a fiului său nu-i plac sufletul.
- Picioarele unui nomad sunt calul lui! Dacă în călătorie, Jayran era la fel de puternic ca în cursă, atunci inima mi-ar plânge cu fericire! adesea ia spus soției sale.
Iar caracterul copilului nu era potrivit lui.
- Un bărbat trebuie să fie tare pe soția și copiii lui, dacă doriți fericire în familie, la inamic, dacă vrea fericire în ocoalele native și prietenilor săi, dacă nu doriți să vă încălzească aproape de șacalilor măgulitoare! - Nici o dată sau de două ori băiatul nu a auzit de tatăl său.
Ei bine, să spunem așa! Bunicul este mai important decât tatăl și, prin urmare, doar stelele fericite strălucesc în cerul vital al unui copil care se mișcă rapid și vesel.
Jayran se bucură de viteză. Bucură-te de joc. Bucură-te de viață. Curând jocul se va termina, iar el se va grabi la foc, va împărtăși o cină cu bunicul și frații săi iubiți. Și apoi Tanigey-aga va împleti barba lungă și va spune legenda tinereții ...
E ciudat, dar ce face un șaman lângă foc? Despre ce vorbește el cu tatăl și bunicul său și de ce mama sa grăbit să iute după cuvintele lui și sa întors de acolo cu o masă delicioasă, dar cu o față umedă.
Jayran nu-i place un șaman. El mereu miroase rău, iar după vizitele în familie timp de trei zile, mâncarea este slabă, iar fețele părinților sunt plictisitoare.
Șamanul vorbește repede și continuă să-și dea degetul la băiat. Băiatul este îngrijorat. Nu au spus spiritele cu totul de la gărzile taberei nomade despre glumă care este cunoscută numai lui Jayran și prietenului său Batyr.
Încercând să audă șoapta adulților, băiatul se oprește și își scoate pălăria. Ce și foloseste Batyr. Un prieten și un tovarăș veșnic în jocuri bate Jayran la pământ, smulge o broască din mână și se îndepărtează.
- Prinde-te, Jairan! strigă el.
Dar Jayranu nu este la meciuri. În timp ce ceilalți copii se alungă după Batyr cu un jelp și chicotei, tovarășul lor îngrijit se îndreaptă spre picioarele lui naturii. Fața tatălui se răspândește într-un zâmbet mulțumit, îi costă să-i vadă pe fiul său cu ritm rapid.
- Jairali! Picioarele tale sunt ca un fulger orbitor sau un vânt de stepă în jocuri distractive, dar sunt piatră de piatră la doi pași de tatăl tău! Vino și pune-ți brațele în jurul meu, fiule. Fiul meu iubit! Fiul meu glorios!
Fața tatălui strălucește cu bucurie, frații de lângă foc nu sunt vizibili și bunicul își coboară capul. Mama zâmbește, dar fața ei este încă udă.
- Ho-ho-ho! Deci acesta este același băiat glorios, Jayran! Ce bărbat frumos! Cât de neagră este ochii, cât de subțire este corpul lui, cum își prăvălește părul gros pe gât! Jur pe steaua de dimineata, nimeni in stepa, chiar si armasarii chansilor, nu are o coama de lux!
Atât tatăl, cât și șamanul râd, dar Jayran nu înțelege: oare păzitorul taberei nomade îl laudă sau doar râde de el? Cel mai probabil a râs. Spune "așa este același băiat glorios", ca și cum ar vedea el pentru prima dată.
Jayran se așează la foc. Tatăl îl îmbrățișează, zgârierea miriște, iar samanul scutură degetele osoase peste obraz, peste foarte frumos păr, chelie, care nu sunt ridicate o mână oricui, și împletească într-o împletitură încă nu permite vârsta proprietarului. Doi bărbați lăudă neobișnuit Jayran, iar o jumătate de femeie cu păr brun poate să scoată doar yurturile de delicatese, ștergându-și ochii cu un tiv.
- De ce plângi? întreabă Jayran.
- Din fericire. Sunt fericit că am un fiu atât de frumos! răspunde ea.
Jayran nu înțelege: cum poți plânge cu fericire? El nu înțelege: de ce se hrănește atât de delicios? Și cel mai important: de ce tatăl și șamanul par să concureze în elocvență, lăudându-l?
- Fiul meu este glorios! El stăpânește calul ca și el, iar în timpul alergării este la fel de bun ca în luptă! spune tatăl.
- Ho-ho-ho! Jur pe laptele mamei, dacă mintea lui este atât de ascuțită, cât de frumoasă este fața, atunci șerpii înțelepți invidiează invidia neagră a fiului tău iubit! - reamintește șamanul.
- Și plâng cu fericire că am un fiu așa de frumos ", se aude vocea surzilor mamei ei.
De ce mințesc. Mulți copii conduc calul mai bine decât el, dar în luptă el este la fel de slăbit ca în spirit, deși îi place să se distreze ... Ce seară ciudată?
Jayran știa că adulții erau oameni ciudați, dar nu știau că într-o zi părinții săi ar merge atât de departe. Un bunic rămâne calm, dar încă nu ridică capul.
Băiatul dorește să-i întrebe pe bunicul său despre motivele comportamentului ciudat al tatălui și al mamei, dar îl avertizează asupra întrebărilor. Tanigey-aga își ridică capul cenușiu, își lovește nepotul pe obraz și în cele din urmă spune același lucru cu fiul:
- Jayran, tu ești cel mai glorios băiat din stepa și sunt mândră că ești nepotul meu!
Băiatul nu înțelege nimic și încearcă să găsească răspunsuri la întrebările sale în ochii bunicului său. Dar bunicul îmi ascunde fața.
De ce fac asta? De ce spun cu voce tare ceea ce se spune de obicei într-o șoaptă, astfel încât spiritele rele nu vor auzi și nu vor să primească un copil atât de bun.
O minciună teribilă se aprinde în creierul băiatului, dar imediat cade în fundul memoriei, când îi este prezentată o băutură uimitoare.
- Acum bea inelul corz, iubita mea cămilă, puteți deja! spune tatăl.
- Ho-ho-ho, jur pe lună plină, desigur că poți! - reamintește șamanul.
- De ce nu? ecoul mamei, ștergându-și fața cu un tiv.
Bunicul tăcut, iar cuvintele restului sunt frumoase, ca și apusul de vară.
Acum Jayranu este clar. Bineînțeles! Tocmai a devenit atât de mare încât a putut bea un cor sonor! O mare persoană este rușine să se teamă de duhurile rele pe care le vânează pentru copiii mici.
Corul diluat, dar totuși în stare de ebrietate se scurge pe bărbatul bărbatului fără bărbie, dar el simte deja că înainte ca fața lui să fie acoperită cu vegetație masculină, mai rămâne puțin timp.