sens # 8710; și t sunt determinate atât de sarcinile cu care se confruntă cercetătorul, cât și de natura fenomenului studiat. Cu cât sunt mai fiabile rezultatele obținute, cu atât este mai mare probabilitatea de a fi stabilite. Pe măsură ce eroarea admisă crește, dimensiunea eșantionului necesar scade și invers. De exemplu, creșterea erorii de eșantionare cu un factor de 2 reduce n cu un factor de 4.
Variația (# 963; 2) a caracteristicii există obiectiv, indiferent de cercetător, dar nu este cunoscută la începutul eșantionării. aproximativ # 963; 2 se determină prin următoarele metode:
1) luate din studiile anterioare;
2) pornind de la faptul că intervalul total al variației se încadrează în 6 sigma (R ≈ 6 # 963;), # 963; ≈ R / 6. Pentru o precizie mai mare, R este împărțit la 5;
3) dacă este cunoscută cel puțin aproximativ valoarea medie a trăsăturilor studiate, atunci # 963; ≈ / 3;
4) dacă este cunoscută caracteristica de dispersie în populația generală, atunci în cazul în care n - este mare, factorul (n-1) / n ≈1 și poate lua dispersie proba ca o estimare a varianței populației și invers.
Dacă selecția stratificată nu este proporțională cu volumul grupurilor, numărul total de unități selectat este împărțit la numărul de grupuri. Valoarea obținută va da mărimea eșantionului din fiecare grup.
Cu o selecție stratificată proporțională cu numărul de unități din grup, numărul de observații pentru fiecare grup este dat de formula
unde ni este dimensiunea eșantionului din grupul i;
n este dimensiunea totală a eșantionului;
N este volumul populației generale.
Pentru serii (imbricare) selectat prin selectarea numărului necesar de serii se determină în același mod ca și în fapt aleatoriu, dar în loc de N. n. # 963; 2 substituenți R. r și # 963; 2 m. unde R este numărul de serii din populația generală; r - numărul de serii selectate; # 963; 2 m. G - dispersie inter-serie (inter-grup).