(Poezie din colecția "Florile răului")
Deoarece camera este simplă, în creierul meu cu un neglijent
Și o pisică minunată se rătăcește cu harul ușor;
Cânta cântând încet;
miau lui încet și ușor.
Purtătorii lui sunt mai vocali,
Este mai îndepărtată, mai calmă, mai slabă;
Vocea asta sună profund bogată
Și el regulează în secret sufletul meu.
El a pătruns în adâncuri în negru misterios,
El a atârnat o rețea de jeturi, cum ar fi picături, căderi;
Pentru el, ca o poțiune, mi-am pus buzele la buze,
Deoarece stanzile sunt sonore, el își revarsă pieptul.
El este în controlul suferinței mele,
El este dat să aprindă extazul fericit,
Și nu este nevoie ca el să vorbească cu o inimă,
cuvinte fără rost să compună o frază goală.
Tog este o voce mai dulce decât un arc de cântat,
Și el este mai solemn decât sunetul șirurilor;
Pieptul mi-a străpuns ca o melancolie dulce,
Un avion inaccesibil de farmec.
O pisică minunată, ciudată! Cine e vocea ta cel puțin o dată
Și melodia ta misterioasă va auzi cel puțin,
El va coborî în el, ca vocea unui serafim,
Unde arde toată armonia subtilă.
Din acest strat, alb-negru
O aromă delicată iese;
Ea a atins, toată seara
Sunt în parfum.
Ca un anumit zeu - poate, o zână -
Ca un geniu bun aici,
Toată lumea care gestionează, oriunde,
Se umple totul în jur.
Când te uiți din nou în dragoste
Mă uit în ochi, mă uit, -
Din nou involuntar, jenat,
Mă traduc eu;
Apoi elevii tăi sunt opali,
Ca două lanterne, ard,
Și tu ești în ceață în opinia mea obosit
Vă priviți unul pe celălalt în mod intenționat.