Coordonarea este o funcție a procesului de gestionare, asigurând continuitatea și continuitatea acestuia.
Sarcina de coordonare este de a realiza coerența în activitatea tuturor părților organizației prin stabilirea de legături raționale (comunicare) între ele.
Natura legăturilor este determinată de procese coordonate, de obicei sub formă de rapoarte, interviuri, întâlniri, comunicări informatice, documente etc.
Scopul principal al funcției de coordonare este dezvăluit prin următoarele subfuncții de coordonare:
a) stabilirea interacțiunii între unitățile structurale ale organizației;
b) gestionarea operațională a resurselor materiale, tehnice, financiare și de muncă;
c) asigurarea unității tuturor etapelor procesului de gestiune.
În cadrul organizațiilor, se pot distinge următoarele tipuri și tipuri de legături structurale:
I. Legături subordonate - legături verticale, unde un control este subordonat unui alt tip de "de sus în jos". Condițiile de creare și întreținere a acestor linkuri în organizație sunt următoarele:
ü competența exclusivă a nivelului superior;
ü dreptul la nivel superior de a-și extinde competența în detrimentul competenței legăturilor subordonate;
ü subordonarea liniară directă și directă;
ü funcția sau subordonarea metodică;
ü subordonarea operațională;
ü dreptul de a aproba proiectul de decizie;
ü aprobare obligatorie;
ü dreptul de a informa;
ü dreptul de a coordona.
II. Legăturile de coordonare (sau ordonarea inversă) sunt legături verticale, în care organismul superior este obligat să reacționeze la informații de la subordonat. Condițiile de creare și întreținere a acestor linkuri în organizație sunt următoarele:
ü competența exclusivă a nivelului inferior;
ü independența condiționată a legăturii inferioare;
ü Legea inițiativei legislative;
ü dreptul inițiativei de planificare și buget;
ü dreptul unei inițiative structurale și de personal;
ü dreptul de a fi reprezentat pentru numire;
ü dreptul de nivel inferior de a participa la pregătirea unei decizii la un nivel mai înalt (în cadrul competenței);
ü dreptul la o legătură subordonată cu acordul consultativ cu acesta pregătit de partea superioară a proiectului de decizie (dacă a fost pregătită fără participarea primului);
ü dreptul și datoria de a nu executa o ordine ilegală, în special una penală.
Legăturile de coordonare pot fi clasificate după cum urmează:
- Inițiativă, care implică inițiativa organismelor subordonate;
- reactive, permițând organismelor subordonate să influențeze în mod legal intențiile unei autorități superioare de a lua o decizie specifică.
III. Legăturile de legătură sunt legături orizontale, când părțile acționează ca parteneri egali. Condițiile de creare și întreținere a acestor linkuri în organizație sunt următoarele:
ü crearea și funcționarea organismelor speciale de coordonare a coordonării;
ü ședințe de coordonare;
ü schimbul periodic de informații;
ü adoptarea deciziilor comune unice.
Legătura și ordinea responsabilității părților sunt stabilite în acte normative (reglementări privind subdiviziunile structurale, descrierea posturilor, regulile, regulamentele etc.)
Predominanța acestui tip de relații, așa cum arată practica, se datorează, în primul rând, calităților personale ale conducătorului, stilului său de conducere, tradițiilor și ordinii care s-au dezvoltat în echipă, precum și tipului de problemă care trebuie rezolvată.