În comunicarea de zi cu zi, conceptele de "abilitate" și "intelect" sunt adesea folosite ca sinonime. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece este dificil să ne imaginăm un om capabil, talentat sau strălucit cu un intelect scăzut. În acest sens, este recomandabil să se ia în considerare inteligența în problema abilităților.
Intelectul se referă la cele mai complexe abilități mentale ale individului. În înțelegerea esenței sale, opiniile psihologilor diferă. Dificultățile apar chiar în definiția inteligenței. Iată câteva dintre definiții.
Intelectul este o abilitate de gândire.
Intelectul este un fel de comportament adaptiv care vizează atingerea scopului.
Intelectul este o caracteristică a funcțiilor mentale raționale ale psihicului uman.
Intelectul este o caracteristică integrală a proceselor cognitive umane.
Intelectul este capacitatea unei persoane de a se adapta la mediul înconjurător.
Intelectul este un concept menit să explice motivele diferențelor dintre oameni în rezolvarea problemelor complexe.
Inteligența este abilitatea globală a unei persoane de a acționa în mod rezonabil, rațional și pentru a face față cu bine situațiilor vieții.
Intelectul este o structură relativ stabilă a facultăților mentale ale individului.
Există o criză a conceptului de "intelect". În acest sens, există în general propuneri de abandonare a acestui concept (D. Carroll, S. Maxwell) sau înlocuirea acestuia cu altele, cum ar fi "adaptabilitatea" sau "structura mentală" (D. Meller et al.).
O definiție generalizată poate avea această formă: intelectul este un sistem de procese mentale care permite unei persoane să-și folosească abilitățile de a evalua situația, de a lua decizii raționale și de a organiza un comportament adecvat într-un mediu în schimbare.
În problema inteligenței, nu există o limită clară între conceptele de "intelect", "minte" și "gândire", care abordează aspecte diferite ale însăși interdependente ale personalității. O încercare de corelare a acestor concepte în cadrul problemei generale a abilităților umane conduce la următoarea schemă.
Intelectul poate fi privit ca o capacitate de gândire. În același timp, intelectul nu este legat de moralitate, empatie, filantropie, profesie și chiar de educația de elită. Evident, acesta a fost ceea ce a avut în vedere A. Einstein: "Nu delimita intelectul. Are mușchi puternici, dar nu are chip.
Gândirea este un proces prin care se manifestă intelectul, se realizează. Mintea este o caracteristică generalizată a posibilităților cognitive ale omului, procesul de gândire. Mintea este un întreg complex de calități, atât de strâns legate încât, luate și separate, ele se manifestă într-un mod diferit. Atunci când o persoană este numită inteligentă, această evaluare se aplică simultan pentru multe dintre calitățile sale.
În ceea ce privește structura intelectului, în prezent, datorită complexității și fenomenului, și imperfecțiunii formulării sale, este dificil de a oferi un model deplin al acestuia. Există o acumulare de informații despre această educație mentală unică. Între timp, rezultatele disponibile se datorează în mare măsură specificului pozițiilor științifice ale oamenilor de știință. Conceptul de inteligență include de la câțiva la zeci de factori. Firește, acest lucru face dificilă evaluarea inteligenței ca fenomen holistic.
În structura inteligenței, diverși cercetători disting mai multe componente:
Inteligența generală (factorul G, de la generalul general-englez) este un set de trăsături de personalitate mentală care determină succesul oricărei activități, adaptarea la mediu și o rată ridicată de procesare a informațiilor. Inteligența generală este asigurată de abilități comune. De exemplu, abilitățile de comunicare ale unei persoane sunt solicitate de mai multe tipuri de activități: administrative, pedagogice, artistice, diplomatice.
Inteligența potențială - determină capacitatea unei persoane de a gândi, de a rezuma și de a raționa. Numele se datorează faptului că această inteligență "se înmulțește" la aproximativ 20 de ani (conform lui R. Ket-tellu).
Intelectul cristalin - "cristalizat" într-o persoană în procesul de acumulare a cunoștințelor, abilităților și abilităților atunci când se adaptează la mediu și asimilează valorile societății.
Intelectul A - partea inerentă a intelectului, "humusul" acestuia.
Intelectul B este rezultatul interacțiunii intelectului A cu mediul înconjurător al unei persoane în cursul vieții sale.