1 lat lat (Ls) este egal cu 100 centimes (santīm leton, plural santīmi, etc.). În circulație au fost monede de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 centimes, 1 și 2 лата; bancnote - 5, 10, 20, 50, 100 și 500 de lats. Monedele comemorative au fost emise din metale prețioase și neprețioase.
The Old Lat (1922-1940)
Din 1922 până în 1940 în circulație în prima Republică a Letoniei au fost:
- Monede în denumiri de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 centime, în 1, 2 și 5 lats;
- bancnote cu valoare nominală de 5, 10, 20, 25, 50, 100 și 500 de lats.
Monede comemorative
Datorită absenței monetăriei în țară, toate monedele au fost bătute în străinătate.
Toate bancnotele au fost măsurate la 130 × 65 mm.
sculptură
broșă sub formă de ceapă
scriitor și figură publică
Krishyanis Baron (1835-1923)
fată în coafura națională
Scara imaginilor este de 1,0 pixeli pe milimetru.
Regimul de schimb valutar
Scrieți o recenzie despre "Latvian Lat"
notițe
Un extras care caracterizează letonul Lat
În această zi, contesa Helena Vasilevna a avut o recepție, a fost un trimis francez, un prinț care a devenit recent un vizitator frecvent al casei contesei și multe femei și bărbați strălucite. Pierre se afla la parter, se plimba prin holuri și îi lovi pe toți oaspeții cu concentrația lui, difuză și sumbră.
Pierre, de la momentul balonului, a simțit în sine abordarea atacurilor de hipocondrie și, cu un efort disperat, a încercat să lupte împotriva lor. Deoarece convergența Prințului cu soția sa, Pierre a fost acordat în mod neașteptat la cameristul, și din acel moment a început să se simtă gravitatea și rușinea într-o societate mare, și de multe ori a început să vină gânduri sumbre mai devreme despre vanitatea tuturor oamenilor. În același timp, au observat sentimentul dintre ele protejate Natasha și prințul Andrew, contradistincție său între poziția sa și poziția prietenului său, întărește, de asemenea, această stare de spirit sumbru. El a încercat în egală măsură să evite să se gândească la soția sa și la Natasha și prințul Andrew. Din nou, totul îi părea nesemnificativ în raport cu eternitatea, din nou întrebarea fiind întrebată: "Pentru ce?". Și a petrecut zile și nopți obligându-se să lucreze la lucrări masonice, sperând să îndepărteze abordarea duhului rău. Pierre la ora 12 a ieșit din camerele de contesa, am fost așezat la partea de sus în, camera de joasă-tavan plin de fum într-o haină uzată înainte de masă și rescrie actele Scotch originale, atunci când cineva a intrat în camera lui. A fost prințul Andrew.
- Ah, tu ești, spuse Pierre, cu o privire distrasă și neplăcută. "Și aici lucrez", a spus el, îndreptându-se spre notebook-ul cu acel fel de mântuire din mizeria vieții pe care oamenii nefericiți îl privesc la munca lor.
Prințul Andrew, cu o față radiantă, entuziastă și reînnoită la viață, se opri în fața lui Pierre și, fără să-și observe chipul trist, cu un egoism al fericirii, îi zâmbi.
"Ei bine, sufletul meu", a spus el, "ieri am vrut să-ți spun și acum am venit la tine pentru asta". N-am mai experimentat niciodată așa ceva. Sunt îndrăgostită, prietene.
Pierre a suspinat brusc puternic și a căzut cu trupul său greu pe canapea, lângă Printul Andrew.
- Pentru Natasha Rostov, nu? El a spus.
- Da, da, cui? N-aș fi crezut niciodată, dar acest sentiment este mai puternic decât mine. Ieri am suferit, am suferit, dar nu voi renunța la chinul pentru asta pentru orice în lume. Nu am trăit înainte. Acum trăiesc numai, dar nu pot trăi fără ea. Dar ma poate iubi? ... Sunt bătrână pentru ea ... Ce nu spui? ...
- Eu? I? Ce ți-am spus, spuse brusc Pierre, ridicându-se și începând să meargă în jurul camerei. - Întotdeauna am crezut ... Fata este o astfel de comoară, așa că ... Aceasta este o fată rară ... Dragă prietene, te rog, nu umstvuyte, nu ezita, se căsătoresc, se căsătoresc și să se căsătorească ... Și eu sunt sigur că va fi om mai fericit.
- Dar ea!
"Te iubește".
- Nu vorbiți de prostii, spuse prințul Andrew zâmbind și privindu-l în ochii lui Pierre.
- Mă iubește, știu, strigă furios Pierre.
