În ajunul primului mai, Werner a venit brusc la noi târziu noaptea.
Tatăl meu nu venise încă de la serviciu, mama și cu mine eram singuri. Stăteam deja în pat, gata să mă culc, când dintr-o dată sună un clopoțel, apoi se apăsă blocarea și am auzit voci liniste.
-. und Jura? Am auzit vocea lui Werner.
- Er schlaft schon! Mi-a spus mama. "El deja doarme!"
"Nu dorm!" Am strigat vesel.
- Aha! Râzând pe Werner. - Der ist aber schlau! ("Aceasta este viclenie!")
Werner era acum un oaspete rar și vroia să mă vadă foarte mult, așa că și mama mea era bucuroasă că nu dormeam. Au intrat imediat în cameră. Werner se afla într-un costum negru cu garoafa roșie în butonieră. "A fost cel care a rămas în cinstea primului mai!" - M-am gândit. Știam că o garoafă era o floare revoluționară. Și în mâinile lui Werner era un mic buchet luminos de garoafe roșii. El ia înmânat mamei sale.
- Veniți fericit! El a spus și sa așezat pe patul meu.
Werner părea obosit, dar vesel. El a pierdut greutatea si a sunat deja usor la mitingurile sale de primavara. Sub ochi se aflau umbrele albastre, cum ar fi zăpada din Grunewald, pomeții bătrâniți de vreme erau mai ascuțiți, buzele palide strans comprimate, iar părul pe cap era ca soarele.
"Am vrut să vă văd mult timp", a spus el, "dar nu a putut.
Am tăcut. Din anumite motive, m-am simțit trist, poate pentru că arăta atât de obosit.
"Cât va dura această grevă?" Întrebat mama mea.
"Sfârșitul este aproape," a spus Werner. - Și trebuie să câștigăm. Zâmbi din nou. "Lucrul este acesta", a continuat el, încă zâmbind; zâmbetul din ochii lui se aprinse, iluminând fața subțire cu lumina interioară. "Chestia e că ai de gând să pleci în curând?"
- Da, spuse mama mea. - Foarte curând. Joseph este oprit.
"Am adus puțin ceva." Werner se întinse în buzunar. - Pentru Gisie.
Scoase un pachet mic, ceva înfășurat într-o hârtie mată subțire.
"Continuă, întoarce-te!" - Mi-a înmânat-o.
Am întors hârtia de rugină pentru o lungă perioadă de timp - a fost o mulțime - și în mijlocul acestei grămezi a fost un pui mic pufos! Era complet negru, cu o cioc roz! Apoi, acolo se pune o cheie de fier: puiul era un ceas.
- Ce lucru amuzant! - Am spus. - Negru!
- Și pui negri, spuse mama. - Adevărat, este rar!
- Știu, am spus. - Am văzut-o pe Vanya la dacha!
- Această tipă îmi amintește de Gisie, spuse Werner. "E la fel de neagră ca ea."
Și am văzut și că puiul ăsta arată ca Gisi!
"Ia-l!" A spus Werner.
Am luat cheia, am găsit o fâșie de fier în fața puiului și am început-o. Apoi am pus-o pe masa de noptieră lângă pat, iar puiul a început să danseze vesel! În stomacul său se zgomotea liniștit, iar el păși pe pahar cu labe roz, își mișcă aripile înaripate și își întoarse capul.
M-am uitat la acest pui amuzant și am văzut în fața mea Gizi și casa noastră pe Kuznetsk și Monumentul Hoților. Am simțit imediat că am plecat!
Când puiul a murit, Werner mi-a spus:
- Te rog să-l dai lui Gisi! Odată ce o vom vedea, nu știu! Iar tu îmi vei da și eu privirea Moscovei ", a spus el. - Și hoțul lui. Acum, dormi!
"Nu vreau să dorm!" - Am spus. "Nu te-am văzut atât de mult!"
- Poate putem sta puțin aici. Întrebă Werner, uitându-se la mama lui.
- Bineînțeles! Sa trezit.
Mama a gătit repede cafeaua, a pus o oală de cafea și cești de fumat sub lampa de pe noptiere, iar ei și Werner s-au așezat unul lângă celălalt în fotolii. Vorbeau și m-am învelit într-o pătură și am ascultat.
"Mâine nu va fi ușor", a spus Werner. - Totul s-ar derula fără probleme.
- Totul va fi bine! Mi-a spus mama.
"Poliția este în picioare", a spus Werner. - Peste totul deranjează. Iar tinerii fascisti încep de asemenea ceva.
"Unde este colecția?" Întrebat mama mea.
- Am răspândit zvonul pe care îl colectăm de la Tiergarten. dar este scop! Ne vom aduna la gară și vom trece aici, după tine.
Apoi am adormit! Doar nu înțeleg cum am adormit atât de repede! Tot nu mă pot ierta asta!