- Nu, ascultă, spuse prințul Andrew, oprindu-și brațul. "Știi în ce poziție sunt?" Trebuie să le spun tuturor cuiva.
- Bine, bine, vă spun, eu sunt foarte multumit - a spus Pierre, și fața sa schimbat într-adevăr, ridurile netezite, iar el a ascultat fericit la printul Andrew. Prințul Andrew părea și era un om complet nou, nou. Unde era dorința lui, disprețul față de viață, dezamăgirea lui? Pierre era singura persoană în fața căreia se îndrăgea să vorbească; dar el ia spus tot ce avea în inima lui. Este ușor și în condiții de siguranță a face planuri pentru un viitor lung, vorbind despre modul în care el nu poate sacrifica fericirea ta capriciului tatălui său, cum s-ar face pe tatăl său să accepte această căsătorie și dragoste sau face fără consimțământul său, el a întrebat cum pe ceva ciudat, străin, independent de el, sentimentul care îl poseda.
"Nu aș crede pe cineva care să-mi spună că pot atât de mult să iubesc", a spus prințul Andrew. - Nu este sentimentul pe care l-am avut înainte. Întreaga lume este împărțită pentru mine în două jumătăți: una - ea și ea toată fericirea speranței, a luminii; cealaltă jumătate - acolo unde nu este, există toată întunericul și întunericul ...
- Întuneric și întuneric, repetă Pierre, - Da, da, înțeleg asta.
- Nu pot să nu iubesc lumina, nu sunt vinovat de asta. Și sunt foarte fericit. Mă înțelegi? Știu că ești fericit pentru mine.
- Da, da, confirmă Pierre, cu ochii frați și tristi care îi priveau prietenul. Bricheta îi părea soarta prințului Andrew, cu atât mai întunecată părea propria lui.
Pentru căsătorie, consimțământul tatălui a fost necesar, și pentru aceasta a doua zi, prințul Andrei sa dus la tatăl său.
Tatăl cu o calmă exterioară, dar cu furie internă a primit mesajul fiului său. El nu a putut înțelege că cineva a vrut să schimbe viața, să aducă ceva nou în ea, când viața i sa terminat deja. "Ar trăi doar așa cum vreau, și atunci ar face ceea ce voiau", a spus bătrânul. Cu fiul său, cu toate acestea, el a folosit diplomația pe care a folosit-o în cazuri importante. Luând un ton calm, el a discutat întreaga chestiune.
În primul rând, căsnicia nu a fost strălucită în raport cu rudenia, bogăția și nobilimea. În al doilea rând, prințul Andrew nu a fost primul tânăr și era slab în sănătate (bătrânul era în mod special legat de acest lucru) și era foarte tânără. În al treilea rând, a fost un fiu care a fost rău să-i dea fetei. În al patrulea rând, în cele din urmă, - a spus tatăl său, în bătaie de joc se uită la fiul ei, - te implor, pus deoparte cazul pentru un an, pentru a călători în străinătate, pentru a trata, syschi, după cum doriți un german, pentru a duce Nicolae, și apoi, dacă este multă dragoste, pasiune, încăpățânare, orice ai vrea, atât de mare, apoi să te căsătorești.
"Și acesta este ultimul meu cuvânt, știi tu, ultimul ..." prințul încheiase cu un ton atât de tare încât arăta că nimic nu-l forțează să-și schimbe părerea.
Prințul Andrew a văzut în mod clar că bătrânul a sperat că simțul lui sau mireasa lui viitoare nu au rezistat testului de ani, sau că el însuși, vechiul prinț a murit de data aceasta, și a decis să-și îndeplinească voința tatălui său: a face o propunere și să amâne nunta pentru un an.
Trei săptămâni după ultima seară la Rostov, prințul Andrei sa întors la Petersburg.
În ziua după explicația lui cu mama sa, Natasha a așteptat toată ziua pentru Bolkonsky, dar el nu a venit. Pe de altă parte, a treia zi a fost aceeași. De asemenea, Pierre nu a venit, iar Natasha, fără să știe că prințul Andrew a plecat la tatăl său, nu i-a explicat absența.
Au trecut trei săptămâni. Natasha nu voia să meargă nicăieri și ca o umbră, înnebunită și tristă, se plimba prin camere, plângând în secret din toată seara și nu se văzuse mamei ei seara. Ea se înroși și irita constant. Ea credea că toată lumea știa despre dezamăgirea ei, râzând și regretă-o. Cu toată puterea suferinței interioare, această durere zadarnică și-a intensificat nenorocirea.
Într-o zi, a venit la contesă, a vrut să-i spună ceva și a izbucnit brusc în lacrimi. Lacrimile ei erau lacrimile unui copil jignit, care nu știe de ce este pedepsit.
Contesa începu să-l liniștească pe Natasha. Ascultând mai întâi cuvintele mamei ei, Natasha o întrerupse brusc:
"Opriți-vă, mamă, nu cred și nu vreau să mă gândesc!" Am plecat și am oprit și am oprit ...
Vocea ei se opri, aproape că a strigat, dar sa recuperat și a continuat calm: - Și nu vreau să mă căsătoresc deloc. Și mi-e frică de el; Acum sunt destul, liniștit ...
A doua zi după această conversație Natasha purta rochia veche, care a fost cunoscut mai ales pentru ea să le dea voioșia de dimineață, și cu începutul dimineții felul vostru de viață, din care ea a lăsat în urmă după minge. Ea bea ceai, am intrat în sală, pe care ea a fost deosebit de mândru de rezonanță puternică, și a început să cânte solfedzhi lor (exerciții de canto). După ce și-a terminat prima lecție, sa oprit în mijlocul sălii și a repetat o expresie muzicală, care îi plăcea mai ales. Ea a ascultat cu bucurie la (ca și în cazul în care neașteptate pentru ei) farmece cu care aceste sunete sclipitoare umplut sălile goliciune și încet nghete, și ea a devenit brusc distractiv. „Ce-i să se gândească la asta de mult și atât de bine“, a spus ea pentru ea, și a început să înainte și înapoi să se plimbe prin cameră, mersul pe jos nu este pași simpli pentru apelurile de parchet, dar în fiecare etapă de trecere de la călcâi (ea purta pantofi noi favorit) pe deget de la picior, și cu bucurie cu privire la sunetele vocii lui, ascultând acest vârf măsurat de călcâi și șuierarea ciorapii. Trecând printr-o oglindă, se uită în ea. - "Iată-mă!" De parcă ar fi vorbit despre expresia feței ei la ochii ei. "Ei bine, este bine. Și nu am nevoie de nimeni.
Chelnerul dorea să vină să scoată ceva în hol, dar nu la lăsat să intre, închizând din nou ușa din spatele lui și continuând plimbarea. Ea sa întors din nou în dimineața aceasta la iubita ei stare de iubire de sine și de admirație pentru ea însăși. - "Ce încântă Natasha!" Își spuse din nou cu cuvintele unei fețe treia, colectivă, masculină. "E bună, voce, tânără și nu deranjează pe nimeni, lăsați-o în pace". Dar indiferent cât de mult a rămas singură, nu mai putea să se liniștească și a simțit-o imediat.
În anticameră se deschide ușa verandei, cineva a întrebat: acasă? au auzit urmele cuiva. Natasha se uită în oglindă, dar nu se văzuse. Ascultă sunetele din hol. Când sa văzut, fața ei era palidă. Era el. Știa asta, deși putea auzi sunetul vocii sale de la ușile închise.
Natasha, palid și înspăimântată, a alergat în salon.
- Mamă, Bolkonsky a venit! Ea a spus. - Mamă, e teribil, e insuportabil! "Nu vreau să ... sufăr!" Ce ar trebui să fac?
Totuși, contesa nu avea timp să o răspundă, în timp ce prințul Andrew, cu o față alarmată și gravă, intra în sală. De îndată ce îl văzu pe Natasha, fața îi strălucea. El a sărutat mâna contesei și Natashei și sa așezat lângă canapea.
"De mult timp nu mai aveam nici o plăcere ...", a început contesa, dar prințul Andrew ia întrerupt, răspunzând la întrebarea ei și grăbindu-se să spună ce avea nevoie.
"Nu am fost cu tine tot timpul, pentru că eram împreună cu tatăl meu: trebuia să vorbesc cu el despre o chestiune foarte importantă". Tocmai am revenit noaptea trecută ", a spus el, privind la Natasha. - Trebuie să vorbesc cu tine, contesă, adăugă el după o clipă de tăcere.
Contesa suspină puternic și își aruncă ochii.
"Sunt la dispoziția dumneavoastră", a spus ea.
Natasha știa că ea a trebuit să plece, dar ea nu a putut face: ceva stors gâtul ei, și ea în mod grosolan, cu ochii drepte, deschise se uită la printul Andrew.
„Acum? Acest minut! ... Nu, nu poate fi! ", Se gândi ea.
Se uită din nou la ea și acest aspect îi convinsese că nu se înșela. - Da, acum, acest moment a fost decis de soarta ei.
"Vino, Natasha, te voi suna", a spus contesa cu o șoaptă.
Natasha, cu ochi înspăimântați și înspăimântați, se uită la prințul Andrei și la mama și plecă.
- Am venit, contesa, să-ți cer mâinile fiicei tale, spuse prințul Andrew. Fața contesei se înfundă, dar ea nu spuse nimic.
"Oferta ta ..." contesa a început sedentar. El tăcea, privind în ochii ei. "Oferta ta ..." (a fost jenată) este plăcută pentru noi și ... accept oferta ta, mă bucur. Și soțul meu ... sper ... dar va depinde de ea ...
- O să-i spun când îți dau consimțământul ... mi-o dai? A spus prințul Andrew.
- Da, zise contesa și-și întinse mâna și, cu un sentiment mixt de înstrăinare și sensibilitate, își apăsă buzele pe frunte, în timp ce se aplecă peste mână. Vroia să-l iubească ca fiu; dar a simțit că era străin și o persoană teribilă pentru ea. - Sunt sigur că soțul meu va fi de acord, spuse contesa, dar tatăl tău ...
"Tatăl meu, căruia i-am comunicat planurile, m-am asigurat că nunta nu a mai fost mai devreme de un an. Și asta am vrut să-ți spun ", a spus prințul Andrew.
"Este adevărat că Natasha este încă tânără, dar atât de mult timp".
- N-ar fi altfel, spuse prințul Andrew cu un oftat.
- O să vă trimit, spuse contesa și părăsi încăperea.
"Doamne, ai milă de noi", a insistat ea, căutând fiica ei. Sonya a spus că Natasha era în dormitor. Natasha stătea pe patul ei, palidă, cu ochi uscați, uitându-se la imagini și, repede încrucișată, șoptea ceva. Văzând-o pe mama ei, ea a sărit și sa repezit la ea.
- Ce? Mamă ... Ce?
"Vino, vino la el." El a cere mâna ta, - a spus contesei, cu răceală se părea Natasha ... - Vino ... Vino, - a spus mama, din păcate și reproșă după fiica fugar, și oftă.
Natasha nu și-a amintit cum a intrat în salon. Intrând în ușă și văzându-l, se opri. "Aceasta persoana ciudata devine totul pentru mine?", Se intreba ea insasi si imediat raspunse: "Da, totul: singurul este acum mai pretios pentru mine decat orice altceva". Prințul Andrew se apropie de ea, coborând ochii.
"M-am îndrăgostit de tine din momentul în care te-am văzut." Pot să sper?
Se uită la ea și pasiunea serioasă a expresiei pe fața ei îl surprinse. Fața ei a spus: "De ce să întrebați? De ce se îndoiesc ce nu știi? De ce vorbești atunci când cuvintele nu pot exprima ceea ce simți tu. "
Ea sa apropiat de el și sa oprit. El ia luat mâna și la sărutat.
- Mă iubești?
- Da, da, spuse Natasha cu supărare, suspină cu voce tare, încă o dată, mai des și mai des, și plâns.
- Despre ce? Ce e în neregulă cu tine?
- Oh, eu sunt atât de fericit - a spus ea, zâmbind printre lacrimi, ea se aplecă mai aproape de el, a crezut pentru o secundă ca și în cazul în care întreabă dacă este posibil, și l-au sărutat.
Prințul Andrei și-a ținut mâinile, sa uitat în ochii ei și nu a găsit în sufletul său dragostea dintotdeauna pentru ea. În inima sa transformat brusc ceva: nu a fost același farmec poetic și misterios al dorinței, și a fost rău pentru slăbiciunea ei feminină și copil, a fost teama de devotament și credulitatea ei, grele și cu un sentiment de bucurie de datorie, pentru totdeauna o asociază cu ea. Sentimentul adevărat, deși nu la fel de luminos și poetic ca înainte, a fost mai serios și mai puternic.
- I-ai spus lui maman că nu poate fi înainte de anul? A spus căpitanul Andrew, continuând să privească în ochii ei. "Este chiar eu, fata asta copilul (toată lumea a spus acest lucru despre mine), a crezut Natasha, eu sunt acum din această soție. egal cu acest om ciudat, dulce, inteligent, respectat chiar de tatăl meu. Este adevărat! Este adevărat că acum nu poți să glumești despre viață acum, acum sunt mare, acum e responsabilitatea mea pentru toată afacerea și cuvintele mele? Da, ce a cerut de la mine?
- Nu, răspunse ea, dar nu înțelegea ce cere.
- Iartă-mă, spuse prințul Andrew, dar tu ești atât de tânăr și deja am trăit atâta viață. Sunt speriat de tine. Nu te cunoști.
Instrumente personale
